ro
Descoperă Moldova
11 Decembrie, 2025 / 18:27
/ 02 August, 2021

Un concert a avut loc la cetatea Bender cu sprijinul UE

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 2 aug. /MOLDPRES/. Orchestra Națională de Tineret a Moldovei a organizat sâmbătă un concert la cetatea Bender, cu muzică din filmele care au obținut premiile Oscar. Evenimentul a fost organizat în cadrul Programului UE „Măsuri de promovare a încrederii”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), transmite MOLDPRES.  

Acesta este al treilea concert al orchestrei la cetatea Bender. Artiștii au interpretat muzică din 20 de filme premiate cu Oscar într-o cetate în care, datorită sprijinului Uniunii Europene, lucrările de restaurare vor începe în curând.

„Cetatea Bender este un loc cu un imens potențial turistic cultural. Acest eveniment este mai mult decât un spectacol - este un adevărat pod cultural. Sunt convinsă că oamenii vor să vadă mai multe asemenea inițiative. La rândul nostru, vom fi bucuroși să le susținem. Datorită contribuției generoase a UE pentru conservarea și restaurarea cetății, vom valorifica și mai mult potențialul acesteia de a aduna oamenii împreună”, a menționat Dima Al-Khatib, reprezentant rezident PNUD în Republica Moldova.

Biletele la concert s-au vândut cu câteva zile înainte de eveniment. Concertul face parte dintr-o serie de evenimente dedicate sărbătoririi a zece ani de la înființarea Orchestrei Naționale de Tineret a Moldovei.

„În 2017 am avut ideea de a organiza un concert aici, idee care a fost considerată de unii oameni puțin prea îndrăzneață. Tocmai de aceea suntem recunoscători administrației cetății și partenerilor noștri, Agenției pentru dezvoltare regională din Tiraspol, pentru sprijinul acordat. Ei au crezut în ideea noastră și ne-au sprijinit. Sunt foarte mulțumit că organizarea evenimentelor culturale la cetatea Bender au devenit o tradiție, nu o excepție”, a menționat Andriano Marian, fondatorul și dirijorul orchestrei.

Programul UE „Măsuri de promovare a încrederii” implementat de PNUD contribuie la sporirea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților mediului de afaceri, societății civile și mass-media în proiecte comune.

foto: PNUD

Ultimele Știri
/ 13 Octombrie, 2025

GALERIE FOTO // „Toamna de Aur – 2025”, voie bună și tradiții la Corjova, Criuleni

/ 10 Octombrie, 2025

Vinurile, gastronomia și cultura Republicii Moldova au fost celebrate la Cercle Royal Gaulois din Bruxelles

/ 08 Octombrie, 2025

Zece proiecte eco-turistice vor primi sprijin financiar în cadrul programului „Busola Eco-Turistică”

/ 05 Octombrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Ţara vinului și a poveștilor cu aromă de tradiție. Turismul vitivinicol care cucerește lumea, cramă cu cramă

/ 05 Octombrie, 2025

Kasîm și „Gagauz Șarap Yortusu” - două sărbători ale tradiției și vinului în UTA Găgăuzia, pe 8-9 noiembrie 2025

/ 02 Octombrie, 2025

Republica Moldova, prezentă cu inițiative inovatoare la Conferința Internațională pentru Turism Cultural din Europa de la Sibiu

/ 02 Octombrie, 2025

Vinificatorii moldoveni au cucerit publicul din Benelux la expoziția Rotterdam Gastvrij

/ 02 Octombrie, 2025

FOTO // O pensiune din raionul Orhei, exemplu de afacere dezvoltată cu sprijin european, de la vie și lavandă la turism rural

/ 29 Septembrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Beșalma - satul găgăuz care păstrează vie tradiția și identitatea culturală

/ 24 Septembrie, 2025

FOTO// Republica Moldova participă la un prestigios târg specializat de la Paris pentru promovarea turismului și vinurilor

/ 24 Septembrie, 2025

FOTO // Turismul Republicii Moldova, promovat în rândul corpului diplomatic printr-un tur informativ

/ 22 Septembrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: EtnoFest Taraclia - un pod cultural între comunități, tradiții și generații

/ 18 Septembrie, 2025

Festivalul Loziei revine la Lozova, Străşeni, cu două zile de tradiții, muzică și spectacole

/ 15 Septembrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Lacul Beleu, văzut prin obiectivul fotoreporterului Andrei Mardari