ro

 

Descoperă Moldova
17 Mai, 2026 / 06:11
/ 06 Aprilie, 2021

Un liceu din Leova este eficientizat energetic cu susținerea UE

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 6 apr. /MOLDPRES/. La Liceul Teoretic „Constantin Spătaru" din orașul Leova sunt în toi lucrările de sporire a eficienței energetice, executate în cadrul unui proiect implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud și finanțat de Uniunea Europeană, transmite MOLDPRES.

Conducerea Agenţiei împreună cu specialiştii Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) au monitorizat recent lucrările, deplasându-se la faţa locului.

„După inspectarea clădirii, a fost stabilit că antreprenorul a reușit să execute până în prezent  lucrări în volum total de circa 60%, responsabilii consemnând că acestea se desfășoară consecvent, fără abateri de la documentația de proiect și graficul de execuție. Pe șantier au fost puse în discuție mai multe aspecte tehnice pentru care urmează să fie identificate soluții, or, împreună cu finanțatorul și beneficiarii, vor fi căutate remediile necesare și surse de finanțare pentru reconstrucția galeriei instituției”, au explicat pentru MOLDPRES surse de la ADR Sud.

Lucrările de construcție la liceul din Leova  au demarat în luna noiembrie 2020 și urmează să fie finalizate până la sfârșitul acestui an. Costul total al lucrărilor de construcție în cadrul proiectului constituie circa 53 de milioane de lei, din care 2,5 milioane lei reprezintă contribuția locală a Consiliului raional Leova și a Primăriei orașului Leova.

Liceul Teoretic "Constantin Spătaru" din orașul Leova beneficiază de o serie de măsuri de modernizare și eficientizare energetică, printre care reabilitarea acoperișului, izolarea pereților clădirii, înlocuirea geamurilor, reabilitarea sistemului de încălzire, asigurarea cu apă caldă și rece la robinetele din școală, renovarea facilităților sanitare în interiorul instituției. În urma măsurilor implementate, circa 640 de elevi, profesori și personal auxiliar, vor beneficia de condiții de muncă îmbunătățite și un mediu de studii confortabil.

Proiectul "Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic „Constantin Spătaru" din orașul Leova" este finanțat de Uniunea Europeană, implementat de ADR Sud și proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL). Proiectul MSPL este finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare  și realizat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

foto: ADR Sud 


 
Ultimele Știri
/ 11 Ianuarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi

/ 05 Ianuarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații

/ 30 Decembrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Take Home from Moldova – cadouri autentice şi amintiri din Moldova

/ 24 Decembrie, 2025

VIDEO // Artefacte arheologice din epoca romană și evul mediu timpuriu vor fi expuse la Muzeul din Tartaul

/ 23 Decembrie, 2025

FOTO // Destinațiile turistice din nordul Republicii Moldova, puse în valoare prin turul „Inima Moldovei”

/ 22 Decembrie, 2025

Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași păstrează vestigiile celor mai vechi civilizații ale Europei

/ 15 Decembrie, 2025

FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Vernisajul Vinului 2025 – unde tradiția, excelența și turismul se întâlnesc sub semnul Vinului Moldovei

/ 09 Decembrie, 2025

Republica Moldova, promovată în Vogue Polska: o apariție spectaculoasă care pune țara pe harta destinațiilor inspiratoare

/ 08 Decembrie, 2025

FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Roata Vremii” – o călătorie culturală şi gustoasă, parte a Rutei Transfrontaliere Gastronomice

/ 08 Decembrie, 2025

FOTO // Campania „Flavors of Romania and the Republic of Moldova”, lansată în metroul din Bucureşti

/ 01 Decembrie, 2025

FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Poarta Neamului, acolo unde tradițiile prind viață

/ 29 Noiembrie, 2025

FOTO, VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crama Mircești – „Mica Toscana” din Ungheni, punte între tradiție, vin și turism ca în Europa

/ 24 Noiembrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Casa din Luncă - o oază de liniște și tradiție în inima Orheiului Vechi

/ 17 Noiembrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „La Tanti Masha”, tradiție, rețete de familie, experiențe turistice şi comunitate, pe Ruta Gastronomică România–Moldova