Un liceu din Ungheni va fi eficientizat energetic cu susținerea UE
Chişinău, 30 nov. /MOLDPRES/. Liceul teoretic "Mihai Eminescu" din municipiul Ungheni va fi eficientizat energetic în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană. Lucrările au demarat săptămâna trecută şi urmează să fie finalizate timp de 12 luni, transmite MOLDPRES.
„În urma realizării lucrărilor propuse vom avea două clădiri ale Liceului „Mihai Eminescu" renovate și eficiente din punct de vedere energetic ca urmare a 17 măsuri investiționale. De asemenea, două documente strategice locale în domeniul eficienței energetice a clădirilor publice în raionul Ungheni vor fi armonizate cu obiectivele strategice naționale, fiind consolidate capacitățile autorităților publice raionale Ungheni și ale reprezentanților liceului în domeniul eficienței energetice”, au explicat surse de la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, care este unitatea de implementare a proiectului.
Valoarea contractului de antrepriză constituie circa 47,57 milioane de lei, durata de executare a lucrărilor contractate fiind de un an.
În urma implementării acestei măsuri investiționale, 101 angajați și 1187 de elevi ai Liceul Teoretic „Mihai Eminescu" vor beneficia de condiții îmbunătățite de confort în liceu, consumul de energie în această instituție de învățământ va fi redus cu 1500 MWh și emisiile anuale normate de CO2 se vor reduce cu 330 tone, conform ADR Centru.
Potrivit sursei citate, eficientizarea energetică a clădirilor liceelor din Regiunea Centru va spori calitatea condițiilor pentru elevi și profesori, precum și va conduce la reducerea cheltuielilor din bugetele locale prevăzute pentru asigurarea confortului termic din aceste instituții de învățământ.
Măsura investițională „Sporirea eficienței energetice a liceului teoretic "Mihai Eminescu" din municipiul Ungheni" este finanțată de către Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova", care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare.
foto: ADR Centru
FOTO // O pensiune din raionul Orhei, exemplu de afacere dezvoltată cu sprijin european, de la vie și lavandă la turism rural
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Beșalma - satul găgăuz care păstrează vie tradiția și identitatea culturală
FOTO// Republica Moldova participă la un prestigios târg specializat de la Paris pentru promovarea turismului și vinurilor
FOTO // Turismul Republicii Moldova, promovat în rândul corpului diplomatic printr-un tur informativ
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: EtnoFest Taraclia - un pod cultural între comunități, tradiții și generații
Festivalul Loziei revine la Lozova, Străşeni, cu două zile de tradiții, muzică și spectacole
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Lacul Beleu, văzut prin obiectivul fotoreporterului Andrei Mardari
GALERIE FOTO // Lacul Beleu: Unde liniștea întâlnește natura
FOTO // Republica Moldova cucerește publicul la Festivalul Internațional al Gastronomiei din Paris
Ambasada Azerbaidjanului la Chișinău a marcat Ziua Victoriei și Ziua Drapelului de Stat
MEC va veni cu soluții privind problema supraaglomerării în școlile din capitală
Trei judecători, propuși CSM spre promovare
AIS MOLDPRES își extinde cooperarea internațională: discuții cu Ambasadorul Greciei privind colaborarea media în Balcani și Europa de Sud-Est
FOTO // Lucrările de reparație pe drumul regional G58 în raionul Râșcani au fost finalizate
Biblioteca Națională găzduiește expoziția de pictură „MOTIVE MARINE” de Mihai Mungiu
CNA examinează o plângere oficială depusă de ministrul Sănătății, Emil Ceban, privind cazul diplomelor false
BTA va avea din nou un corespondent la bordul navei de cercetare RSV 421, în cea de-a patra expediție în Antarctica
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, după întrevederea cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola: „Transformarea statelor europene este inspirațională și vrem să fim pregătiți pentru aderare până în 2028”
Patru agenți economici sunt bănuiți de evaziune fiscală în valoare de 2,2 milioane de lei
Sistemul de apă și canalizare din Vulcănești necesită investiții urgente pentru modernizare și servicii durabile, conform studiului Europolis
VIDEO // Republica Moldova a fost aleasă, în premieră, în Consiliul Executiv al UNESCO
Sistemul de Depozit pentru Ambalaje: Ministerul Mediului explică rolurile producătorilor, comercianților și administratorului
Cele mai bune produse autohtone, promovate peste Prut. 50 de companii participă la Expoziția „Republica Moldova Prezintă”, inaugurată la Iași
Bulgaria introduce plata pe loc a amenzilor: ce trebuie să știe șoferii moldoveni
Ministrul Emil Ceban, noi detalii despre scandalul diplomelor de la Universitate