ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Parlamentului a convocat în ședință președinții comisiilor permanente

15:22 | 15.06.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 iun. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Andrian Candu a convocat astăzi o ședință de lucru cu vicepreședinții Legislativului și conducerea comisiilor permanente. Discuțiile au vizat prioritățile legislative pentru perioada imediat următoare, pînă la finele sesiunii de primăvară a Parlamentului, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Pe agenda de lucru a comisiilor parlamentare se află, în prezent, 192 de proiecte de acte legislative spre examinare, inclusiv 25 de acte legislative propuse de Guvernul Republicii Moldova pentru a fi adoptate în mod prioritar în sesiunea curentă. Cele mai multe sînt în examinare la Comisia economie, buget și finanțe – 71 de proiecte, Comisia juridică, numiri și imunități – 35 de acte, Comisia administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice – 28 de proiecte, Comisia protecție socială, sănătate și familie – 25 de acte.

Proiectele legislative prioritare discutate în ședință vizează îmbunătățirea cadrului legislativ național în domenii importante pentru cetățeni, inclusiv prin armonizarea la acquis-ul comunitar.

Andrian Candu i-a îndemnat pe președinții comisiilor să revadă proiectele de legi aflate în examinare, conform domeniilor de competență și să înainteze propuneri pentru ordinea de zi a ședințelor plenului Parlamentului.

Șeful Legislativului a mai anunțat că ședința Biroului permanent va fi convocată mîine, 16 iunie, pentru a decide data următoarei ședințe plenare a Parlamentului. 

(Editor L. Alcază)

img15004060

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!