Noile tarife la energia electrică şi gazul natural vor fi examinate într-o şedinţă publică a ANRE pe 17 iulie
Chişinău, 14 iul. /MOLDPRES/. Solicitările de aprobare a noilor tarife prezentate anterior de către operatori vor fi examinate într-o şedinţă publică pe 17 iulie, anunţă Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). La ședință sînt invitați reprezentanții societății civile, asociațiilor de protecție a consumatorilor, mass-media, experți în domeniul energetic, alte persoane interesate, informează MOLDPRES.
Gas Natural Fenosa a cerut scumpirea energiei electrice „cu cel puţin 50 la sută”. Compania a explicat cererea de majorare a tarifului prin deprecierea considerabilă a monedei naţionale şi acumularea de datorii din cauza neajustării la timp a acestuia. La stabilirea tarifului la energia electrică în mai 2012 a fost luat în calcul un curs de schimb de 11,83 lei pentru un dolar. Cotaţia oficială anunţată de Banca Naţională a Moldovei este în prezent de peste 18,8 lei pentru un dolar. Întreprinderile de stat RED Nord-Vest și Red Nord solicită majorarea tarifelor cu 60 la sută.
La 13 martie 2015 Moldovagaz a depus la Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică solicitarea de creştere a tarifelor pentru gazele naturale cu 48 la sută, pînă la o medie de 8386 de lei pentru o mie de metri cubi. În trimestrul doi Republica Moldova a importat gaze naturale din Federaţia Rusă la preţul de 252,2 dolari pentru mia de metri cubi, cu aproape 60 de dolari mai puţin decît în primele trei luni ale anului. Preţul de import al gazului în trimestrul IV al anului trecut a fost de 376 de dolari pentru o mie de metri cubi.
Tarifele la energia electrică trebuie corectate treptat, iar majorarea bruscă, cum o cer distribuitorii, este inadmisibilă, consideră viceministrul Economiei Valeriu Triboi. Într-un comunicat al Ministerului Economiei s-a menţionat totodată că cerințele de ajustare a tarifelor la energia electrică și gazele naturale parțial sînt justificate.
ANRE a declarat că la examinarea noilor tarife reglementate la energia electrică se va ghida de principiul „eficienţă maximă la costuri minime” pentru toţi operatorii care au solicitat aprobarea noilor tarife la energia electrică.
În a doua jumătate a lunii martie curent ANRE a organizat trei audieri publice pe marginea solicitărilor de aprobare a noilor tarife reglementate la energia electrică şi la gazele naturale parvenite de la companiile RED Union Fenosa, Gas Natural Fenosa Furnizare Energie, Moldovagaz, RED Nord şi RED Nord-Vest. În acest răstimp specialiştii ANRE „au examinat şi verificat cu meticulozitate toate materialele şi calculele prezentate de operatori”, precizează Serviciul de presă al ANRE.
(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan)
Exporturile IT moldovenești către UE au crescut cu aproape 20% într-un an
FOTO // Drumarii au intervenit pe 13 sectoare de drum național după ploile din ultimele zile
Fermierii din sectorul zootehnic pot solicita sprijin financiar de aproape 29 de milioane de lei
Importurile de cărbune în Republica Moldova au scăzut cu 19%. Comercianții caută furnizori noi înainte de iarnă
Republica Moldova caută alternative pentru achiziția gazelor naturale, inclusiv în Ucraina
Premierul Vasile Tofan explică eșecul privatizării hotelului „Zarea” și anunță schimbări pentru viitoarele licitații
Aeroportul Chișinău va avea o nouă conexiune aeriană cu Serbia
Euro și dolarul se apreciază ușor
Ion Dodon despre viitorul companiilor de stat și posibilitatea listării lor la bursă: „Privatizarea întreprinderilor de stat va fi examinată de la caz la caz”
Şeful APP, Ion Dodon, anunță schimbări la privatizarea proprietăților statului după eșecul licitației hotelului „Zarea”
Problemele producătorilor și procesatorilor de lapte, discutate la Ministerul Agriculturii
Porturile de la Giurgiulești și Galați au procesat peste 2,7 milioane de tone de mărfuri în nouă luni
Fermierii din Moldova vor beneficia de servicii extinse de consiliere și de noi oportunități de finanțare
Serviciul Fiscal de Stat extinde accesul online la serviciile pentru contribuabili
Accident grav în apropiere de Barcelona: Un autocar cu peste 100 de pasageri a căzut într-o prăpastie
Alegerile parlamentare din Serbia: Mișcarea susținută de studenți obține victoria, iar Aleksandar Vučić recunoaște înfrângerea
Agenda evenimentelor luni, 26 octombrie
Bulgaria va organiza un al doilea tur al alegerilor prezidențiale: Iliana Iotova și Andrey Gurov, în cursa finală
ANALIZĂ // „Urmează proba decisivă”: vizita președintei Maia Sandu la Budapesta și miza discuțiilor cu liderii ungari
Nouă tipuri de acte permisive nu pot fi solicitate online din cauza atacului cibernetic
Mai multe servicii publice digitale rămân indisponibile după atacurile cibernetice
FOTO // Memoria victimelor foametei organizate din 1946–1947, evocată la Avdarma
Alexandrin Guțu, vicecampion mondial la lupte greco-romane, la Astana
Ziua Armatei Române. Nicușor Dan: „Instituția în care românii au cea mai mare încredere"
BTA: „Aventura visată” câștigă trofeul Gold Hugo pentru cel mai bun film la Festivalul de la Chicago. Yana Radeva este premiată pentru cea mai bună interpretare într-un rol principal
Peste 140 de persoane, reținute în timpul unei manifestații la Paris
Trafic intens la ieșirea din țară prin Tudora și Sculeni. Călătorii sunt îndemnați să aleagă puncte alternative de trecere a frontierei
Vasile Tofan: „Punerea în funcțiune a stației electrice de la Chișinău va reduce riscul unui blackout”
Cererea pentru compensațiile la energie va putea fi depusă din 2 noiembrie. Guvernul a alocat 550 de milioane de lei pentru acest an
Raportul de 100 de zile al Guvernului Tofan va fi prezentat pe 5 noiembrie