Cea mai veche instituție de învățămînt superior din Chișinău a împlinit 75 de ani
Chişinău, 16 aug. /MOLDPRES/. Cea mai veche instituție de învățămînt superior din Chișinău, Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”, a împlinit astăzi 75 de ani de la fondare, informează MOLDPRES.
Universitatea a fost fondată la 16 august 1940, întrunind cinci facultăți: Istorie și Filologie, Fizică, Matematică, Biologie și Geografie.
În 1941 instituția a fost evacuată în orașul Cikalov, Rusia, după care revine în țară în 1944 cu un contingent de 160 de studenți și 20 de profesori. Procesul de studii a început la 1 decembrie 1944, avînd 458 de studenți, iar corpul profesional al Institutului îl formau cadre experimentate și savanți pregătiți în centrele universitare de la Iași, Moscova, București, Chișinău, Odesa, Rostov pe Don, Sankt Petersburg etc.
În 1946, prin ordinul Ministerului Învățămîntului, pe lîngă Institutul Pedagogic de Stat ”Ion Creangă”, a fost formată aspirantura, care pregătea specialiști în domeniul filologiei, istoriei, matematicii, fizicii, botanicii ș.a. Peste doi ani au fost deschise Facultatea de Limbi străine, care pregătea specialiști la limba engleză și franceză, și Facultatea de Cultura Fizică. Astfel, între anii 1950 și 1951 aici activau șapte facultăți: Filologie, Istorie, Fizică și Matematică, Biologie, Geografie, Limbi străine și Cultura Fizică, unde își făceau studiile 2368 de studenți și activau 99 de profesori, inclusiv 24 cu titlu științific.
Tot în această perioadă, în urma reorganizării învățămîntului superior, Facultatea de Limbi străine a fost transferată la Institutul Pedagogic din Tiraspol. În 1960, Institutul Pedagogic din Chișinău a fost desființat și unit cu Universitatea de Stat din Moldova și baza materială împreună cu cele trei facultăți: Istorie, Filologie, Fizică și Matematică, a fost transmisă acesteia, iar secția claselor primare – Institutului Pedagogic de Stat din Bălți (azi UPS ”Alecu Russo”).
La 9 mai 1967, a fost adoptată Hotărîrea privind restabilirea Institutului, în componența a trei facultăți: Fizică și Matematică, Filologie, Cultură Fizică. În 1970 a fost deschisă specialitatea Defectologie, în baza căreia în 1973 a fost creată Facultatea de Defectologie, care în prezent activează cu denumirea Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie specială. În 1975 își începe activitatea Facultatea de Perfecționare a conducătorilor din sistemul învățămîntului preuniversitar, iar mai tîrziu Facultatea de Fizică și Matematică a fost reprofilată în actuala Facultate de Arte Plastice și Design.
În 1985 este deschisă Facultatea de Pedagogie, care pregătește pedagogi pentru clasele primare și educatori pentru instituțiile preșcolare, iar mai tîrziu reîncepe pregătirea profesorilor la Facultatea de Limbi și Literaturi străine (1993). În anul 1992, Institutul Pedagogic de Stat ”Ion Creangă” este reorganizat în Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă” din Chișinău.
În cele peste șapte decenii de existență UPS ”Ion Creangă” a pregătit peste 32 mii de cadre didactice cu studii superioare. Printre absolvenții ei sînt numeroși oameni de știință și cultură, politicieni, scriitori, savanți cu renume mondial, personalități marcante: academicienii Boris Melnic, Boris Matienco, Petru Soltan, Haralambie Corbu; scriitorii Grigore Vieru, Spiridon Vangheli, Vasile Vasilache, Victor Teleucă, Gheorghe Vodă, Andrei Strîmbeanu, Ion Hadîrcă ș.a.
Astăzi procesul de studii este asigurat de 430 de unități de cadre didactice, antrenați în 26 de catedre, 143 cu titluri științifice și științifico-didactice, inclusiv 9 profesori universitari, 3 academicieni și 2 membri corespondenți ai AȘM, 124 de doctori habilitați în științe și conferențiari universitari. La UPS ”Ion Creangă” învață circa 6000 de studenți.
(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)
Condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical la Centrul de Sănătate Cotiujenii Mari
O femeie din Dondușeni a rămas fără 30.000 de lei după un apel al unor falși electricieni
Grup criminal specializat în atacuri asupra comercianților agricoli, destructurat. Șase persoane vor ajunge pe banca acuzaților
Incendiu la o pensiune turistică din Buțeni. O cabană aflată în construcție a fost distrusă
Un fost inginer cadastral a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul terenurilor din Trușeni
Unul din patru elevi, implicat în situații de bullying sau agresiune fizică. Autoritățile elaborează un plan de acțiuni pentru prevenirea și gestionarea cazurilor de violență în școli
Igor Grosu: „Tinerii trebuie să învețe în condiții moderne și să-și poată construi viitorul acasă"
Judecătorul Valeriu Curicheru a promovat evaluarea externă
FOTO // Campanie de prevenire a traficului de persoane. Poliția de Frontieră a informat cetățenii despre riscurile asociate fenomenului
Un bărbat din Bălți a fost reținut după ce ar fi cerut bani pentru obținerea unor permise de conducere
FOTO // Cahul: Vicepremierul Vladimir Bolea a vizitat stația de epurare și noul sediu al Teatrului Muzical-Dramatic, construite cu sprijinul Fondului de Dezvoltare Regională
Incendiu în curtea unui bloc din Cahul. Două automobile au fost distruse de flăcări
Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor să conducă cu atenție sporită
Republica Moldova vrea să preia din experiența României în procesul de urmărire penală
Linia electrică Strășeni–Gutinaș, în centrul discuțiilor dintre ministrul Energiei și noul ambasador al SUA
Stopfals.md dezminte acuzațiile reprezentantului Rusiei la OSCE privind presupusa implicare a Republicii Moldova în logistica militară a Ucrainei
Preşedintele Parlamentului îndeamnă la consolidarea administrațiilor locale: „Vom transforma satele și orașele noastre în locuri în care oamenii își doresc să rămână”
Premierul Vasile Tofan, de Hramul capitalei: „Aproape cinci miliarde de lei sunt alocate pentru Chișinău în 2026”
Statul alocă 57 de milioane de lei pentru o nouă sesiune EcoVoucher ce va sprijini peste opt mii de familii
Speakerul Igor Grosu salută deschiderea negocierilor de aderare la UE pe alte două grupuri de capitole: „În spatele acestui pas sunt reforme, multă muncă și oameni care, zi de zi, pregătesc Moldova pentru aderare”
Preşedinta Maia Sandu, mesaj de Hramul capitalei: „Trebuie să construim un Chișinău european pentru copiii și nepoții noștri”
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului. Hram la Chişinău
După avansarea negocierilor de aderare, Marta Kos anunță o vizită la Chișinău: „Vom continua să sprijinim Republica Moldova”
Reuniunea de la Luxemburg // Thomas Byrne: „Devotamentul și angajamentul Republicii Moldova sunt de lăudat”
Reuniunea de la Luxemburg // Marta Kos: „Reformele pot aduce Republicii Moldova mai multe fonduri europene și investiții”
Reuniunea de la Luxemburg // Cristina Gherasimov: „Decizia de astăzi le oferă cetățenilor un motiv în plus să aibă încredere în alegerea europeană”
VIDEO // Reuniunea de la Luxemburg: UE salută progresele Republicii Moldova în negocierile de aderare și reconfirmă sprijinul pentru reforme
VIDEO // Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, înaintea Reuniunii de la Luxemburg: „Suntem pregătiți și foarte hotărâți să realizăm reformele necesare pentru aderarea la UE până în 2030”
VIDEO // Căușeni: O femeie de 75 de ani, agresată în propria locuință. Suspectul, reținut de poliție
Prim-ministrul Vasile Tofan: Republica Moldova este într-o cursă contra cronometru pentru a încheia negocierile de aderare la UE până în 2028