Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale a fost demis
Chişinău, 13 oct. /MOLDPRES/. Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au votat astăzi demiterea din funcția de vicepreședinte a Comisiei a lui Ștefan Urîtu, pentru acțiuni incompatibile cu statutul de membru permanent al CEC, informează MOLDPRES.
Decizia de revocare a lui Ștefan Urîtu din funcția de vicepreședinte a fost luată după ce acesta a făcut declarații publice și politice precum că alegerile parlamentare, dar și cele locale au fost fraudate.
Conducerea CEC a declarat că ”instituția este una independentă și apolitică, iar membrii acesteia, la intrarea în funcție, depun jurămîntul să nu facă declarații politice sau alte acțiuni de acest gen”.
Urîtu va activa în continuare în calitate de membru al CEC.
Decizia a fost susținută de șapte membri din cei opt prezenți la ședință.
(Reporter P. Beregoi, editor M. Jantovan)
Acordul tehnico-militar cu Ucraina: Anatolie Nosatîi demontează falsurile și explică în ce condiții va fi publicat documentul
CEC a anulat înregistrarea unui candidat la funcția de primar al satului Chirsova, UTA Găgăuzia
Ambasadoarea Victoria Roșa, la Forumul de Cooperare în domeniul Securității: R. Moldova condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei și avertizează asupra riscurilor pentru securitatea regională
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu membrii Camerei Reprezentanților a Regatului Țărilor de Jos: „La Haga avem parteneri care susțin viitorul european al R. Moldova”
VIDEO // Igor Grosu, despre sprijinul pentru agricultori: „Fermierii au nevoie de soluții, nu de politicieni care vorbesc în numele lor”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, explică de ce s-a întâlnit cu mitropoliții Antonie și Vladimir: „Trebuie să fie o colaborare frumoasă între cele două mitropolii”
Republica Moldova va deveni membră a International IDEA. Proiectul de lege, susținut în prima lectură
Parlamentul va organiza audieri cu ușile închise privind atacul cibernetic și compromiterea datelor a 750.000 de cetățeni
Țările de Jos își reafirmă sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană
Maia Sandu a transmis condoleanțe familiilor victimelor accidentului feroviar din provincia Toledo: „R. Moldova este alături de poporul spaniol”
ANALIZĂ // Niculescu la Chișinău. Apărarea împotriva dronelor, gazele din Marea Neagră și investiții peste Prut
Șeful de la Apărare, Anatolie Nosatîi, despre acordul cu Ucraina: „Scopul este protejarea populației și a spațiului aerian”
CEC: Sistemele informaționale electorale și datele alegătorilor nu au fost afectate de incidentul de securitate cibernetică
Guvernul anunță schimbări la conducerea AGE și a Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru
FOTO // Patrimoniul cultural, descoperit prin experiența specialiștilor și vizite de studiu
GALERIE FOTO // „Caiete Documentare”: România și Republica Moldova, împreună pe drumul european – un volum semnat de 90 de autori, lansat la Chișinău
Republica Moldova și România își consolidează experiența de elaborare și evaluare a examenelor naționale
Pachetul legislativ privind reforma administrației publice locale, discutat cu reprezentanții asociațiilor autorităților locale
Consolidarea parteneriatului strategic moldo-britanic și sprijinul pentru procesul de reintegrare discutate la Londra
Consolidarea parteneriatului strategic moldo-britanic și sprijinul pentru procesul de reintegrare, discutate la Londra
FOTO // Cooperarea moldo-română în domeniul apărării va fi extinsă
FOTO // Arhitectura Chișinăului interbelic, prezentată publicului din Iași prin două expoziții
FOTO // Memoria istorică și patrimoniul cultural, punți de colaborare între AȘM și Mitropolia Basarabiei
FOTO // Conacul Pommer din Țaul și două clădiri istorice din Chișinău vor fi restaurate
VIDEO // O femeie, reținută în flagrant într-un dosar de escrocherie de peste un milion de lei
Investițiile în valori mobiliare de stat accesibile în cadrul unei noi runde de subscriere lansată de Ministerul Finanțelor
Tranzitul cerealelor prin punctul de trecere Costești-Stânca va fi permis în baza unei înţelegeri moldo-române
Drumarii vor raporta în timp real intervențiile de iarnă printr-o platformă digitală
Circa 74 de miliarde de lei acumulate de Fisc la buget în zece luni ale anului curent
Un nou cadru de gestionare a riscurilor agricole va fi discutat la o conferință internațională la Chișinău