ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Opt raioane din ţară au dus lipsă de medici în 2014

14:21 | 03.12.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 3 dec. /MOLDPRES/. Opt raioane din ţară au dus lipsă de medici de familie în anul 2014, arată un raport al Centrului Naţional de Management în Sănătate, informează MOLDPRES.

Potrivit documentului, un număr insuficient al medicilor de familie s-a atestat în raioanele Cantemir, Leova, Hînceşti, Căuşeni, Rezina, Ungheni, Făleşti, Sîngerei. Asigurarea cu medici de familie a fost în aceste raioane de 2,6 - 3,5 la 10 mii populaţie.

În acelaşi timp, asigurarea cu medici de familie în municipiul Chişinău a fost de aproape două ori mai mare - de 6,6 la 10 mii pacienţi, fiind apreciată de Centrul Naţional de Management în Sănătate drept "bună". În municipiul Bălţi asigurarea cu medici de familie este puţin mai joasă, la nivelul de 5,3 la 10 mii oameni. În ţările Uniunii Europene asigurarea cu medici de familie este de 7,96 la 10 mii pacienţi.  

Majoritatea medicilor de familie care activează în ţară, circa 80 la sută, sînt femei, iar 20% - bărbaţi. Fiecare al treilea medic are o vîrstă cuprinsă între 55 şi 64 de ani.

Recent, ministrul în exerciţiu al Sănătăţii Ruxanda Glavan a spus la o întrevedere cu membri ai Sindicatului "Sănătatea" că salariile medicilor ar putea fi majorate cu pînă la 50 la sută, iar de cele mai mari adaosuri ar putea beneficia tinerii specialişti. Totodată, potrivit oficialului, angajaţii din medicină vor fi salarizaţi în funcţie de performanţe. 

(Reporter D. Moraru, editor A. Răileanu)

img15008435

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!