La Cahul au fost instalate pubele de tip nou
Chişinău, 8 dec. /MOLDPRES/. Primăria oraşului Cahul a început în această săptămînă instalarea coşurilor de gunoi de tip nou. Pe fiecare pubelă este scris “Îmi iubesc oraşul şi-l menţin curat “, comunică MOLDPRES.
Lucrările de amenajare se desfăşoară în cadrul proiectului “Îmbunătăţirea reţelei de colectare a deşeurilor în oraşul Cahul”. El este implementat cu susţinerea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi a Facilităţii Globale de Mediu.
Proiectul a fost inițiat de Primăria Cahul în luna august curent şi are scopul să îmbunătăţească condiţiile ecologice din localitate. “Printr-un sistem eficient de colectare şi gestionare a deşeurilor vom putea proteja sănătatea populaţiei şi asigura creşterea calităţii vieţii în comunitate”, au afirmat surse de la Primăria oraşului.
“Este primul oraş din ţară care va dispune de asemenea coşuri pentru gunoi, iar conţinutul inscripţiei a fost sugerat de cetăţeni. Ne dorim să trăim într-un oraş curat, iar atitudinea localnicilor faţă de bunurile publice şi mediul în care trăiesc să fie similară celei faţă de propriile averi”, a menţionat primarul de Cahul, Nicolae Dandiş.
(Reporter L. Grubîi, editor M. Jantovan)
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Suta de Movile” ca o simfonie a dealurilor mute, monument geologic de importanţă europeană
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
FOTO // Lotul național de haltere a obținut 13 medalii la Campionatul European de juniori și tineret
DOC // Olga Roșca și Stanislav Secrieru au fost numiți în funcții de consilieri ai președintei Maia Sandu
FOTO // Trei sectoare de drum național din raioanele Ungheni și Rezina, reparate cu peste 8 milioane de lei
Președintele rus propune un summit cu Donald Trump şi Xi Jinping pentru a discuta un acord privind Ucraina
STISC semnalează o campanie de atacuri de tip spear phishing, orientată către instituțiile guvernamentale. Autoritățile recomandă respectarea regulilor de securitate cibernetică
Euro își menține valoarea, iar dolarul se ieftinește. Cursul valutar stabilit de BNM pentru astăzi
Emmanuel Macron promite o reacție fermă în urma violențelor care au afectat mai multe orașe din Franța
Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor prudență maximă
Stupine, degustări de miere și trasee tematice, noi oportunități pentru turismul rural
BTA: Patriarhul Bulgariei, Daniil, și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu fac apel la unitatea Bisericii și la pacea în lume
Cod galben de ploi puternice. Cetățenii sunt îndemnați să evite deplasările
Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane. Ministerul Muncii și Protecției Sociale îndeamnă cetățenii să fie vigilenți
Cod galben de ploi puternice în toată țara
Republica Moldova intră pregătită în iarnă. Cum pot gospodăriile să reducă facturile la energie
BTA: Consiliul Economic și Social al Bulgariei se opune reducerilor propuse ale bugetului UE
Spania este dispusă să împărtășească Republicii Moldova experiența în formarea magistraților și combaterea corupției