ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Elevi din R. Moldova au obținut cinci medalii la Olimpiada Internațională de Ştiinţe pentru Juniori

14:34 | 10.12.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 10 dec. /MOLDPRES/. Elevi din R. Moldova au cucerit cinci medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Ştiinţe pentru Juniori. Concursul are loc în orașul Daegu, Republica Coreea, informează MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Educației, elevii și-au demonstrat cunoștințele teoretice și abilitățile practice integrate la trei discipline școlare - fizică, chimie și biologie. Țara noastră a fost reprezentată de o echipă formată din șase elevi.

Cei cinci tineri învingători sînt: Otilia Don, elevă în clasa X la  Liceul Teoretic „Orizont” din Chişinău, Tudor Șarpe, elev în clasa IX la Liceul Teoretic ”Orizont” din orașul Durleşti, Daniel Sireţanu, elev în clasa IX la același liceu, Bogdan Cuza, elev în clasa IX la Liceul Teoretic „M. Kogălniceanu” din Chișinău și Andreea Jitaru, elevă în clasa a IX la Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău.

Olimpiada Internațională de Ştiinţe pentru Juniori are loc în perioada 2–11 decembrie. La ea participă elevi din 44 de ţări.

(Reporter P. Beregoi, editor M. Jantovan)

img15008657

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!