A fost lansată Cartea Roşie a Republicii Moldova
Chişinău, 11 feb. /MOLDPRES/. Peste 400 de specii de plante, fungi şi animale vulnerabile, periclitate şi critic periclitate, au fost incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova, ediţia a treia, lansată astăzi la Biblioteca Ştiinţifică Centrală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, informează MOLDPRES.
Lucrarea a fost elaborată în baza cercetărilor unui grup de 70 de savanţi, colaboratori ai Grădinii Botanice şi Institutului de Zoologie ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei, profesori şi cercetători de la universităţi.
Solicitat de MOLDPRES, directorul Institutului de Zoologie al AŞM, academicianul Ion Toderaş, unul dintre cei doi coordonatori ai ediţiei, a afirmat că fenomenul creşterii rapide a numărului de specii, plante, fungi şi animale pe cale de dispariţie se atestă şi în R. Moldova.
Potrivit sursei citate, dacă la prima ediţie a Cărţii Roşii (1978) au fost incluse 26 de specii de plante superioare şi 29 de specii de animale vertebrate vulnerabile, periclitate şi critic periclitate, iar în ediţia a doua a cărţii din 2001 au fost cuprinse deja 126 de specii de plante şi 116 de specii de animale pe cale de dispariţie, atunci în ediţia de faţă a Cărţii Roşii sînt descrise 208 specii de plante şi fungi şi 219 de specii de animale.
Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca, a menţionat că această carte este, deopotrivă, o enciclopedie a frumuseţilor naturii, un semnal de alarmă, dar şi un îndemn la protecţia biodiversităţii.
”Cartea Roşie trebuie să ajungă în fiecare bibliotecă”, a constatat Gheorghe Duca. În context, ministrul Educaţiei, Corina Fusu, prezentă la eveniment, a solicitat editorilor cîte un exemplar pentru cele aproape 1400 de instituţii de învăţămînt general din R. Moldova.
Cartea Roşie a Republicii Moldova a apărut la Editura „Ştiinţa” într-un tiraj de 3000 de exemplare.
(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)
Agențiile Teritoriale pentru Educație vor prelua atribuțiile direcțiilor de învățământ. MEC pregătește tranziția
VIDEO // Migranți din Tadjikistan, aduși ilegal în Moldova și asigurați cu acte ucrainene false. Trei persoane au fost reținute
Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului
Spațiul aerian al Republicii Moldova, din nou încălcat. Un obiect aerian neidentificat a fost detectat în nordul țării
Agenda evenimentelor, luni, 21 septembrie
Peste 100.000 de persoane ar urma să primească sprijin pentru angajare în următorii patru ani
FOTO // Un proiect de 15,8 milioane de lei modernizează infrastructura publică din Căușenii Vechi
Reforma „Restart” extinde sprijinul pentru femeile aflate în situații de vulnerabilitate
VIDEO // Ministra Natalia Plugaru a prezentat transformările din sistemul de protecție socială: „Sistemul s-a extins prin servicii mai apropiate de comunități”
Preşedinta Maia Sandu, la Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială: „Nicio reformă nu poate fi mai bună decât oamenii care o pun în practică”
VIDEO, FOTO // Profesioniștii din protecția socială s-au reunit la Chişinău, la primul Forum Național dedicat domeniului
Poliția verifică sesizările privind un obiect zburător și o posibilă explozie în raioanele Orhei și Călărași
FOTO // Vasile Tofan, întrevedere cu primarii din UTA Găgăuzia: Criza apei, blocajul politic de la Comrat și atragerea investițiilor turcești, pe agenda discuțiilor
Gheorghe Hajder de Ziua Silvicultorului: „Să avem cât mai multe păduri de crescut, de protejat și de lăsat generațiilor următoare”
Guvernul va cere Parlamentului instituirea stării de urgență în domeniile energetic și hidrologic. Prim-ministrul Vasile Tofan: „Nu ne permitem să așteptăm apariția unei crize”
Consiliul Național de Securitate dispune măsuri pentru protejarea infrastructurii energetice de drone și atacuri cibernetice
FOTO // Integrarea europeană poate accelera mobilizarea investițiilor verzi în Republica Moldova. Studiu prezentat în Muntenegru
Campania de recoltare a sfeclei de zahăr a început: reprezentanții sectorului estimează o productivitate medie de circa 44-45 de tone la hectar
Mesajul Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, în urma ședinței Consiliului Național de Securitate
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadorul Irlandei, Myles Geiran
Debite reduse pe Nistru. Ministerul Mediului anunță măsuri pentru gestionarea situației
VIDEO // Consiliul Național de Securitate: Autoritățile vor examina instituirea stării de urgență în domeniile energetic și hidrologic
Expoziția MOLDAGROTECH & FARMER revine la Moldexpo: peste 400 de participanți și o mie de unități de tehnică
Donald Trump afirmă că Rusia a pierdut controlul asupra industriei sale de motorină și cere încetarea războiului în Ucraina
Întrevederea vicepremierului pentru reintegrare Valeriu Chiveri cu noua ambasadoare a Republicii Austria în Republica Moldova
Ministerul Sănătății vine cu precizări despre noua lege a farmaciei. Proiectul prevede extinderea accesului la medicamente în localitățile rurale
Prețul gazului natural pe bursele europene rămâne ridicat, sub influența situației regionale
MEC lansează concursul „Tânărul cercetător”, destinat elevilor minorităților etnice
Condiții mai bune pentru copiii care frecventează grădinița „Garofița” din Cocieri: instituția va fi reabilitată energetic cu sprijinul Germaniei și UE
„Europa la tine acasă” – dialogul despre parcursul european continuă la Ungheni