La Chișinău vor avea loc două concerte organizate de ambasadele Germaniei și Poloniei în R. Moldova
Chişinău, 21 iun. /MOLDPRES/. La Chișinău vor fi organizate două concerte cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la semnarea Tratatului de vecinătate și cooperare prietenească dintre Germania şi Polonia, care a avut loc la Bonn, la 17 iunie 1991, informează MOLDPRES.
Ambasadorul Germaniei în R. Moldova, Ulrike Knotz, a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că aceste evenimente vin să scoată în evidență importanța colaborării pașnice a statelor.
„Tratatul respectiv este foarte important pentru ambele țări, deoarece a pus bazele unor relații apropiate și s-au creat de-a lungul timpului niște puncte de coeziune dintre organizațiile nonguvernamentale de tineret precum și pe dimensiunea economică, social-culturală ș.a. Totodată, aceste evenimente culturale îl vor cinsti și pe fostul primar al municipiului Chișinău de origine germană, Carol Schmidt, de la nașterea căruia pe 25 iunie se împlinesc 170 de ani”, a menționat Knotz.
La rîndul său, Ambasadorul Poloniei la Chișinău, Artur Michalski, a menționat că tratatul sus-numit „are o conotație universală și tangențial se referă și la R. Moldova”.
„Tratatul semnat acum 25 de ani a servit drept fundament pentru integrarea Germaniei și Poloniei în Europa centrală și de vest, fapt care a contribuit la dezvoltarea relațiilor bilaterale ulterioare. Cu această ocazie, dorim să împărtășim aceste momente importante și cu cetățenii din R. Moldova, care depun efort, pentru a se integra în comunitatea europeană”, a precizat Michalski.
Primul concert, la care va fi interpretată muzică de jazz, va avea loc pe data de 24 iunie curent, în scuarul din fața Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, cu evoluarea Jazz orchestra Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, condusă de Petru Haruță, Jazz Band Univox, condusă de Ilona Stepan, precum și a altor instrumentiști renumiți. Cel de-al doilea concert „Diplomația pe note” se va desfășura în aer liber pe 26 iunie, la Teatrul de Vară, fiind interpretată doar muzică clasică.
(Reporter P. Beregoi, editor M. Jantovan)
Cronica ARHIVELOR // Dumitru Matcovschi, poetul care a devenit un simbol al renașterii naționale
FOTO // Romanul „Costul vieților noastre”, de Liuba Rusnac, lansat la Ambasada Republicii Moldova de la Viena
Protejarea patrimoniului cultural mobil, discutată la lansarea celei de-a III-a ediții a programului de microcalificare
FOTO // Săptămâna Limbii Italiene în Lume s-a deschis la Chișinău. Ambasadorul Italiei: „Între noi există o legătură bazată pe sensibilitate culturală”
FOTO // Spectacolul „Richard al III-lea” de la Chișinău, pe scena Festivalului Dimitria din Salonic
Poziția Republicii Moldova în negocierile cu UE privind cultura și patrimoniul, supusă consultărilor publice
Săptămâna Limbii Italiene începe la Chișinău
FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii
Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă
FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi
FOTO // Teatrul „Alexie Mateevici” a prezentat spectacolul „Jubileul” pentru diaspora din Torino și Milano
FOTO // Meșterii populari, celebrați la Forumul Patrimoniului Cultural Imaterial
Compozitorul și profesorul universitar Pavel Anton a trecut în neființă
Republica Moldova și România pregătesc un acord de colaborare în domeniul patrimoniului muzeal
Accesul în anumite locuri publice din Chișinău va fi restricționat pe 27 octombrie, în contextul vizitei premierului României
Republica Moldova și Ucraina accelerează proiectul liniei electrice Bălți–Dnestrovsk, pentru a spori schimburile de energie între cele două țări
Premierul Vasile Tofan, la Kiev: „Moldova va rămâne un vecin și un partener de încredere al Ucrainei"
Peste 258.000 de buletine de vot, tipărite pentru alegerile din Găgăuzia
FOTO // Casa Națională din Nisporeni, un secol de istorie și tradiție culturală
FOTO // Un nou spațiu comunitar, amenajat la Bălți cu sprijin financiar din România
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi: „În fiecare zi în care ucrainenii își apără orașele, familiile și libertatea, ei contribuie și la securitatea Republicii Moldova”
Discursul Premierului Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi
Parcursul european al Republicii Moldova și securitatea regională, discutate de miniștrii de externe ai Moldovei și Ciprului
Republica Moldova a acoperit integral consumul de energie electrică în perioada 19–25 octombrie
Premierul României, Luca Niculescu, vine marți la Chișinău. Programul întrevederilor
VIDEO // Un cetățean ucrainean a traversat ilegal frontiera cu Republica Moldova cu o motoparapantă și a cerut azil
Gheorghe Mustea va susține concerte în opt localități din țară, cu ocazia împlinirii a 75 de ani
O femeie din Briceni a pierdut peste 70.000 de lei într-o escrocherie telefonică
O motoparapantă a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova. Cazul este investigat de instituțiile statului
Instituțiile de protecție socială au primit echipamente IT de peste trei milioane de lei, oferite cu sprijinul SUA și UNICEF