Participanții la Războiul de pe Nistru vor putea să-și privatizeze cu titlu gratuit locuințele
Chişinău, 23 iun. /MOLDPRES/. Participanții la Războiul de pe Nistru vor putea să-și privatizeze cu titlu gratuit locuințele. În acest sens, Legislativul a adoptat astăzi cu 76 de voturi modificarea articolului 17 din Legea cu privire la privatizarea fondului de locuințe, informează MOLDPRES.
Potrivit modificărilor, articolul 17 se completează după cuvintele „participanților la acțiunile de luptă din Afganistan” cu textul „și Războiului de pe Nistru”. Astfel, toți participanții la Războiul de pe Nistru vor avea posibilitatea să-și privatizeze locuințele oferite de stat în perioada respectivă.
Totodată, conform amendamentelor, de această oportunitate vor beneficia și familiile cetățenilor care au fost nevoiți să-și părăsească domiciliul din raioanele de est ale R. Moldova și nu au avut posibilitatea să revină la locul de trai precedent.
Cheltuielile materiale pe care le va suporta statul de la privatizarea locuințelor respective nu sînt semnificative, deoarece persoanele social-vulnerabile de regulă cad sub incidența cetățenilor care primesc suport din partea autorităților.
Scopul modificărilor articolului 17, cu privire la privatizarea fondului de locuințe este de a îmbunătăți cadrul legislativ vizavi de actele normative, prevăzut de Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului și Constituția R. Moldova.
(Reporter P. Beregoi, editor M. Jantovan)
Șoferul care ar fi accidentat mortal un pieton pe bd. Dacia din capitală, reținut pentru 72 de ore
Drona depistată la Telenești avea o încărcătură termobarică de 52,4 kg, nimicită controlat de geniști
VIDEO // ONU marchează 81 de ani de la fondare. Republica Moldova reafirmă angajamentul pentru pace
Violența poate escalada până la femicid. Cum pot fi recunoscute semnalele de alarmă și unde pot cere ajutor victimele
Trafic aglomerat la Leușeni și Sculeni. Călătorii sunt îndemnați să aleagă puncte alternative de trecere a frontierei
GALERIE FOTO // Ziua Armatei României, marcată la Chișinău printr-o expoziție dedicată misiunilor militare internaționale din perioada interbelică
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
Ploi slabe și ceață în zilele de odihnă. Maximele termice vor urca treptat până la 19°C
Examenul de certificare a competențelor de limba română va fi susținut de 100 de elevi. Probele vor fi organizate în mai multe zile
Două cazuri de încălcare a spațiului aerian național, înregistrate în ultima săptămână. Ministerul Apărării reiterează necesitatea consolidării capacităților de apărare aeriană
FOTO // Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, trei decenii de luptă pentru educația în limba română. Autoritățile anunță progrese privind soluționarea problemei sediului
O dronă a căzut în satul Chiștelnița din raionul Telenești. Poliția a securizat zona
Premieră la alegerile din 1 noiembrie 2026: alegătorii vor putea vota cu buletinul digital din aplicația EVO
Accident grav la Hâncești. O fetiță de opt ani a fost lovită de un automobil pe trecerea de pietoni
„Întreprinderea START”: moldovenii ar putea lansa afaceri de pe telefon, fără aprobări prealabile
Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a fost lovit de o mașină la Sângera
Curs valutar // Leul moldovenesc se depreciază ușor
Prim-ministrul Vasile Tofan efectuează o vizită de lucru în Ucraina: Întrevedere cu Zelenski și participare la Forumul Economic Internațional
Zelenski confirmă că o întâlnire între ruși, ucraineni și americani va avea loc în noiembrie
Accident grav în apropiere de Barcelona: Un autocar cu peste 100 de pasageri a căzut într-o prăpastie
Alegerile parlamentare din Serbia: Mișcarea susținută de studenți obține victoria, iar Aleksandar Vučić recunoaște înfrângerea
Agenda evenimentelor luni, 26 octombrie
Bulgaria va organiza un al doilea tur al alegerilor prezidențiale: Iliana Iotova și Andrey Gurov, în cursa finală
ANALIZĂ // „Urmează proba decisivă”: vizita președintei Maia Sandu la Budapesta și miza discuțiilor cu liderii ungari
Nouă tipuri de acte permisive nu pot fi solicitate online din cauza atacului cibernetic
Mai multe servicii publice digitale rămân indisponibile după atacurile cibernetice
FOTO // Memoria victimelor foametei organizate din 1946–1947, evocată la Avdarma
Alexandrin Guțu, vicecampion mondial la lupte greco-romane, la Astana
Ziua Armatei Române. Nicușor Dan: „Instituția în care românii au cea mai mare încredere"
BTA: „Aventura visată” câștigă trofeul Gold Hugo pentru cel mai bun film la Festivalul de la Chicago. Yana Radeva este premiată pentru cea mai bună interpretare într-un rol principal