ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Uniunea Europeană va susține proiecte de dezvoltare a afacerilor în UTA Găgăuz-Yeri și raionul Taraclia

12:15 | 20.10.2016 Categorie: Regiuni

Chişinău, 20 oct. /MOLDPRES/. Uniunea Europeană va oferi asistenţă financiară pentru crearea noilor afaceri şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în UTA Gagauz-Yeri şi raionul Taraclia. Pentru obţinerea finanţării urmează să fie depuse propuneri de proiect ce vor fi examinate de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), informează MOLDPRES.

Antreprenorii începători şi cu experienţă din regiune pot obţine pînă la 18.400 euro prin intermediul Programului UE “Susţinerea agriculturii şi dezvoltării rurale în UTA Gagauz-Yeri şi Taraclia” (SARD), implementat de PNUD.

Potrivit unui comunicat al Programului SARD, propunerile de proiect pentru obţinerea finanţării din partea Uniunii Europene pot fi depuse în perioada 17 octombrie – 15 noiembrie curent. Aceasta reprezintă prima rundă a competiţiei de finanţare a proiectelor de dezvoltare a afacerilor în autonomia găgăuză şi raionul Taraclia. Cea de-a doua rundă va fi anunţată la începutul lunii mai 2017. 

În cadrul acestui proiect, vor fi eligibili antreprenorii din UTA Gagauz-Yeri și raionul Taraclia, debutanți în afaceri sau cu experiență, care pot veni cu o contribuție de 20% din suma solicitată. Pe lîngă suportul financiar, antreprenorii selectați vor mai beneficia de îndrumare și consiliere individuală în afaceri pe parcursul unui an. 

Susținerea inițiativelor antreprenoriale locale şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii  din autonomia găgăuză şi raionul Taraclia este una din cele trei componente de bază ale Programului SARD. Acesta mai desfășoară activități pentru abilitarea comunităților, renovarea obiectelor de infrastructură şi promovarea cooperării intercomunitare în regiune. Finanțat de Uniunea Europeană cu 6,5 milioane de euro, și implementat de PNUD, Programul SARD își propune astfel să intensifice colaborarea între autoritățile centrale şi cele locale, precum şi între organizațiile regionale din UTA Gagauz-Yeri și raionul Taraclia, în scopul stimulării dezvoltării socio-economice a regiunii și a Republicii Moldova în ansamblu.

(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)

img16008295

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!