ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova a urcat 24 de poziții în clasamentul Băncii Mondiale privind regimul fiscal

18:12 | 30.11.2016 Categorie: Economie

Chişinău, 30 nov. /MOLDPRES/. Republica Moldova a urcat 24 de poziții față de anul 2015, pînă pe locul 31, în clasamentul Băncii Mondiale Paying Taxes 2017, realizat în parteneriat cu compania de audit PricewaterhouseCoopers. În raportul publicat sînt analizate regimurile fiscale din 190 de țări ale lumii, informează MOLDPRES.

Potrivit raportului, Republica Moldova este plasată la capitolul impozitare printre țările cu un sistem fiscal performant, rezultatele înregistrate fiind aproape de media Uniunii Europene. Republica Moldova a acumulat 84,76 de puncte din 100 posibile. Țările din regiune au înregistrat scoruri mai mici, România este plasată pe locul 43, Federația Rusă ocupă poziția 49, iar Ucraina pe locul 111.

Rata totală a impozitării în Republica Moldova este cu 6,2 la sută mai mare decît media pe regiune și reprezintă o pondere de 40,4 la sută din total venituri, un rezultat identic cu cel înregistrat în Polonia și Olanda. Cea mai mare parte, circa o treime, din impozite sînt obligațiuni fiscale asupra veniturilor din retribuirea muncii și doar 8,9 la sută impozitul pe profit.

Timpul cheltuit de antreprenori pentru a se conforma legislației fiscale în anul 2016 se ridică în medie la 181 ore, dintre care 84 de ore îi iau plata contribuțiilor sociale și impozitelor pe venitul angajaților, în scădere cu 5 ore față de anul trecut, 42 de ore pentru plata impozitelor pe veniturile din activitatea de întreprinzător și 55 pentru alte obligațiuni fiscale.

Numărul total de plăți efectuate de contribuabili a fost redus la 10 în anul 2016, față de 21 în anul precedent.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

img16009550

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!