Satul Ţepilova din raionul Soroca a fost asigurat cu apă
Chişinău, 7 mai /MOLDPRES/. Peste două sute de gospodării din satul Ţepilova, raionul Soroca, au fost conectate la reţeaua de aprovizionare cu apă. Apeductul a fost dat în folosinţă ieri, în cadrul unei festivităţi dedicate Hramului localităţii, marcat în ziua cînd creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc pe Sfîntul Gheorghe, transmite MOLDPRES.
Locuitorii din Ţepilova vor beneficia de apă potabilă la robinete, obţinută din rîul Nistru ca urmare a realizării unui proiect ce prevede asigurarea cu apă a 15 sate din raionul Soroca.
„Evenimentul marcat la Ţepilova nu ar fi fost posibil fără implicarea sătenilor. Datorită inițiativei locale, contribuțiilor făcute și cu suportul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională s-a reușit ca în acest sat să fie construit un sistem modern de aprovizionare cu apă. Este doar un prim pas dintr-un proiect de proporţii, care va aduce apa în mai multe localități din raionul Soroca”, a menţionat în cadrul ceremoniei de inaugurare a apeductului Igor Malai, şef de direcţie la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.
În urma implementării subproiectului de la Țepilova, în localitate au fost construiți 12,3 kilometri de apeduct, un turn de apă și sisteme autonome de canalizare pentru grădinița de copii și școală. „Toate acestea sînt rezultatul unei munci enorme depuse de autorităţile locale care va avea continuitate şi în satele învecinate”, a remarcat directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), Ion Bodrug.
Valoarea totală a subproiectului realizat de ADR Nord la Țepilova se cifrează la 3,8 milioane de lei, bani alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională. În perioada următoare, vor fi asigurate cu apă potabilă încă 14 localități rurale din raionul Soroca, în cadrul unui proiect în valoare de 23,7 mln de lei. Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale a aprobat recent alocarea a şapte mln de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate pe parcursul anului 2017.
(Reporter L. Grubîi, editor M. Jantovan)
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Take Home from Moldova – cadouri autentice şi amintiri din Moldova
VIDEO // Artefacte arheologice din epoca romană și evul mediu timpuriu vor fi expuse la Muzeul din Tartaul
FOTO // Destinațiile turistice din nordul Republicii Moldova, puse în valoare prin turul „Inima Moldovei”
Plățile regulatorii pentru titularii de licență, suspendate de ANRE până la finalul anului
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, explică necesitatea stării de urgență: „Deciziile sunt obligatorii. Nu poți face deconectări”
Cooperarea sectorială moldo-americană discutată la Ministerul Apărării
Sistemul electroenergetic național se va confrunta astăzi cu deficit de energie electrică
Locuitorii din raionul Strășeni vor beneficia de screening pulmonar gratuit
Cum va fi asigurată regiunea transnistreană cu resurse energetice în următorul sezon rece: explicațiile ministrului Dorin Junghietu
Sentința în dosarul foștilor directori ai Aeroportului Internațional Chișinău va fi pronunțată pe 20 noiembrie
Situația de pe Nistru nu trebuie transformată într-un subiect de speculații politice, declară premierul Vasile Tofan
Peste 31.000 de euro au fost depistați nedeclarați în bagajul unui pasager la Aeroportul Chișinău
Proiectul de instituire a stării de urgență, prezentat de premierul Vasile Tofan în Parlament: „Intrăm în sezonul rece cu mai multe riscuri care se suprapun”
Guvernul negociază contracte directe cu producători mari de gaze. Precizările premierului Vasile Tofan
Controale pe râul Răut. Mai multe persoane au fost sancționate pentru pescuit fără permis
Vasile Tofan: „Peste 620 de mii de gospodării ar putea beneficia de compensații la energie în acest sezon”
Iranul se declară dispus să redeschidă Strâmtoarea Ormuz, dacă SUA vor reduce presiunea militară şi vor ridica blocada
Discursul Premierului Vasile Tofan, în plenul Parlamentului, în legătură cu instituirea stării de urgență
BTA // Muzeul Național al Literaturii din Bulgaria a marcat 105 ani de la moartea scriitorului Ivan Vazov