O nouă galerie subterană a fost descoperită în oraşul Cahul
Chişinău, 23 mai /MOLDPRES/. O galerie subterană ce a fost creată la sfîrşitul sec. XIX a fost descoperită săptămîna trecută în oraşul Cahul, după ce la suprafaţă a apărut un crater. Specialiştii Agenţiei Naţionale Arheologice au început să studieze construcţia, cu susţinerea studenţilor Universităţii de Stat “B. P. Hasdeu”, transmite MOLDPRES cu referire la presa regională.
Arheologii au afirmat că nu dețin documente și informații oficiale despre descoperire, dar presupun că galeria a fost construită între anii 1850-1900. „Cu siguranță, această galerie nu este o pivniță, deoarece este destul de îngustă. Credem că este o sursă de comunicare subterană sau un mijloc de comunicare ascuns, ferit de ochii lumii”, a spus arheologul Ion Ciobanu, citat de gazetadesud.md.
Tunelul este asemănător altor trei, descoperite primăvara trecută în zona Teatrului din Cahul. Coridorul subteran are circa şapte metri lungime, iar pereţii sînt din cărămidă roşie. Autorităţile locale deja s-au arătat dispuse să valorifice aceste descoperiri, pentru a le transforma în destinaţii turistice.
„Pentru noi este important să avem și o hartă a acestora, care să ne arate conexiunea dintre galerii. Deocamdată nu am găsit nicăieri vreun proiect tehnic”, a menţionat primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiş.
Potrivit arheologilor, coridoare subterane au fost identificate şi anterior, în curţile unor cahuleni, în timp ce aceștia construiau anexe pentru gospodărie. Acum ele vor fi studiate de specialişti pentru a fi făcută o deducție referitor la partea subterană a oraşului.
(Reporter L. Grubîi, editor M. Jantovan)
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Suta de Movile” ca o simfonie a dealurilor mute, monument geologic de importanţă europeană
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Noi cazuri de escrocherii telefonice, înregistrate în weekend. O femeie a transmis curierului 650 000 de lei
Circa 4 200 de încălcări rutiere, documentate în zilele de odihnă. Poliția îndeamnă șoferii să respecte regulile de circulație
Încă un procuror anticorupție a picat evaluarea externă
Activitatea legislativă în luna octombrie: Parlamentul a adoptat 29 de acte normative
Screening oncologic, vaccinuri și prevenirea tuberculozei, printre prioritățile CNAM pentru 2027
FOTO // Agenda de acțiune pentru Europa și Asia Centrală privind îngrijirea pentru perioada 2026–2030, lansată la Chișinău. Ministra Natalia Plugaru: „Investițiile în îngrijire sunt investiții în viitor”
VIDEO // Premierul Tofan condamnă acțiunile deputaților care au prezentat informații eronate despre cerealele din Portul Giurgiulești: „Ați umplut țara cu falsuri, le dați rușilor pe tavă informația critică”
Peste 260 de obiecte explozive au fost nimicite de geniștii Armatei Naționale de la începutul anului
Doina Gherman: „Nicio femeie nu ar trebui să aleagă între îngrijirea familiei și construirea unei cariere”
Un nou contract de 63,4 milioane de lei pentru finalizarea apeductului Prut-Fălești va asigura cu apă 14 localități din raioanele Fălești și Ungheni
România și Republica Moldova lansează un program comun de achiziții. Armata Națională va primi 62 de autocamioane
ADR Nord își pregătește structurile pentru viitoarea gestionare a fondurilor europene, prin schimb de experienţă cu ADR Vest din Timişoara
VIDEO // Casa Bodescu din Bălți își recapătă valoarea arhitecturală după o investiție de 15,8 milioane de lei din partea statului
Serviciul Vamal a încasat peste 905 milioane de lei în ultima săptămână
Fosta secretară de stat de la Ministerul Agriculturii va ajunge pe banca acuzaților pentru trafic de influență
O mamă a cinci copii a învins o afecțiune gravă după 20 de zile de tratament la Terapie Intensivă. Cazul complex a fost tratat la Institutul de Medicină Urgentă