ro

 

Oficial
07 Noiembrie, 2026 / 09:27
/ 19 Iulie, 2017

Vor fi alocate 15 mln de lei pentru dotarea tehnică a Spitalului Clinic Republican

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. În ședința de astăzi, Cabinetul de miniştri a decis alocarea a 15 milioane de lei pentru consolidarea bazei tehnico-materiale a Spitalului Clinic Republican, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.

Astfel, din fondul de rezervă al Guvernului urmează a fi repartizate mijloacele financiare necesare pentru îmbunătățirea stării tehnice a blocului principal al spitalului și sporirea calității serviciilor medicale prestate cetățenilor.

Tot astăzi, Executivul a decis redenumirea Spitalului Clinic Republican în Spitalul Clinic Republican „Timofei Moşneaga”. 

Timofei Moșneaga a contribuit la modernizarea Spitalului Clinic Republican, activînd timp de 43 de ani în funcţia de medic-şef al instituției și ministru al Sănătății între anii 1994-1997. În această perioadă, Timofei Moşneaga a reuşit să organizeze centre înalt specializate necesare pentru diagnosticul maladiilor în medicina internă şi în chirurgie. Totodată, pe parcursul activității sale, pentru prima dată în țară au fost deschise secţiile de chirurgie cardiacă, chirurgie toracică, urologie, endocrinologie, serviciul de anesteziologie. 

Spitalul Clinic Republican a început să funcţioneze la sfîrşitul anului 1817, avînd iniţial statut de spital municipal.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Lucrările de construcție a liniei electrice Strășeni–Gutinaș și de modernizare a stației electrice Strășeni au fost declarate de utilitate publică de interes național

/ Acum 1 zi

Prim-ministrul Vasile Tofan, la deschiderea circulației pe drumul Hîncești – Lăpușna – M1: 37,2 km de drum modern, așteptat de peste un deceniu

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu a salutat raportul de extindere al Comisiei Europene, care reflectă progresele Republicii Moldova pe calea aderării la Uniunea Europeană

/ Acum 2 zile

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 5 noiembrie

/ Acum 2 zile

Audieri la Parlament privind atacurile cibernetice asupra sistemelor informaționale de stat

/ Acum 2 zile

Subiecte examinate la ședințele comisiilor permanente în perioada 3-4 noiembrie 2026

/ Acum 2 zile

Premierul Vasile Tofan, despre Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova: „Ținta de a închide provizoriu negocierile la începutul lui 2028 este ambițioasă, dar realizabilă”

/ Acum 2 zile

Datele despre trafic, infrastructura rutieră, transport și parcări vor fi disponibile pe o platformă digitală comună

/ Acum 2 zile

Sancțiuni mai dure pentru fraudele și contrafacerea instrumentelor de plată fără numerar

/ Acum 2 zile

Facilități fiscale și vamale pentru 43 de autospeciale și echipamentele necesare pentru dezvoltarea sistemului „MD-ALERT”

/ Acum 2 zile

Nouă beneficiari din Republica Moldova vor primi sprijin pentru proiecte de dezvoltare locală, prin programul european URBACT

/ Acum 2 zile

Reguli noi privind activitățile desfășurate în afara orelor de serviciu de către funcționarii cu statut special din cadrul MAI

/ Acum 3 zile

Consultările cu privire la reforma administrației publice locale au continuat la Parlament: „Avem un obiectiv comun: primării mai puternice, cu echipe specializate și servicii mai bune pentru oameni”

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan, intervenție la două forumuri europene: Avansăm spre UE și consolidăm securitatea energetică a țării