Monumentul Bătăliei de la Cahul va fi restaurat
Chişinău, 22 oct. /MOLDPRES/. Monumentul în memoria Bătăliei de la Cahul, situat la intrarea în oraşul Vulcăneşti, va fi restaurat, transmite MOLDPRES.
Pe parcursul săptămânii curente, la Vulcăneşti s-au aflat reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, precum şi ai unei organizaţii obşteşti slavone. Împreună cu arhitectul oraşului Vulcăneşti, experţii au efectuat măsurările necesare şi au evaluat starea monumentului.
Până în luna decembrie curent, specialiştii planifică să execute toate schiţele şi să finalizeze studiul monumentului pentru a stabili ce anume trebuie de restaurat, indică gagauzinfo.md. Monumentul în memoria Bătăliei de la Cahul a fost restaurat ultima dată aproximativ 20 de ani în urmă.
Complexul memorial din apropierea oraşului Vulcăneşti a fost inaugurat în anul 1849 în locul uneia dintre cele mai relevante bătălii a Războiului ruso-turc din anii 1768-1774. Pentru că este vorba de un eveniment important în istoria Rusiei, pentru restaurarea monumentului autorităţile oraşului Sankt-Petersburg vor contribui cu 600 mii de ruble (circa 180 mii de lei). Despre aceasta a anunţat guvernatorul orașului rus, Gheorghi Poltavcenko, în timpul vizitei din vara curentă în UTA Gagauz-Yeri.
(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Suta de Movile” ca o simfonie a dealurilor mute, monument geologic de importanţă europeană
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Republica Moldova și România vor implementa măsuri comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontieră
O nouă ediţie a „Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord” aduce în discuție investițiile, noi proiecte și integrarea europeană
Reacția Guvernului la amenințarea PSRM cu o moțiune: „Îi îndemnăm să renunțe la fumigenele politice”
Campania „Generația Pădurii” din această toamnă îmbină plantarea copacilor şi colectarea hainelor pentru nevoiași. Explicațiile Ministerului Mediului
Un pieton a decedat după ce a fost tamponat de un autobuz de rută
Euro se ieftinește, iar dolarul își menține valoarea
FOTO // Ministrul Eugeniu Osmochescu a vorbit despre dezvoltarea agriculturii prin comerț la Forumul Economic Internațional Hongqiao din China
FOTO // Gimnaziul din Negureni, modernizat cu sprijinul României, a fost vizitat de ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu
Băuturile spirtoase moldovenești au cucerit 12 medalii la o competiție internațională de la Bruxelles
GALERIE FOTO // Marele Emil Loteanu, în fotocronica MOLDPRES: Imagini rare de pe platourile de filmare la 90 de ani de la naștere
Peste 275.000 de cereri pentru compensațiile la energie au fost înregistrate
Premierul Vasile Tofan: „Republica Moldova trebuie să mențină relații bune cu SUA, indiferent de rezultatul alegerilor”
Președinta Maia Sandu, la concertul formației „Noroc”: „A ținut vie limba română și demnitatea unei generații care și-a câștigat independența”
Ce presupune alinierea strategică la valorile Uniunii Europene. Cristina Gherasimov explică ce beneficii poate obține Republica Moldova
Vreme predominant noroasă în Republica Moldova. Minimele termice vor indica -2 grade Celsius
Nota lui Vasile Tofan pentru Guvernul pe care îl conduce: De ce nu și-a acordat un calificativ mai mare