ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 150 de reprezentanți ai diasporei s-au reunit la Chișinău

11:49 | 17.08.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 17 aug. /MOLDPRES/. Peste 150 de reprezentanți ai diasporei, veniți din 22 de țări, s-au reunit astăzi la Chișinău în cadrul Congresul Diasporei, transmite MOLDPRES.

Prezentă la eveniment, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a mulțumit concetățenilor noștri pentru contribuția adusă țării și pentru sacrificiile făcute. „Când era cel mai greu, remitențele dumneavoastră au ținut Republica Moldova pe linia de plutire. Nu ați întrerupt niciodată legătura cu țara natală și ați contribuit mereu financiar și spiritual la consolidarea țării. Executivul are scopul de a crea o legătură strânsă între compatrioții noștri și moldovenii care au rămas în țară și continuă să construiască aici un stat democratic și european. Autoritățile au constatat că tinerii sunt cei care pleacă cel mai des din țară, iar pentru asta Guvernul a realizat programul Prima Casă și alte programe importante dedicate acestora. Există și foarte multe programe pentru cetățenii din diasporă și vă îndemn să veniți și să deschideți noi afaceri în Republica Moldova. Nu am pierdut niciodată speranța că veți reveni acasă cu un bagaj de experiență pentru a construi o Moldovă prosperă, democratică și europeană”, a spus Babuc.

„Cunoaștem că ați decis să plecați peste hotare în căutarea unei vieți mai bune. Experiența dumneavoastră este foarte necesară Republicii Moldova. Doar cu sprijinul vostru o să reușim ceea ce ne-am propus. Vă doresc curaj, sănătate și să nu uitați niciodată de locul care ne leagă pe toți – Republica Moldova”, a afirmat secretarul general de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Mihai Căpățână.

În cadrul evenimentului au vorbit și reprezentanți ai diasporei, care au venit cu mesaje pentru cetățenii de acasă și cei plecați peste hotarele țării. „Nu trebuie să ne întrebăm niciodată ce a făcut țara pentru noi, dar ce am făcut noi pentru țară. Am demonstrat de nenumărate ori că, prin acțiuni concrete, împreună am putea face și mai multe. Lucrăm pentru oamenii din Republica Moldova, nu pentru partide. Cu experiența noastră putem contribui la dezvoltarea țării noastre. Nu trebuie să dăm vina unul pe celălalt, dar să colaborăm, să vedem care sunt problemele și să căutăm soluții. Sper că evenimentul de azi o să fie utilizat productiv”, a remarcat, într-o intervenție video, Victoria Dunford, aflată în Marea Britanie.

După ce a muncit mai mulți ani în Italia, Valentina Geamănă a revenit acasă în urmă cu 11 ani, perioadă în care a reușit să realizeze în țară proiecte importante pentru oamenii aflați în dificultate. „De fiecare dată când am propus un proiect nou, niciodată nu am primit un refuz, iar factorul uman a stat în capul mesei. Moldova ne așteaptă, iar noi suntem cei avantajați pentru că putem face diferența și putem vedea soluții”, a subliniat Valentina Geamănă.

În timpul discursurilor, cetățenii din diasporă au prezentat mai multe solicitări autorităților de la Chișinău printre care: deschiderea unor consulate noi, oferirea mai multor informații privind condițiile legale de trai în țările străine, astfel încât concetățenii noștri să-și cunoască drepturile, precum și deschiderea mai multor secții de votare peste hotarele țării, solicitare făcută în contextul apropierii alegerilor parlamentare. 

În acest context, fiind prezentă la eveniment, președintele Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, a prezentat particularitățile noului sistem electoral și a îndemnat cetățenii din diasporă „să fie activi și să se înregistreze prealabil pentru a participa la scrutin”.

Congresul Diasporei se află la cea de-a VIII-a ediție. Tradițional, acesta se desfășoară anual în luna august. În cadrul evenimentului, vor avea loc opt ateliere tematice și un șir de discuții privind parteneriatele dintre autoritățile naționale și cetățenii din diasporă. La finele evenimentului urmează să fie aprobată o rezoluție, care va reprezenta o foaie de reper pentru cetățenii de peste hotare și autoritățile de la Chișinău.

(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)

img18007312

img18007312

img18007312

img18007312

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!