ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Raportul de evaluare a legislației care a stat la baza invalidării alegerilor din capitală a fost prezentat în parlament

17:11 | 08.11.2018 Categorie: Politică

Chişinău, 8 nov. /MOLDPRES/. Raportul cu privire la analiza, expertiza și evaluarea legislației electorale care a stat la baza invalidării alegerilor locale noi în municipiul Chișinău a fost  prezentat, astăzi, în plenul parlamentului, comunică MOLDPRES.

Raportul a fost prezentat de președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Raisa Apolschii.

Potrivit acesteia, analizele au arătat că ”ziua tăcerii” nu este reglementată unitar în practica internațională și eliminarea acesteia nu va aduce atingere principiilor consfințite în materie electorală. Astfel, restricțiile legate de agitația electorală în ziua premergătoare alegerilor și în ziua alegerilor, cu excepția secțiilor de votare și perimetrului din imediata apropiere, comisia recomandă a fi eliminate din legislație. 

Totodată, raportul recomandă reglementarea serviciilor de publicitate electorală, dezbaterilor electorale pe internet și rețelele de socializare, precum și a unor prevederi clare pentru combaterea propagandei pe internet, în special prevenirea și combaterea fluxului de știri false. 

În același timp, se constată că decizia de anulare a alegerilor locale a avut cel puțin 32 de precedente în Republica Moldova în ultimii 19 ani, conform statisticii Comisiei Electorale Centrale. De asemenea, analiza și datele recepționate de Comisia juridică, numiri și imunități au arătat că legislația în vigoare este suficientă și corespunde tuturor standardelor internaționale pentru desfășurarea unor alegeri libere, corecte și democratice. 

La data de 25 iunie curent, magistrații Curții Supreme de Justiție au menținut decizia Curții de Apel și au declarat alegerile locale noi din capitală ca fiind ilegale și nule, iar mandatul de primar nu a fost validat. Motivul principal au fost live-urile făcute pe o rețea de socializare de către primarul ales, Andrei Năstase, în ziua scrutinului, prin care acesta a îndemnat cetățenii să iasă la vot. Comisia Electorală Centrală a confirmat invalidarea alegerilor locale din capitală și a decis că nu se va organiza un nou vot înainte de alegerile locale generale din 2019.

Alegerile locale noi în municipiul Chişinău s-au desfășurat în două tururi, la 20 mai și 3 iunie.

(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)

img18010017

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!