ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un procuror din capitală a fost reţinut după ce a extorcat 1500 de euro de la un poliţist

11:34 | 10.10.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 10 oct. /MOLDPRES/. Procurorul din cadrul Procuraturii Anticorupţie, reținut în seara zilei de 9 octombrie de colegii săi, ar fi extorcat 1500 de euro de la un poliţist. Bărbatul a fost reţinut în flagrant, în timp ce primea banii şi a fost plasat în arest pentru 72 de ore, fiind acuzat de corupere pasivă, comunică MOLDPRES.

Şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, a menționat în cadrul unui briefing că cauza penală a fost iniţiată în urma unei plângeri depuse de un poliţist. Omul legii susţinea că procurorul i-ar fi cerut 1500 de euro pentru a primi o decizie favorabilă în dosarul în care acesta era cercetat. Funcționarul susținea că banii sunt destinați atât lui, cât şi conducerii procuraturii.

Conform sursei citate, procurorul își recunoaște vina şi cooperează cu organele anchetei. “Eu regret că un astfel de caz a fost posibil în cadrul Procuraturii Anticorupție”, a opinat Morari.

Şeful de la Anticorupţie a specificat că cauza penală în care era cercetat poliţistul a fost clasată încă la finele lunii septembrie. Omul legii era cercetat pentru că indicase greşit cauza întocmirii unui proces.

img19008067

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!