ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Noul premier al României va întreprinde prima sa vizită la Chișinău

13:39 | 08.11.2019 Categorie: Externe

București, 8 nov. /MOLDPRES/. Premierul român Ludovic Orban a anunțat, în cadrul emisiunii "Dosar de politician", că prima sa deplasare, în calitate de șef al guvernului va fi în Republica Moldova, transmite MOLDPRES cu referire la Romanian Global News.

"Vreau să merg în Republica Moldova. Voi discuta cu premierul Maia Sandu și vom stabili. Cel mai probabil, a doua deplasare va fi la Bruxelles. După votul de învestitură a Comisiei Europene voi merge la Bruxelles pentru a mă întâlni cu șefa Comisiei Europene și cu mai mulți comisari europeni din domenii care ne interesează", a declarat Ludovic Orban.

Totodată, premierul Ludovic Orban spune că executivul de la Bucureşti va realiza în continuare proiecte care vor aduce beneficii cetăţenilor Republicii Moldova.

„Cum ar fi susţinerea investiţiei cu gazoductul, pregătirea interconectării energetice, încurajarea înfrăţirilor la nivelul autorităţilor locale şi mai ales susţinerea autorităţilor locale din România să susţină proiecte în localităţi din Republica Moldova. Relaţia cu R. Moldova va fi o prioritate în Guvernarea noastră", a declarat Orban, în cadrul emisiunii Punctul pe Azi.

Guvernul Orban a fost învestit la 4 noiembrie, în plenul reunit al Parlamentului de la București.

img19009011

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!