ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Alte 211 persoane s-au vindecat de COVID-19

10:38 | 12.07.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 12 iul. /MOLDPRES/. Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 19 208 cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 1313 în regiunea transnistreană, informează MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 din Chișinău au fost internate 61 de persoane cu suspecție la coronavirus.

Starea de sănătate a persoanelor infectate este următoarea: 366 se află în stare gravă (dintre care 25 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 1046 sunt în stare de gravitate medie, ceilalți pacienți în stare satisfăcătoare.

Până la ziua de azi, au fost confirmate 2613 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici - 679, asistenți medicali - 1199, infirmieri - 508, personal auxiliar - 227.

Alte 211 persoane au fost tratate și externate. În total, 12 667 persoane s-au vindecat de COVID-19.

În același timp, în ultimele ore, un bărbat de 62 de ani a decedat, astfel numărul persoanelor decedate a ajuns la 641.

img20005598

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!