Scriitorul Vladimir Beșleagă își sărbătorește cea de-a 90-a aniversare
Chişinău, 25 iul. /MOLDPRES/. Scriitorul Vladimir Beșleagă, ex-deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, își sărbătorește astăzi cea de-a 90-a aniversare, informează MOLDPRES.
S-a născut în 1931, la Mălăiești, Grigoriopol. În 1955 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, a făcut stagiul doctoral la aceeași instituție, având tema de cercetare ”Liviu Rebreanu, romancier”. Și-a început activitatea ca publicist colaborând la revistele „Chipăruș”, „Cultura Moldovei”, „Tinerimea Moldovei”. A fost redactor-șef adjunct la revista „Nistru” (1970-1982), secretar al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1971-1976), director al Muzeului Republican de Literatură „Dimitrie Cantemir”, în prezent Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu” (1988).
În 1956 a debutat editorial cu volumul de proză pentru copii ”Zbânțuilă”, urmat de cărțile ”Vacanța mea” (1959), ”La fântâna Leahului” (1963), ”Vrei să zbori la Lună?” (1964). Își câștigă notorietatea cu romanul psihologic ”Zbor frânt” (1966), publicând ulterior alte lucrări în gen romanesc: ”Acasă” (1976), ”Isai” (1976), ”Ignat și Ana” (1979), ”Durere” (1979), ”Durere frântă” (1981), ”Sânge pe zăpadă” (1985, 1988), ”Cumplite vremi” (1990, 2017), ”Viața și moartea nefericitului Filimon sau anevoioasa cale a cunoașterii de sine” (1988, poem tragic scris în 1969-1970). A semnat lucrări de proză memorialistică, jurnale etc. Manuscrisele mai multor romane ale sale se păstrează în fondurile Muzeului Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”.
Romanele lui Beşleagă au fost traduse în alte limbi. A tradus din operele lui Longos, Erasm din Rotterdam ş.a. A fost distins cu Premiul de Stat al RSSM (1978). Este Scriitor al Poporului (1991). A fost decorat cu „Ordinul Republicii” (1996, distincție pe care a recuzat-o). În anii ‘90, Vladimir Beșleagă s-a implicat în Mișcarea de renaștere națională, a fost deputat în primul Parlament al Moldovei independente.
„Cuvinte care formează, imagini care inspiră”: Manualele de Limba română, de ieri și de azi, expuse la Biblioteca Națională
BTA: Spectacolul „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, pus în scenă la Teatrul Antic din Dion
Zece proiecte culturale locale vor primi finanțare de 2 milioane de lei. Ce instituții au câștigat concursul
Noaptea Muzeelor la Sate începe astăzi în Republica Moldova și România. Ce pot descoperi vizitatorii
Revistele culturale pot obține finanțare de la stat pentru anul 2027
GALERIE FOTO // Mii de oameni au sărbătorit Independența Republicii Moldova în Piața Marii Adunări Naționale
Bookfest revine la Chișinău: cinci zile de carte, întâlniri cu scriitori și evenimente culturale
Sofia Rotaru felicită Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenței: „La mulți ani! Să fie pace”
Ministerul Culturii dă start colectării ofertelor pentru traducerea cărții naționale în străinătate
Zilele Filmului Românesc aduc la Chișinău patru filme lansate pe marile scene internaționale
Editurile își pot propune titlurile pentru Programul de editare a cărții naționale 2027
Fotografiile lui Mihai Potârniche, expuse la Președinție la 35 de ani de la Independență: „Ceea ce am fotografiat atunci este astăzi istorie”
Programele TV în limba română și conținutul autohton vor avea o pondere mai mare în spațiul audiovizual. Inițiativa legislativă, susținută de Parlament
FOTO // „Independența care ne unește: Moldova 35”. Peste 200 de documente despre istoria Independenței, reunite într-o expoziție la Biblioteca Națională
VIDEO // Sens giratoriu nou pe M1 și R4, în apropiere de Ciorescu, Cricova și Goianul Nou
UE ia în calcul înăsprirea regimului vizelor turistice pentru cetățenii ruși
Drumarii verifică lucrările de pe traseul R33 Hâncești–Lăpușna–M1 după apariția unor imagini pe rețelele sociale
VIDEO // Evaziune fiscală și spălare de bani de peste 17 milioane de lei în domeniul comerțului cu electronice. Două persoane au fost reținute
Condiții modernizate pentru pacienți și personal la Centrul Stomatologic Municipal Bălți
DOC // Programul „Educația 2030” a fost publicat în Monitorul Oficial
DOC // Ordinul privind finanțarea centrelor pentru refugiați ucraineni a fost publicat în Monitorul Oficial
O nouă sesiune EcoVoucher începe în Republica Moldova. Gospodăriile pot primi vouchere de 6.000 de lei
UE sprijină consolidarea capacităților Procuraturii Generale în combaterea criminalității organizate
Fondul de convergență, destinat apropierii celor două maluri ale Nistrului: Cum vor fi distribuite resursele pentru proiecte sociale și de infrastructură
Două cazuri de cruzime față de animale, sancționate cu amenzi de câte 25 000 de lei
Serviciul Vamal marchează 35 de ani de la fondare. Instituția continuă procesul de modernizare și aliniere la standardele europene
Curs valutar anunțat de BNM: dolarul se ieftinește, iar cotația euro crește ușor
Cum ar putea ajunge buletinele de vot la Tiraspol? Vicepremierul pentru Reintegrare, despre intenția Rusiei de a deschide secții de vot în regiunea transnistreană
Vreme caldă la început de toamnă. Temperaturile vor ajunge la +30°C
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Reintegrarea nu mai este un obiectiv de viitor. Este un obiectiv care se realizează astăzi”