ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Putin declară zi de doliu naţional pentru duminică şi promite că vinovaţii vor fi „pedepsiţi”

15:49 | 23.03.2024 Categorie: Externe

Moscova, 23 mar. /MOLDPRES/. Vladimir Putin a decretat zi de doliu naţional pentru duminică, în urma atacului de vineri seară de la periferia Moscovei, şi a promis că vinovaţii vor fi cu toţii „pedepsiţi”, în prima sa alocuţiune televizată după atacul care a făcut cel puţin 115 morţi, transmite Agerpres, cu referire la agenţiile internaţionale de presă.

„Transmit cele mai profunde condoleanţe celor care i-au pierdut pe cei dragi (...) Declar 24 martie zi de doliu naţional”, a spus sâmbătă Putin, denunţând, de asemenea, un „masacru sângeros”.

El a mai afirmat toţi atacatorii au fost găsiţi şi arestaţi şi că ei încercau să fugă în Ucraina.

Potrivit lui Putin, toţi cei care au comis şi comandat atacul vor fi „pedepsiţi”.

img24002081

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!