ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O expoziție dedicată artei portretului a fost deschisă la Muzeul Național de Artă al Moldovei

08:37 | 25.03.2024 Categorie: Cultură

Chişinău, 25 mar. /MOLDPRES/. La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost deschisă recent o expoziție cu genericul  „Arta portretului – între „mască” și chip” (pictură, grafică, sec. XVII- XX), informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, scopul principal al acestei expoziții este de a aduce în prim-plan arta portretului - una dintre primele forme de artă, care, alături de scenele istorico-religioase, și-a dobândit, în secolul al XVI-lea, calificativul de gen de artă independent. În cadrul acesteia sunt prezentate lucrări de pictură și de grafică din colecția Muzeului Național de Artă al Moldovei, realizate de artiști din Franța, Germania, Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Austria, Elveția, datate cu secolele XVII-XX. Printre autori se regăsesc Harmensz Van Rijn Rembrandt, William Hogarth, Robert Nanteüil, Baltasar Denner, Johann Baptiste Lampi (junior), Vasili Polenov ș.a.

„Dorința oamenilor de a se contempla prin intermediul propriilor imagini este, se pare, una dintre cele mai vechi, astfel încât arta portretului se numără printre cele mai răspândite activități artistice din toate timpurile. Deși portretul din arta universală a fost separat de alte genuri în epoca renascentistă timpurie, termenul  de „portret” a fost folosit, exclusiv, în legătură cu imaginea unei anumite persoane, abia în secolul al XVII-lea. Există mai multe definiții ale portretului ca gen artistic, printre care cea referitoare la vechea teorie conform căreia portretul este o imagine a unei persoane, realizată cu ajutorul uneia dintre artele desenului”, se menționează în comunicatul de presă al instituției.

Potrivit sursei citate, fiind considerat cel mai antropocentric gen de artă, atenția artistului este complet concentrată asupra persoanei. Istoria portretului nu este doar o parte a istoriei unei sau altei persoane, iar caracteristicile artistice ale portretului nu sunt doar un mijloc de reproducere a realității existente, portretul este o anume viziune, o formă de autocunoaștere a omenirii, care nu numai că își creează propriii săi eroi, ci vede și lumea în felul ei, își creează propriile imagini și forme. Pentru a înțelege complexitatea și profunzimea artei portretului este nevoie de a pătrunde dincolo de mască, uneori sublim artistică, a nu ignora niciodată chipul, caracterul, destinul, a urmări liniile delicate ale unui profil, trăsăturile tulburătoare ale altuia, a surprinde atitudinea de extaz a unei făpturi, ca și involuntara trădare de sine a alteia.

Expoziția va fi deschisă pentru public până în data de 19 mai.

img24002092

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!