ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ultima săptămână de martie începe cu frig şi ploi

15:49 | 25.03.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 25 mar. /MOLDPRES/. Ultima săptămână din luna martie a acestui an a demarat cu avertizări meteorologice de frig, ploi şi vânt puternic, care se vor menţine până marţi, 26 martie, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).

Potrivit meteorologilor, în perioada de referinţă, pe arii extinse în raionele de sud, centrale și de est se prevăd precipitații puternice, predominant sub formă de ploi (15-35 l/m2).  

De asemenea, vântul va prezenta intensificări din nord în rafale de până la 15-20 m/s.

Deşi mâine încă se aşteaptă precipitaţii, totuşi valorile termice vor fi în creştere, astfel încât spre finele săptămânii termometrele vor indica maxime până la 20 de grade. 

img24002119

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!