ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Şapte morţi şi peste 700 de răniţi în cel mai puternic seism produs în Taiwan în ultimii 25 de ani

15:27 | 03.04.2024 Categorie: Externe

Chişinău, 3 apr. /MOLDPRES/. Şapte persoane au murit şi alte peste 700 au fost rănite în Taiwan, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, în urma unui seism cu magnitudinea de peste 7 care s-a produs miercuri, cel mai puternic cutremur de pământ care a lovit insula asiatică în ultimii 25 de ani, informează AFP, preluat de Agerpres și Moldpres. 

Toate decesele s-au produs în regiunea oraşului Hualien, în apropiere de epicentrul seismului, care a fost înregistrat în estul insulei, a anunţat Agenţia naţională de combatere a incendiilor.

Trei dintre victime au murit pe un traseu montan, strivite de stânci a căror prăbuşire a fost cauzată de seism. O altă victimă, un şofer, a decedat în urma unei alunecări de teren în timp ce se apropia de un tunel.

Agenţia menţionată nu a precizat deocamdată circumstanţele în care s-au produs celelalte decese, însă a anunţat că numărul persoanelor rănite a crescut de la aproximativ 60 la 736, fără să precizeze gravitatea rănilor.

Magnitudinea acestui seism submarin a fost estimată la 7,5 de Agenţia meteorologică japoneză (JMA), la 7,4 de Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) şi la 7,2 de Agenţia meteorologică din Taiwan (CWA).

Cutremurul s-a produs cu puţin timp înainte de ora 00:00 GMT, conform acestor agenţii, şi a fost urmat de mai multe replici. Epicentrul său a fost plasat în mare, la mică adâncime, în largul coastelor Taiwanului.

img24002373

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!