ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un grup de elevi din Anenii Noi au prezentat în Legislativ un recital de poezie despre tricolor

14:01 | 26.04.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 26 apr. /MOLDPRES/. Cu ocazia Zilei Drapelului de Stat, care urmează a fi sărbătorită mâine, un grup de elevi de clasa a III-a de la gimnaziul din localitatea Geamănă, raionul Anenii Noi, au prezentat în ședința plenară a Parlamentului un recital de poezie despre tricolor, comunică MOLDPRES.

„Tricolorul este simbolul cu care ne-am dobândit independența, libertatea și suveranitatea, dreptul de a alege noi pentru noi calea pe care vrem să mergem. Haideți ca în această zi, toți cei care au posibilitatea, să arboreze tricolorul”, a menționat Președintele Parlamentului.

El a îndemnat cetățenii Republicii Moldova să arboreze tricolorul și să poarte cu mândrie drapelul oriunde ar fi, acasă sau în diasporă.

img24003084

img24003084

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!