VIDEO // Vladimir Bolea: „În acest an vom repara peste 123 km de drumuri regionale, pe 54 de tronsoane de tip G”
Fondurile suplimentare la Fondul Rutier, ce constituie un miliard de lei, vor fi utilizate pentru redistribuirea mijloacelor financiare între diferite capitole de cheltuieli și pentru includerea unor sectoare de drum regionale cu indicele „G” în programul de reparații, transmite MOLDPRES.
Aceste lucrări vor acoperi aproximativ 123 de kilometri de drumuri regionale, contribuind la menținerea infrastructurii rutiere la standarde adecvate și asigurând condiții de circulație în siguranță, potrivit vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), care a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de presă de astăzi.
Vladimir Bolea a anunțat principalele modificări ale Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2025.
„Această inițiativă marchează un pas important în modernizarea infrastructurii rutiere a țării, cu un accent deosebit pe finalizarea lucrărilor începute în anii precedenți și pe îmbunătățirea conectivității regionale”, a estimat oficialul.
Conform vicepremierului, Guvernul Republicii Moldova a alocat resurse financiare suplimentare semnificative pentru anul 2025. Un miliard de lei a fost adăugat la fondul rutier, sumă ce se adaugă la bugetul inițial votat la începutul anului și la cele 36 de contracte pentru drumuri naționale semnate în noiembrie 2024, majoritatea aflate deja în proces de implementare.
„Construcția de drumuri devine o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova, fapt care se manifestă inclusiv prin alocările suplimentare de resurse financiare care au avut loc în anul curent, în 2025. Deciziile care au fost luate în momentul elaborării noii liste pe segmentele de drumuri G au fost de finalizare în multe cazuri la ce s-a început în anii 2022, 2023, 2024, ca să avem un drum finalizat ce leagă comunități, ce leagă raioane, ce leagă sate și care facilitează accesul cetățenilor noștri la condiții mult mai bune de trai", a declarat Vladimir Bolea.
Astfel, din miliardul de lei suplimentar, 708 milioane de lei sunt direcționate către reabilitarea a 54 de tronsoane de drumuri de tip G, acoperind o lungime totală de 123 de kilometri. Restul fondurilor vor fi utilizate pentru întreținerea curentă de vară și iarnă, deszăpezire, plombări, reparații periodice, reabilitarea podurilor și podețelor, intervenții pentru siguranța rutieră și cofinanțarea proiectelor de construcție de drumuri realizate cu sprijinul partenerilor externi precum Banca Mondială, BERD și BEI.
Printre proiectele specifice menționate se numără:
- Drumul G5 (Corjeuți - Caracușenii Vechi): va beneficia de o investiție de 18,62 milioane de lei pentru reabilitarea a 3,5 km.
- Drumul G10 (Cernoleuca - Climăuți): se vor aloca 2,468 milioane de lei pentru reabilitarea a 430 de metri, vizând finalizarea lucrărilor pe acest segment.
- Drumul G20 (zona Țarigrad): va primi o finanțare de 31,991 milioane de lei pentru modernizarea a 4,2 km.
- Drumul G50 (Rădoaia - Drăgănești): o investiție de 15,498 milioane de lei va fi direcționată pentru reabilitarea a 2,7 km.
Ministrul a subliniat că, pe lângă aceste investiții în drumurile naționale, o premieră absolută o constituie alocarea a 500 de milioane de lei din bugetul suplimentar pentru restabilirea drumurilor locale, aflate în gestiunea administraţiilor locale de nivelul întâi. Detaliile privind repartizarea acestor fonduri, bazate pe analiza a aproximativ 597 de dosare, vor fi comunicate public săptămâna viitoare.
"Aceste investiții aduc beneficii multiple și direct măsurabile pentru cetățenii din Republica Moldova. Ele reduc timpul de deplasare, asigură acces rapid la servicii de sănătate și educație, diminuează costurile logistice pentru fermieri și transportatori și, crucial, cresc siguranța rutieră. Drumurile sunt arterele pe care circulă economia noastră națională. Implementarea acestor proiecte va contribui la crearea de noi locuri de muncă și la stimularea activității economice la nivel național, reflectând angajamentul Guvernului pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova", a rezumat şeful de la MIDR.
Cabinetul de miniştri a aprobat ieri majorarea bugetului pentru reparația și întreținerea drumurilor publice naționale. Suma suplimentară de 1 miliard de lei, alocată prin Bugetul PLUS, urmează să fie inclusă în mijloacele Fondului Rutier, care va constitui, în total, aproape 2,7 miliarde de lei.
Banii vor fi folosiți la întreținerea curentă pe timp de vară și iarnă, servicii pentru întreținerea periodică și reparația drumurilor și podurilor. De asemenea, din fond vor fi redirecționate către reabilitarea unor drumuri regionale și naționale importante și pentru achiziționarea de echipamente moderne necesare întreținerii și monitorizării rețelei rutiere.
Recent, premierul Dorin Recean a anunțat un buget de 3,2 miliarde de lei, alocat, în acest an, pentru reabilitarea, reconstrucția și întreținerea drumurilor din Republica Moldova. Astfel, în 2025, se vor construi și moderniza 600 de kilometri de drumuri. De asemenea, 500 de milioane de lei vor fi destinate drumurilor locale.
Citește și: Fondul rutier a fost majorat cu un miliard de lei. Guvernul a decis cum vor fi utilizați banii
Republica Moldova și Ucraina își coordonează planurile de dezvoltare a infrastructurii și transporturilor
Dolarul se apreciază, iar cotația euro scade ușor
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri: „Actualele crize energetice din regiunea transnistreană ar putea să se repete, deoarece acest model de livrare a gazelor nu este sustenabil”
Ministrul Dorin Junghietu, despre preluarea infrastructurii petroliere de la aeroport: „Revenim la situația din aprilie 2005”
Echipa de experți ai FMI: „Accelerarea reformelor va spori potențialul de creștere economică al Moldovei”
Guvernul a extins finanțarea pentru Proiectul V de reabilitare a drumurilor din ţară
Modul de desfășurare a afacerilor va fi simplificat. Modificările avizate de Executiv
Proiect examinat de Parlament. Salariile conducerii CNPF, ANRE și ANRCETI vor fi plafonate
Carburanții continuă să se ieftinească. Noile prețuri afișate de ANRE
CCI marchează împlinirea a 107 ani de la fondarea instituției și 100 de ani de la organizarea primei expoziții în Basarabia
Vladimir Bolea: „2026 marchează un an de consolidare și stabilizare a finanțării drumurilor, cu un Fond rutier iniţial de peste 1,8 miliarde de lei”
Persoanele fizice vor putea procura bunuri confiscate, în baza unor contracte de vânzare-cumpărare
Statul va împrumuta 150 de milioane de euro de la BERD pentru reabilitarea drumurilor cheie
Prioritățile de reformă și perspectivele macroeconomice ale Republicii Moldova, discutate de ministrul Andrian Gavriliță cu echipa FMI
Premierul Alexandru Munteanu, despre realizările din sectorul financiar-bancar: „Prin aderarea la SEPA și MIA, Europa a devenit „Acasă” și pentru plățile moldovenești”
Oportunitățile de colaborare dintre Republica Moldova și BERD, discutate de Premierul Alexandru Munteanu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso
Igor Grosu: Zeci de proiecte pentru Ștefan Vodă și investiții care apropie Moldova de Europa
FOTO // Campanie organizată de MMPS. Peste 6 000 de copii din serviciile sociale și familiile social-vulnerabile au primit încălțăminte de iarnă
China își exprimă interesul pentru extinderea importurilor de produse agroalimentare moldovenești
Cetățenii sunt îndemnați să respecte măsurile de siguranță în cazul depistării dronelor
Încă un magistrat a picat evaluarea externă
Traversarea podului Maiaki-Udobnoe a fost din nou suspendată, în urma unui nou atac cu drone
Un nou Cod galben de ceață în Republica Moldova, valabil până sâmbătă, 20 decembrie
USMF „Nicolae Testemițanu” și Crucea Roșie din Elveția au semnat un Acord privind instruirea studenților, medicilor și farmaciștilor rezidenți
SUA oferă Ucrainei asistență militară de 800 de milioane de dolari
Transport modern pentru elevi: 23 de microbuze au fost transmise școlilor din țară
Republica Moldova primește 150 de milioane de euro de la BERD pentru modernizarea drumurilor strategice
Circulația pe podul Maiaki-Udobnoe din Ucraina a fost reluată parțial
Șefa statului și Președinta BERD au discutat despre proiecte de dezvoltare și atragerea investițiilor în economia moldovenească
Noi audieri în dosarul „Frauda bancară”: în fața magistraților a venit fostul șef al Comisiei economie, Veaceslav Ioniță