VIDEO // Vladimir Bolea: „În acest an vom repara peste 123 km de drumuri regionale, pe 54 de tronsoane de tip G”
Fondurile suplimentare la Fondul Rutier, ce constituie un miliard de lei, vor fi utilizate pentru redistribuirea mijloacelor financiare între diferite capitole de cheltuieli și pentru includerea unor sectoare de drum regionale cu indicele „G” în programul de reparații, transmite MOLDPRES.
Aceste lucrări vor acoperi aproximativ 123 de kilometri de drumuri regionale, contribuind la menținerea infrastructurii rutiere la standarde adecvate și asigurând condiții de circulație în siguranță, potrivit vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), care a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de presă de astăzi.
Vladimir Bolea a anunțat principalele modificări ale Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2025.
„Această inițiativă marchează un pas important în modernizarea infrastructurii rutiere a țării, cu un accent deosebit pe finalizarea lucrărilor începute în anii precedenți și pe îmbunătățirea conectivității regionale”, a estimat oficialul.
Conform vicepremierului, Guvernul Republicii Moldova a alocat resurse financiare suplimentare semnificative pentru anul 2025. Un miliard de lei a fost adăugat la fondul rutier, sumă ce se adaugă la bugetul inițial votat la începutul anului și la cele 36 de contracte pentru drumuri naționale semnate în noiembrie 2024, majoritatea aflate deja în proces de implementare.
„Construcția de drumuri devine o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova, fapt care se manifestă inclusiv prin alocările suplimentare de resurse financiare care au avut loc în anul curent, în 2025. Deciziile care au fost luate în momentul elaborării noii liste pe segmentele de drumuri G au fost de finalizare în multe cazuri la ce s-a început în anii 2022, 2023, 2024, ca să avem un drum finalizat ce leagă comunități, ce leagă raioane, ce leagă sate și care facilitează accesul cetățenilor noștri la condiții mult mai bune de trai", a declarat Vladimir Bolea.
Astfel, din miliardul de lei suplimentar, 708 milioane de lei sunt direcționate către reabilitarea a 54 de tronsoane de drumuri de tip G, acoperind o lungime totală de 123 de kilometri. Restul fondurilor vor fi utilizate pentru întreținerea curentă de vară și iarnă, deszăpezire, plombări, reparații periodice, reabilitarea podurilor și podețelor, intervenții pentru siguranța rutieră și cofinanțarea proiectelor de construcție de drumuri realizate cu sprijinul partenerilor externi precum Banca Mondială, BERD și BEI.
Printre proiectele specifice menționate se numără:
- Drumul G5 (Corjeuți - Caracușenii Vechi): va beneficia de o investiție de 18,62 milioane de lei pentru reabilitarea a 3,5 km.
- Drumul G10 (Cernoleuca - Climăuți): se vor aloca 2,468 milioane de lei pentru reabilitarea a 430 de metri, vizând finalizarea lucrărilor pe acest segment.
- Drumul G20 (zona Țarigrad): va primi o finanțare de 31,991 milioane de lei pentru modernizarea a 4,2 km.
- Drumul G50 (Rădoaia - Drăgănești): o investiție de 15,498 milioane de lei va fi direcționată pentru reabilitarea a 2,7 km.
Ministrul a subliniat că, pe lângă aceste investiții în drumurile naționale, o premieră absolută o constituie alocarea a 500 de milioane de lei din bugetul suplimentar pentru restabilirea drumurilor locale, aflate în gestiunea administraţiilor locale de nivelul întâi. Detaliile privind repartizarea acestor fonduri, bazate pe analiza a aproximativ 597 de dosare, vor fi comunicate public săptămâna viitoare.
"Aceste investiții aduc beneficii multiple și direct măsurabile pentru cetățenii din Republica Moldova. Ele reduc timpul de deplasare, asigură acces rapid la servicii de sănătate și educație, diminuează costurile logistice pentru fermieri și transportatori și, crucial, cresc siguranța rutieră. Drumurile sunt arterele pe care circulă economia noastră națională. Implementarea acestor proiecte va contribui la crearea de noi locuri de muncă și la stimularea activității economice la nivel național, reflectând angajamentul Guvernului pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova", a rezumat şeful de la MIDR.
Cabinetul de miniştri a aprobat ieri majorarea bugetului pentru reparația și întreținerea drumurilor publice naționale. Suma suplimentară de 1 miliard de lei, alocată prin Bugetul PLUS, urmează să fie inclusă în mijloacele Fondului Rutier, care va constitui, în total, aproape 2,7 miliarde de lei.
Banii vor fi folosiți la întreținerea curentă pe timp de vară și iarnă, servicii pentru întreținerea periodică și reparația drumurilor și podurilor. De asemenea, din fond vor fi redirecționate către reabilitarea unor drumuri regionale și naționale importante și pentru achiziționarea de echipamente moderne necesare întreținerii și monitorizării rețelei rutiere.
Recent, premierul Dorin Recean a anunțat un buget de 3,2 miliarde de lei, alocat, în acest an, pentru reabilitarea, reconstrucția și întreținerea drumurilor din Republica Moldova. Astfel, în 2025, se vor construi și moderniza 600 de kilometri de drumuri. De asemenea, 500 de milioane de lei vor fi destinate drumurilor locale.
Citește și: Fondul rutier a fost majorat cu un miliard de lei. Guvernul a decis cum vor fi utilizați banii
Euro și dolarul se depreciază
OPEM a lansat înregistrarea participanților la pieţele organizate de energie electrică
Comisara Europeană pentru Servicii Financiare și Uniunea Economiilor și Investițiilor vine la Chișinău. Vezi agenda vizitei
Salariul minim va fi dublat în următorii ani, iar cel mediu va ajunge la 25 de mii de lei
În localităţile Căușeni, Cantemir și Cahul vor fi elaborate scenarii de reutilizare a apelor uzate pentru irigare
Investițiile private au înregistrat șase trimestre consecutive de creștere. Doina Nistor: „Avem un interes sporit din partea investitorilor”
Viceprim-ministra în exercițiu, Doina Nistor, la final de mandat: „Economia Moldovei a trecut pragul fragilității și a intrat într-o fază de reziliență și creștere”
Parteneriat în sprijinul fermierilor: trei instituții își sincronizează programele de finanțare
R. Moldova introduce transportul inteligent: bilete digitale și plăți rapide din aplicaţii
La Chișinău a fost lansată Academia GreenFields Moldova pentru fermieri
Fiscul atenționează: unii contribuabili recepționează notificări false privind obligația de achitare a impozitului pe venit
Deputații au aprobat componența numerică și nominală a Biroului Permanent al Parlamentului
Dialog la nivel înalt privind finanțele și creșterea economică. Anca Dragu: „Suntem la o răscruce de transformări, nu doar pentru Moldova, dar pentru întreaga regiune”
Aplicarea noului Cod silvic și a legislației de mediu, în atenția procurorilor și judecătorilor
Noul Legislativ va avea doi vicepreședinți: unul din partea majorității, altul - din partea opoziției
ANTA atenţionează şoferii că Lituania menține închisă frontiera cu Belarus până la 30 noiembrie 2025
Coloane de mașini la frontiera de la Sculeni. Poliția de Frontieră îndeamnă șoferii să aleagă alte puncte de trecere
Minut de reculegere în Parlament, în memoria Doinei și Ion Aldea-Teodorovici. Igor Grosu: „Să fim demni de moștenirea lor și să păstrăm cu grijă idealurile pentru care au trăit”
Cercetători și medici au fost instruiți despre accesarea finanțărilor europene în domeniul sănătății
Breaking news
AUDIO// Ofițerii CNA au descins la Liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău: Directorul, reținut pentru corupție
Un bărbat din Florești va ajunge la închisoare după ce și-a lovit concubina cu o sticlă în cap
REPORTAJ MOLDPRES // Prietenie, respect și parteneriat: 102 ani de la proclamarea Republicii Turcia, celebraţi la Chişinău
Doina și Ion Aldea-Teodorovici, comemorați la Chișinău, la 33 de ani de la trecerea în eternitate
Încasările la impozitul pe venit din salariu, în creștere cu circa 13 la sută
Pacienții Institutului de Medicină Urgentă au fost instruiți cum să recunoască semnele unui AVC