Expoziția „CLARA – Artă pentru prevenție” deschide la Chișinău un program de evenimente despre corp și sănătate
Expoziția „CLARA – Artă pentru prevenție”, dedicată corpului, sănătății și prevenției, este deschisă la Artcor din Chișinău până pe 30 septembrie. Timp de nouă zile, programul reunește pictura, instalația, poezia, performance-ul și dansul cu discuții despre corp, sănătate și prevenție, precum și ateliere pentru copii și adulți și un concert susținut de Valeria Stoica. Accesul este gratuit, informează MOLDPRES.
Expoziția prezintă lucrări realizate de artiști din Republica Moldova, România și diaspora, pornind de la experiența acestora în laboratorul de anatomie patologică PATHOLOGIC Lab. În cadrul unei rezidențe artistice interdisciplinare, artiștii au lucrat alături de medici și cercetători, transformând informații, imagini și procese medicale în lucrări de artă contemporană.
Publicul poate descoperi lucrări semnate de Irina Bardița, Mihaela Motruc, Arina Vizitiu, Ionela Flood, Bogdan Mihai Radu, Adela Negustor, Adrian Ghima și Bogdan Fetea. Temele abordate sunt corpul, vulnerabilitatea, sănătatea și prevenția, exprimate prin pictură, instalație, poezie și performance.
Programul de evenimente începe pe 23 septembrie, când va avea loc vernisajul, urmat de un performance spoken word susținut de Lena Chilari și Arina Vizitiu și de un performance de dans contemporan cu Bogdan Fetea.
Pe 25 septembrie, vizitatorii sunt invitați la un atelier de reciclare a dopurilor de plută și degustare de vin, precum și la un performance de dans contemporan susținut de artiști din Republica Moldova.
Pe 26 septembrie, programul include un atelier artistic cu Mihaela Motruc, un atelier de reciclare a dopurilor de plută și un panel de discuții cu artiști, medici și invitați. Seara se va încheia cu un concert susținut de Valeria Stoica.
„Ne dorim ca publicul de la Chișinău să intre în expoziția CLARA cu întrebări și să plece cu mai multă curiozitate față de propriul corp și propria sănătate. Pentru mine, arta, cercetarea și prevenția se întâlnesc aici într-un punct esențial: toate încearcă, în felul lor, să facă invizibilul vizibil”, a declarat Cristina Cantemir, managerul proiectului și fondatoarea Asociației Art Mirror.
Expoziția include și o componentă de accesibilizare pentru persoanele cu deficiențe de vedere, realizată cu sprijinul Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca. Unele lucrări au fost adaptate astfel încât să poată fi explorate și dincolo de experiența vizuală.
Proiectul este organizat de Asociația Art Mirror din Cluj-Napoca, în parteneriat cu laboratorul de anatomie patologică PATHOLOGIC Lab, și este finanțat de Institutul Cultural Român prin Programul Cantemir 2026.
„Problema nu e ce putem face pentru prevenție. Laboratorul e un loc al posibilităților infinite. Problema e cum facem ca aceste posibilități să ajute cât mai mulți oameni”, a afirmat medicul specialist în anatomie patologică Claudiu Mirescu, fondatorul PATHOLOGIC Lab și inițiatorul proiectului.
Potrivit organizatorilor, inițiativa urmărește să transforme informația biomedicală într-un limbaj accesibil publicului și să deschidă conversații despre prevenție, sănătate și importanța informării.
Expoziția poate fi vizitată până pe 30 septembrie, la Artcor, strada 31 August 1989 nr. 137, Chișinău. Accesul este liber.
Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, în vizită la Rezina: „Instituțiile culturale au nevoie de investiții și specialiști”
Republica Moldova, Ucraina și România pregătesc nominalizarea comună pentru UNESCO a complexului cultural „Precucuteni–Ariuşd–Cucuteni–Trypillia”
Moldova–Ucraina: Noi proiecte culturale, discutate de Dan Suruceanu și Paun Rohovei. Ce spectacole vor fi prezentate publicului
FOTO // Expoziție dedicată lui Michael Davitt și dezbatere despre Dracula, proiecte culturale discutate la Biblioteca Națională cu ambasadorul Irlandei
Simpozion dedicat savantului Nicolae Donici, organizat la Dubăsarii Vechi
FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Muzeul din Slobozia Mare adună sub același acoperiș poveștile și tradițiile satului
FOTO // Diversitatea etnică și tradițiile culturale, puse în valoare la Festivalul Etniilor de la Călărași
Peste 500 de artiști din Republica Moldova au participat la Gala Festivalului „Te cânt, Patrie și Neam”
Misterul din spatele romanului „Temă pentru acasă” de Nicolae Dabija. Destăinuirile muzeografei de la Țipova
„Otello” de Giuseppe Verdi, pe scena de la Chișinău. Spectacolul va reuni artiști din mai multe țări
FOTO, VIDEO // Peste 500 de artiști, la Gala „Te cânt, Patrie și Neam”. Speakerul Igor Grosu: „Sper să devină o frumoasă tradiție a Parlamentului”
Gala Festivalului „Te cânt, Patrie și Neam” va reuni 500 de artiști în scuarul Parlamentului. Din cauza prognozei meteo, concertul va începe la ora 16:00
FOTO // „Muzee de la Sat”, proiect transnațional lansat în Republica Moldova. Cinci muzee rurale au intrat în circuitul digital
Arta decorativă contemporană, la Chișinău: Peste 70 de artiști participă la Bienala Internațională
Fostul director și trei angajați ai Centrului de Plasament din Bădiceni vor ajunge pe banca acuzaților pentru exploatarea prin muncă a cinci persoane cu dizabilități
Administratorul unei companii a fost reținut de CNA într-un dosar de escrocherie și spălare de bani
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, despre instituirea stării de urgență: „Trebuie să fim pregătiți să intervenim rapid”
Un bărbat de 37 de ani a murit într-un accident rutier la Clocușna
Reuters: Criza globală de motorină s-ar putea prelungi până în 2027
Aplicarea noilor tarife pentru pașapoarte, amânată până la 15 octombrie
Liedul basarabean, adus mai aproape de public prin trei concerte la Butuceni, Cahul și Chișinău
Oficiul Consiliului Europei la ONU, inaugurat la New York. Vicepremierul Mihai Popșoi a participat la eveniment
VIDEO // Premierul Vasile Tofan anunță optimizări în structurile de stat și comasări de agenții. „Trebuie să avem cheltuieli mai mici peste tot unde e posibil”
Guvernul îmbunătățește mecanismul de finanțare a proiectelor de dezvoltare regională și locală
Programul național de infrastructură feroviară pentru anii 2026–2030, aprobat de Guvern: Calea ferată va fi modernizată, iar transportul de pasageri va fi extins
Republica Moldova urmărește aderarea la rețeaua TRADUKI. Subiectul, discutat de ministrul Dan Suruceanu cu ambasadorul Germaniei
Victimele infracțiunilor vor avea acces mai simplu la sprijin și despăgubiri
Arcul de Triumf din Chișinău va fi restaurat
Guvernul a început reorganizarea administrației publice centrale pentru reducerea cheltuielilor
Astăzi este ultima zi pentru înregistrarea candidaților la alegerile locale noi din 1 noiembrie