Cristian Jardan: „Nu interzicem artiști, dar nu recomandăm concertele celor care susțin războiul”
Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a declarat astăzi că instituția pe care o conduce nu introduce interdicții pentru artiștii din Federația Rusă, însă participarea acestora la evenimente organizate în țară depinde de poziționarea lor față de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Declarațiile au fost făcute în contextul unei solicitări transmise de liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, privind organizarea Festivalului Absolvenților, informează MOLDPRES.
Potrivit ministrului, solicitarea viza o listă cu 17 artiști din Federația Rusă care ar urma să evolueze în cadrul festivalului. Cristian Jardan a precizat că lista a fost analizată atât de Ministerul Culturii, cât și de Serviciul de Informații și Securitate.
„Din această listă noi am recomandat patru artiști ruși care pot veni fără nicio problemă. Pentru restul, noi nu garantăm că ei vor putea intra în Republica Moldova și nu recomandăm organizarea de concerte cu participarea lor”, a afirmat ministrul după ședința de astăzi a Guvernului.
Oficialul a menționat că printre artiștii pentru care a fost emis aviz favorabil se numără Maxim Galkin, Zivert, interpreta Michele Serova și DJ Rumer.
Cristian Jardan a mai declarat că Ministerul Culturii a primit până în prezent 49 de solicitări privind participarea unor artiști, majoritatea din Federația Rusă. Potrivit acestuia, 27 dintre solicitări nu au fost recomandate.
„Toate avizele sunt consultate cu Serviciul de Informații și Securitate și sunt argumentate”, a subliniat ministrul.
Anterior, deputatul Renato Usatîi a anunțat organizarea Festivalului Absolvenților 2026 și a prezentat o listă cu artiști pe care a vrut să-i invite la eveniment. Printre aceștia se numără: Leonid Agutin, Basta (Vasili Vakulenko), t.A.T.u., DJ Smash, Ruki Vverh! (Sergey Zhukov), Zivert, Guf, Egor Kreed, Alexander Serov, Maxim Galkin, Lyusya Chebotina, Dmitry Malikov, Igor Nikolayev, Irina Krug, Michele Serova, Leningrad (Sergey Shnurov), DJ RUMER.
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Muzeul din Trușeni, locul unde obiectele vechi spun istoria comunității
FOTO // Nunta de altădată a prins viață la Nimoreni, în cadrul festivalului „Nunta din Străbuni”
Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” își deschide cortina: 11 spectacole și concerte, cu artiști din 12 țări
Chișinăul devine capitala teatrului românesc: 20 de teatre și 26 de spectacole, la Reuniunea Teatrelor Naționale
Zilele Filmului Românesc revin la Chișinău cu un program de proiecții, întâlniri și evenimente
Salariile angajaților din cultură vor fi supuse consultărilor
Legislația audiovizuală a Republicii Moldova va fi ajustată la normele UE
Muzeul memorial al Statului Major al Frontului II Ucrainean va trece în proprietatea raionului Râșcani
R. Moldova și SUA discută consolidarea cooperării în cultură și mass-media
Premiul Național 2026: cine poate candida și până când pot fi depuse dosarele
VIDEO // Ministerul Culturii îi invită pe copii să deseneze valorile care definesc Moldova
FOTO // Arta care păstrează legătura cu acasă. Două artiste din diaspora își expun lucrările la Parlament
BTA: Eurovision 2027 va transforma litoralul bulgăresc într-o mare scenă europeană
Filarmonica Națională revine pe agenda Ministerului Culturii. Dan Suruceanu: „Zi de zi suntem în proces de căutare a soluțiilor pentru această instituție”
Vremea se încălzește ușor în zilele de odihnă. Temperaturile vor ajunge la +32°C
IGP semnalează noi cazuri de înșelăciune. O femeie din Drochia a transmis escrocilor 92 000 de lei
CNAS a finanțat prima tranșă a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna septembrie
GALERIE FOTO // „Produs Autohton 2026”
Restricții de circulație în capitală. Măsurile sunt aplicate în contextul organizării evenimentelor dedicate Zilei Limbii Române
Peste 7 000 de tone de carburanți, importate în ultimele două zile. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Aceste volume permit refacerea treptată a stocurilor și reaprovizionarea stațiilor de alimentare”
USMF „Nicolae Testemițanu” va desfășura ceremonia de bun venit a studenților admiși în anul I
BTA: Tenorul ucrainean Mykhailo Malafii a câștigat concursul „The Voice of Kamen” de la Ruse
Asistența medicală din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
Suedia trimite avioane Gripen și nave militare pentru patrularea frontierei Finlandei cu Rusia
Vicepreședintele Partidului Politic „Șor” și un membru neoficial al formațiunii vor fi judecați pentru finanțarea ilegală a partidului
ARMENPRESS: Instrumente educaționale bazate pe inteligența artificială, disponibile în școlile și universitățile din Armenia din septembrie
Claudiu Năsui a fost prezentat echipei Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării
CEC: 37 de partide politice au dreptul de a participa la alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei
SBU anunță că a lovit un bombardier strategic Tu-95MS pe aerodromul militar Engels
Premierul Vasile Tofan, la Expoziția Națională „Produs Autohton”: „Guvernul va fi aliatul și ambasadorul antreprenorilor care au curajul să producă aici, acasă”