ro

 

Cultură
16 Octombrie, 2026 / 10:34
/ 10 August, 2025

FOTO// Festivalul Lupilor a transformat Orheiul Vechi într-o scenă a tradițiilor și muzicii autentice

Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi” a găzduit, în perioada 8–10 august, Festivalul Lupilor, un eveniment de anvergură ce a reunit cultura, tradițiile autentice și frumusețea muzicii, atrăgând vizitatori din întreaga țară și de peste hotare, transmite MOLDPRES.

Ediția din acest an s-a desfășurat cu sprijinul și sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova, subliniind importanța susținerii inițiativelor culturale majore care contribuie la promovarea identității naționale. Printre invitații oficiali s-au numărat ministrul Culturii, Sergiu Prodan, secretarul de stat, Andrei Chistol, precum și directoarea interimară a Oficiului Național al Turismului, Ana Sandra.

Printre oaspeţi a fost şi președintele României, Nicușor Dan, care a venit la festival însoțit de președinta Maia Sandu.

Festivalul a oferit publicului un program divers, incluzând spectacole folclorice, concerte live, ateliere de meșteșuguri tradiționale, gastronomie locală și activități pentru toate vârstele. Atmosfera unică a fost amplificată de decorul natural impresionant al Orheiului Vechi, loc încărcat de istorie și spiritualitate.

Potrivit organizatorilor, Festivalul Lupilor nu este doar o manifestare artistică, ci și un demers de valorificare a patrimoniului cultural și turistic al Moldovei, prin implicarea comunităților locale și promovarea tradițiilor care dau identitate regiunii.

Festivalul Lupilor și-a făcut debutul în anul 2021, în pitoreasca localitate Trebujeni din rezervația Orheiul Vechi — un spațiu încărcat de istorie și farmec natural. Încă de la prima ediție, a reunit muzică, tradiții și natură într-un festival de camping vibrant și autentic.

De-a lungul celor patru ediții, Lupii au devenit emblema unui fenomen cultural în Republica Moldova: o serie de concerte cu artiști îndrăgiți precum Vali Boghean, Gândul Mâței, Frate Gheorghe, Vița de Vie sau Alternosfera, acompaniate de ateliere meșteșugărești, târguri locale și bucate tradiționale.

2025 marchează cea de-a cincea ediție aniversară a festivalului, desfășurată în perioada 8–10 august în cadrul rezervației Orheiul Vechi. Aceasta este deja considerată cea mai amplă ediție de până acum: un festival de camping desăvârșit, cu corturi, muzică live, și o atmosferă liberă, sub cerul liber.

Programul s-a diversificat considerabil, incluzând folclor, rock, muzică electronică și alternative. Pe scenă au urcat formații de renume precum Lupii lui Calancea, Dubioza Kolektiv, Gândul Mâței, Ana Everling și artiști internaționali din SUA, Bosnia și Herțegovina.

Festivalul oferă activități variate: zone de joacă pentru copii, târguri meșteșugărești, food court cu delicii locale și internaționale, camping amenajat, DJ set-uri, preparty și afterparty-uri până în zori. Ediția din 2025 a inclus o premieră: aplicația mobilă oficială Festivalul Lupilor, disponibilă pentru iOS și Android, care oferă programul complet în timp real, notificări cu aparițiile artiștilor și activitățile speciale.

Orheiul Vechi

 
Ultimele Știri
/ 07 Octombrie, 2026

FOTO // Lucrările de restaurare a Vilei Pronin și noile spații ale Muzeului Literaturii, vizitate de ministrul Culturii

/ 06 Octombrie, 2026

Teatru și povești pentru copii, timp de 13 zile, la Cahul

/ 06 Octombrie, 2026

Cronica ARHIVELOR // „Leliță Ioană”, interpretată de Maria Drăgan într-o înregistrare de arhivă din 1967

/ 06 Octombrie, 2026

FOTO // Maria Drăgan, omagiată la Nisporeni prin cântec și un festival național de folclor

/ 06 Octombrie, 2026

Noi proiecte culturale și schimburi profesionale, discutate cadrul celei de-a 11-a reuniuni a Grupului de lucru GUAM

/ 06 Octombrie, 2026

FOTO // Teatrul Național „Mihai Eminescu” marchează 105 ani de istorie și creație

/ 05 Octombrie, 2026

Festivalul „Andrei Vartic”, la a doua ediție: 15 spectacole din șapte țări, la Chișinău

/ 05 Octombrie, 2026

FOTO // Șapte persoane au fost selectate pentru Premiul Național 2026

/ 04 Octombrie, 2026

Republica Moldova, promovată în China ca destinație turistică. Ambasadoarea Zhihua Dong: „Ne dorim ca tot mai mulți chinezi să cunoască și să îndrăgească Moldova”

/ 04 Octombrie, 2026

„Nunta lui Figaro”, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”

/ 02 Octombrie, 2026

FOTO // Alte șapte muzee din Republica Moldova vor fi digitalizate în cadrul programului „Muzee de la sat”

/ 02 Octombrie, 2026

VIDEO // Artiștii pot folosi spațiile din clădirea „Universul” la tarife reduse

/ 01 Octombrie, 2026

FOTO // Teatre din Moldova și Azerbaidjan vor dezvolta proiecte artistice comune în baza unui Memorandum

/ 01 Octombrie, 2026

Spectacolul „Chirița în concert la Chișinău” va fi prezentat la Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad