Ziua Internațională a Muzeelor, marcată în Republica Moldova prin programe culturale speciale
Astăzi este marcată Ziua Internațională a Muzeelor, iar cu acest prilej, instituțiile muzeale din întreaga țară anunță pentru acest sfârșit de săptămână programe speciale dedicate publicului. Astfel, pe 23 mai va fi organizată tradiționala „Noaptea Europeană a Muzeelor”, eveniment cultural desfășurat anual în mai multe state europene. Muzeele își vor deschide porțile până târziu în noapte și vor pregăti pentru vizitatori expoziții, concerte, ateliere interactive și programe artistice cu acces gratuit, relatează MOLDPRES.
În Chișinău, cele mai importante instituții muzeale au anunțat activități speciale dedicate publicului de toate vârstele.
Astfel, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, evenimentele vor include târguri ale meșterilor populari, ateliere de creație pentru copii și adulți, spectacole muzicale și activități interactive dedicate patrimoniului cultural și natural. Organizatorii anunță că programul se va desfășura sub genericul „Muzeele care unesc o lume divizată”.
În același timp, Muzeul Național de Istorie a Moldovei va organiza expoziții tematice, vizite nocturne și activități culturale speciale dedicate Zilei Internaționale a Muzeelor. Instituția și-a anunțat participarea la ediția din acest an a Nopții Europene a Muzeelor, cu acces liber pentru public.
La Muzeul Național de Artă al Moldovei, programul va include recitaluri de pian, vioară, acordeon, trompetă și saxofon, susținute de elevi, profesori și artiști invitați din instituțiile de învățământ artistic și organizațiile culturale din țară. Muzeul va putea fi vizitat gratuit până aproape de miezul nopții.
Totodată, Muzeul de Istorie al Orașului Chișinău – Turnul de Apă se va alătura evenimentului cu expoziții și activități dedicate istoriei orașului Chișinău.
Noaptea Europeană a Muzeelor este organizată anual în Republica Moldova concomitent cu alte state europene și are drept scop promovarea patrimoniului cultural și apropierea publicului de instituțiile muzeale prin activități interactive și acces gratuit.
Ziua Internațională a Muzeelor este marcată anual la 18 mai, fiind instituită în anul 1977 de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Scopul acestei zile este de a evidenția rolul muzeelor în conservarea patrimoniului cultural, dezvoltarea educației și promovarea dialogului între culturi.
Săptămâna Limbii Italiene începe la Chișinău
FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii
Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă
FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi
FOTO // Teatrul „Alexie Mateevici” a prezentat spectacolul „Jubileul” pentru diaspora din Torino și Milano
FOTO // Meșterii populari, celebrați la Forumul Patrimoniului Cultural Imaterial
Compozitorul și profesorul universitar Pavel Anton a trecut în neființă
Republica Moldova și România pregătesc un acord de colaborare în domeniul patrimoniului muzeal
FOTO // „Satul European”: investiție de peste 7 milioane de lei în muzeul din Taraclia
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Biserica din Piatra, între istorie și renaștere: mormintele familiei Lazo și icoanele salvate în perioada sovietică
Patrimoniul vitivinicol și tradițiile alimentare, reflectate într-o expoziție deschisă la Muzeul de Istorie
FOTO // Emil Loteanu, omagiat printr-o expoziție cu circa 100 de documente la Biblioteca Națională
FOTO // Chișinăul de odinioară: povești și tradiții mai puțin cunoscute ale capitalei
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului. Hram la Chişinău
Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident la Hîncești. Șoferul era în stare de ebrietate și fără permis
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar
Republica Moldova trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică
Șoferul care ar fi accidentat mortal un pieton pe bd. Dacia din capitală, reținut pentru 72 de ore
Drona depistată la Telenești avea o încărcătură termobarică de 52,4 kg, nimicită controlat de geniști
FOTO // Moștenirea unei generații de scriitori, evocată la Muzeul Național al Literaturii Române
Biroul pentru Integrare Europeană lansează concursul de ilustrații „Crăciunul mEU acasă”
Președinta Maia Sandu a participat la Budapesta la comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956
VIDEO // ONU marchează 81 de ani de la fondare. Republica Moldova reafirmă angajamentul pentru pace
Violența poate escalada până la femicid. Cum pot fi recunoscute semnalele de alarmă și unde pot cere ajutor victimele
Trafic aglomerat la Leușeni și Sculeni. Călătorii sunt îndemnați să aleagă puncte alternative de trecere a frontierei
GALERIE FOTO // Ziua Armatei României, marcată la Chișinău printr-o expoziție dedicată misiunilor militare internaționale din perioada interbelică
FOTO // Maia Sandu a onorat curajul poporului maghiar, la 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956: „Idealul de libertate al ungurilor ne este aproape”
Ucraina condamnă încălcarea spațiului aerian al R. Moldova. Ministrul de Externe, Andrii Sybiha: „Acțiunile agresive ale Moscovei amenință securitatea dincolo de granițele Ucrainei”
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
Ploi slabe și ceață în zilele de odihnă. Maximele termice vor urca treptat până la 19°C