ro

 

Politică
03 Mai, 2026 / 07:20
/ 04 Iunie, 2025

Dorin Recean, la Bruxelles: „Vedem un efort uriaș din partea Rusiei pentru subminarea democrației”

Vedem un efort uriaș din partea Rusiei pentru subminarea democrației și pentru subminarea statului Republica Moldova, a avertizat astăzi, la Bruxelles, premierul Dorin Recean. Oficialul s-a arătat convins că planurile Rusiei vor eșua dacă „moldovenii vor avea grijă de viitorul țării noastre”, transmite MOLDPRES.

Șeful Executivului a atenționat că „Rusia are drept scop ca în toamnă să preia controlul asupra Republicii Moldova printr-o guvernare docilă și să utilizeze regiunea transnistreană atât împotriva Ucrainei, cât și împotriva României”.

„Trebuie să înțelegem că Rusia are drept scop ca în toamnă să preia controlul asupra Republicii Moldova printr-o guvernare docilă și într-adevăr să utilizeze regiunea transnistreană atât împotriva Ucrainei, cât și împotriva României, care este un stat aliat NATO”, a afirmat Dorin Recean.

Oficialul a menționat că „Rusia se concentrează pe instrumente foarte puternice cum ar fi propaganda, dezinformarea, plăți, transferuri pentru a cumpăra voturile”.

„Vedem un efort uriaș din partea Rusiei pentru subminarea democrației și pentru subminarea statului Republica Moldova. Ei se concentrează pe instrumente foarte puternice cum ar fi propaganda, dezinformarea, plăți, transferuri pentru a cumpăra voturile. Aici capacitatea Rusiei, a Kremlinului de amestec este una foarte mare. De asta și noi suntem foarte precauți”, a comunicat prim-ministrul.

Dorin Recean a subliniat că, în aceste condiții, Republica Moldova trebuie să își crească efortul de „a combate tentativele de subminare ale Moscovei”. Totodată, oficialul s-a arătat convins că planurile Rusiei vor eșua dacă „moldovenii vor avea grijă de viitorul țării noastre”.

„Noi, ca și țară, tot trebuie să ne creștem efortul de a combate aceste tentative de subminare al Moscovei și am ferma convingere că Rusia nu va reuși dacă noi, moldovenii, vom avea grijă de viitorul țării noastre”, a conchis Dorin Recean.

Premierul Dorin Recean efectuează, în perioada 3-4 iunie, o vizită la Bruxelles, unde astăzi a avut loc cea de-a noua reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu, despre grațierea lui Balan: „A avut funcție de răspundere în perioada lui Plahotniuc. Nu cred că există alte riscuri în prezent”

/ Acum 3 zile

Control parlamentar extins asupra CSE și durată flexibilă a stării de urgență, propuse de deputați

/ Acum 3 zile

Cooperarea moldo-austriacă, discutată la Dubrovnik de premierul Alexandru Munteanu și cancelarul austriac Christian Stocker

/ Acum 4 zile

Premierul Alexandru Munteanu la Dubrovnik: „Moldova și SUA vor continua proiectele pentru securitate și dezvoltare”

/ Acum 4 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi: „Eliberarea ofițerilor SIS a fost rezultatul unui efort comun internațional”

/ Acum 4 zile

Nicușor Dan: „România a contribuit la eliberarea ofițerilor SIS din captivitatea rusă”

/ Acum 4 zile

Parlamentul European susține majorarea finanțării pentru Republica Moldova în viitorul buget al UE

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu, într-un interviu acordat publicației Le Monde: „Pentru noi, aderarea la UE nu este doar un vis, ci o strategie de supraviețuire ca stat democratic”

/ Acum 4 zile

Alegeri locale noi: cetățenii sunt îndemnați să verifice corectitudinea întocmirii listelor electorale

/ Acum 4 zile

Investițiile în infrastructură sunt o prioritate de securitate, anunță la Dubrovnik premierul Alexandru Munteanu

/ Acum 4 zile

Autoritățile de la Chișinău examinează un nou format de dialog pentru reglementarea conflictului transnistrean. Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Mecanismul „5+2” nu mai este funcțional”

/ Acum 5 zile

Moldova și Polonia pregătesc un nou acord de cooperare în domeniul apărării

/ Acum 5 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu secretarul general al Inițiativei Central Europene. Cooperarea regională, pe agendă

/ Acum 5 zile

Daniel Vodă explică mizele Republicii Moldova în cadrul „Coaliției de Voință” pentru Ucraina: „Moldova stă la masa unde se discută viitorul regiunii, adică și al nostru”