61 de companii din Republica Moldova vor primi granturi în valoare totală de 41,7 milioane de lei pentru dezvoltarea afacerilor
Un număr de 61 de companii Republica Moldova vor primi granturi în valoare totală de 41,7 milioane de lei pentru dezvoltarea afacerilor. Finanțarea nerambursabilă este acordată cu suportul Guvernului Republicii Moldova, Uniunii Europene și Băncii Mondiale. Contractele de grant au fost semnate astăzi la Chișinău, transmite MOLDPRES.
Granturile au fost acordate prin intermediul mai multor programe gestionate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), inclusiv prin programele de retehnologizare și eficiență energetică, susținerea antreprenoriatului feminin și susținerea diasporei.
Vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, a declarat că finanțarea oferită va permite atragerea investițiilor în valoare de 100 de milioane de lei.„Anume oamenii de afaceri sunt speranța țării. Vedem asta în cifre. În pofida la tot, voi continuați să investiți. Avem trei trimestre de creștere stabilă a activității investiționale. Și asta sunt în primul rând întreprinderile mici și mijlocii, antreprenorii noștri care cred în Moldova, care văd un viitor în țara noastră. În continuare o să susținem antreprenorii, o să-i ascultăm și o să încercăm să luptăm alături de ei cu problemele cu care se confruntă. Avem încă mult de lucru înainte”, a declarat vicepremierul Dumitru Alaiba.
Directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Vadim Codreanu, a îndemnat antreprenorii să aplice în continuare la programele gestionate de ODA, menționând totodată că în viitorul apropiat urmează a fi lansate noi inițiative de sprijin pentru companiile din țara noastră.
Vadim Codreanu a mai spus că autoritățile vor aproba o decizie privind digitalizarea proceselor de depunere a dosarelor de participare la programele de solicitare a sprijinului financiar, astfel încât procedura să fie mai simplă.Pe parcursul anului 2024, circa 600 de antreprenori din Republica Moldova au beneficiat de granturi prin intermediul mai multor programe gestionate de ODA, desfășurate cu susținerea Guvernului și a partenerilor de dezvoltare.
Republica Moldova pregătește următoarele etape ale reformei feroviare cu sprijinul Comunității Transporturilor
VIDEO // Oraşul Ungheni are o piață agroalimentară modernă, realizată cu o investiție de peste 18 milioane de lei susţinută de Guvern
Republica Moldova va continua liberalizarea piețelor de gaze și energie electrică în 2027
Delegația Republicii Moldova discută în Germania despre viitorul zootehniei și rolul camerelor agricole în pregătirea pentru aderarea la UE
Peste 36,5 miliarde de lei acumulate de Serviciul Vamal la buget în zece luni ale anului 2026
ANTA a eliberat în prima săptămână a lunii noiembrie 1.200 de documente, în valoare de peste 260 mii de lei
Forumul Național „AgroCunoștințe” 2026 va reuni agricultori și cercetători la Bălți, Cahul și Chișinău
Prețuri mai mici la carburanți: benzina coboară sub pragul de 30 de lei
Amenzi pentru activitate ilicită de întreprinzător: 48 de persoane au fost sancționate
Mierea din Republica Moldova va avea acces pe piața Chinei: a fost semnat Protocolul privind cerințele aplicabile exportului
Dolarul se ieftinește ușor, iar euro își menține valoarea
Marta Kos, despre sprijinul european acordat cetățenilor Republicii Moldova în sezonul rece: „Un gest de solidaritate”
UE pregătește un nou pachet financiar pentru Republica Moldova. Comisara Marta Kos: „Va fi disponibil începând cu anul 2028”
VIDEO // Agricultura și industria alimentară, între armonizarea legislației europene și pregătirea producătorilor pentru piața UE. Ce priorități au autoritățile și sectorul privat
Echipamente moderne pentru instituțiile de învățământ profesional tehnic: peste 50 de mii de elevi le vor utiliza pentru dezvoltarea deprinderilor de viață
Comisia paritară pentru descentralizare și-a reluat activitatea: Reforma administrației publice locale și finanțarea investițiilor, pe agenda discuțiilor
Economii de circa 16,4 milioane de euro în primul an de la operaționalizarea SEPA și 1,1 milioane de utilizatori ai MIA: rezultatele prezentate de guvernatoarea BNM la București
Propunerile pentru Programul de implementare a reformei administrației publice pentru anii 2027–2030, discutate în cadrul unui atelier de lucru
Patru persoane au fost împușcate într-un atac armat în apropiere de Casa Albă, la Washington
Cinci judecătoare, notificate privind evaluarea externă pentru funcții la curțile de apel
Oportunitățile de aprofundare a relațiilor economice dintre Statele Unite și Republica Moldova, discutate de ministrul Claudiu Năsui cu Ambasadorul Joseph Mark Burkhalter
BNM: rata medie anuală a inflației a avut un trend ascendent în trimestrul III, sub influența factorilor externi
Un bărbat de 64 de ani, înșelat cu 160 000 de lei. Escrocii s-au prezentat drept angajați ai poliției și SIS
Biblioteca „Lesia Ukrainka”, un spațiu de sprijin pentru copiii refugiați din Ucraina la Chișinău
VIDEO // Un bărbat este cercetat pentru colectarea ilegală a informațiilor în interesul serviciilor speciale ruse
ARMENPRESS: Armenia se alătură programelor vamale și fiscale ale Uniunii Europene
Cod galben de vânt puternic în Republica Moldova. Rafalele vor ajunge la 20 m/s
Automatizarea sistemelor antigrindină ar putea reduce numărul angajaților la circa 70 de persoane, afirmă ministrul Agriculturii, Eugeniu Osmochescu
Secția Ortopedie din cadrul Institutului de Medicină Urgentă a fost dotată cu un sistem artroscopic de ultimă generație
Aprobat de Guvern: sancțiuni mai severe pentru atacurile cibernetice asupra sistemelor informatice care fac parte din infrastructura critică

