ro

 

Economie
15 Septembrie, 2026 / 20:50
/ 18 August, 2026

AIPA va procesa 226 de cereri în valoare de peste 105 milioane de lei pentru sprijinul producătorilor de lapte

Producătorii de lapte din Republica Moldova au depus 226 de cereri pentru obținerea plăților directe în sectorul zootehnic, în cadrul apelului destinat laptelui de vacă, oaie și capră. Perioada de recepționare a cererilor s-a încheiat la 14 august 2026, după ce apelul a fost deschis începând cu 6 iulie, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, valoarea totală a sprijinului solicitat prin cererile depuse ajunge la 105,39 milioane de lei.

Plățile sunt calculate per kilogram de lapte comercializat și vizează producția de lapte de vacă, oaie și capră comercializată în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2025.

Sprijinul financiar va fi acordat prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), din resursele disponibile în cadrul Agendei de reforme aferente Planului de creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025–2027, precum și din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.

În continuare, AIPA va procesa cele 226 de dosare depuse, urmând să verifice eligibilitatea solicitanților și să autorizeze plățile conform legislației.

Măsura face parte din mecanismele de sprijin destinate sectorului zootehnic și urmărește susținerea producătorilor de lapte și stimularea comercializării producției autohtone.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Cotații în creștere pentru euro și dolar la început de săptămână

/ Acum 2 zile

Fondul de convergență pentru regiunea transnistreană ar urma să finanțeze infrastructura, educația și serviciile publice

/ Acum 3 zile

Aplicarea regimului fiscal național pentru mărfurile din regiunea transnistreană a intrat într-o nouă etapă

/ Acum 3 zile

Asociaţia Moldova Fruct propune un Registru al Livezii pentru evidență, trasabilitate și siguranța fructelor

/ Acum 4 zile

FOTO // Trei clustere noi din Moldova vor conecta producătorii și antreprenorii din domeniile turismului, apiculturii și producerii strugurilor de masă

/ Acum 4 zile

Antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului se întâlnesc la Chișinău pentru noi parteneriate

/ Acum 4 zile

Republica Moldova și Austria își extind cooperarea în agricultură

/ Acum 4 zile

Fermierii pot depune cereri pentru două noi măsuri de sprijin financiar

/ Acum 4 zile

Construcțiile neautorizate nu vor mai putea fi înregistrate în cadastru. MIDR propune reguli mai stricte

/ Acum 4 zile

Venituri de peste 45 milioane lei înregistrate de antreprenorii independenți în luna august

/ Acum 4 zile

Peste 18 mii de exploatații, verificate de ANSA pentru respectarea cerințelor sanitar-veterinare. Carne transportată fără acte și în condiții neigienice, scoasă din circuit alimentar

/ Acum 4 zile

FOTO // Sistemul de irigare Crocmaz-Căplani-Tudora va asigura apă pentru 2.500 de hectare

/ Acum 4 zile

ANRE: „Nivelul stocurilor de carburanți a fost restabilit, însă prețurile sunt influențate de creșterea bruscă a cotațiilor internaționale”

/ Acum 4 zile

DOC // Planul de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2026-2027 a fost publicat în Monitorul Oficial