Antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului se întâlnesc la Chișinău pentru noi parteneriate
Antreprenorii de pe ambele maluri ale Nistrului sunt invitați să participe la o sesiune de matchmaking B2B, care va avea loc la 28 septembrie 2026, la Chișinău. Evenimentul își propune să faciliteze identificarea unor parteneri de afaceri și dezvoltarea unor noi relații comerciale între companii. Sesiunea va reuni companii interesate de cooperare în domenii precum aprovizionare, producție, procesare, ambalare, subcontractare, logistică și distribuție, transmite MOLDPRES.
Participanții vor avea posibilitatea să identifice furnizori, cumpărători, distribuitori și potențiali parteneri, precum și să descopere noi oportunități de cooperare comercială.
Programul include și sesiunea „Business Pitches – Ce ofer și ce caut?”, în cadrul căreia companiile își vor putea prezenta oferta și necesitățile. De asemenea, vor fi organizate întâlniri individuale „Build Your Partnership”, stabilite în funcție de profilul și interesele companiilor participante.
Înscrierea la eveniment este deschisă până la 24 septembrie 2026, iar numărul de locuri este limitat. Detaliile privind locația și aspectele logistice vor fi transmise participanților prin e-mail după înregistrare.
Evenimentul este organizat de proiectul PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade), în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, cu sprijinul financiar al Suediei și Marii Britanii.
Prim-ministrul Vasile Tofan invită companiile europene să investească în Republica Moldova
Companii din Republica Moldova își promovează fructele la Fruit Attraction 2026, la Madrid
Guvernul a aprobat Regulamentul resursei informaționale „Trezoreria”
Guvernul propune cote minime pentru achiziția publică de vehicule nepoluante
Moldova va avea un nou cadru pentru gestionarea mobilității urbane. Orașele vor trebui să planifice mai riguros transportul, parcările și spațiul public
Moldova are aproape 243 MWh de capacități de stocare a energiei. Investitorii au depus oferte pentru 305 MWh în proiecte noi
SFS confirmă autenticitatea notificărilor privind taxa pentru drumuri: aproape 85 de mii de contribuabili le-au primit
Euro și dolarul se depreciază
Ziua Națională a Vinului 2026, ediție record: 114 vinării și peste 116 mii de degustări
Expoziţiile MOLDAGROTECH & FARMER 2026 vor reuni peste 400 de participanți la Moldexpo
Primarii din Cahul au solicitat Ministerului Finanţelor clarificări privind noul sistem de salarizare
Republica Moldova a câștigat litigiul arbitral internațional inițiat de Rotalin Gas Trading
Apelul pentru subvenționarea primelor de asigurare în agricultură s-a încheiat. Au fost depuse 185 de cereri
Energocom a cumpărat energie electrică la un preț mediu de 157,42 euro/MWh în luna septembrie
Șefa Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, Agne Gleveckaite: „Forumul de securitate a generat idei valoroase, care vor ajuta R. Moldova să devină mai rezilientă și mai sigură”
Premierul Vasile Tofan, către oamenii de afaceri: „Vrem să construim cea mai prietenoasă țară din Europa pentru antreprenori ”
Freelancerii au înregistrat venituri de peste 53 de milioane de lei în august
Secretarul de stat al MAE, Valeriu Mija: „R. Moldova este ferm angajată pe calea spre UE și are determinarea de a face parte dintr-o Europă mai sigură”
FOTO // Erzincan, o destinație mai puțin cunoscută, cu peisaje impresionante în estul Turciei
Situația hidrologică critică din bazinul râului Nistru, discutată de experții pentru ocrotirea mediului
Calea Ferată din Moldova va majora cu 15% tarifele pentru transportul de mărfuri de la 1 noiembrie
Premierul Vasile Tofan, către reprezentanți CALM: „Trebuie să construim administrații locale puternice, capabile să atragă și să gestioneze fondurile europene”
Situația hidrologică a Nistrului și reabilitarea stației de epurare din Bender, discutate de experți de pe ambele maluri
Copiii din diaspora se pot înscrie la cursuri gratuite de limba română
Opt încălcări ale spațiului aerian al Republicii Moldova, înregistrate în ultimele zile. Cinci au provocat explozii la sol
Moldova Security Forum 2026 // Stanislav Secrieru: „Strategia Rusiei nu vizează doar câștigarea alegerilor, ci subminarea încrederii în democrație”
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu oficiali lituanieni
VIDEO // Investiții de peste 4,5 milioane de lei pentru energie verde și drumuri în satul Susleni, Orhei
Republica Moldova este pregătită să deschidă următoarele patru clustere de negociere cu UE, afirmă Mihai Popșoi
FOTO // La Cimişlia au demarat lucrările de amenajare a obiectivului turistic „Crucea Păzitoare a Creștinilor”