BNM marchează 35 de ani de la fondarea și deschide ușile pentru vizitatori
Banca Națională a Moldovei (BNM) își deschide ușile pentru public pe 4 iunie, cu ocazia Zilei lucrătorului bancar și a aniversării a 35-a de la fondarea instituției. Vizitatorii vor putea descoperi banca centrală într-un mod mai apropiat și mai deschis, vor explora patrimoniul monetar al Republicii Moldova și vor avea ocazia să vadă un lingou de aur, expus special pentru această zi aniversară, transmite MOLDPRES.
Vizitele vor avea loc pe 4 iunie, între orele 10:00 și 15:00, la fiecare oră fixă, fără înregistrare prealabilă. Pentru accesul în sediul Băncii Naționale este necesară prezentarea unui act de identitate.
Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, a declarat că Ziua ușilor deschise la Banca Națională, organizată în acest an aniversar, este o invitație la cunoaștere, la dialog și la înțelegerea rolului pe care stabilitatea financiară, responsabilitatea civică și educația financiară îl au în viața fiecărui cetățean.
„Este o zi în care se consolidează transparența și dialogul cu societatea, într-un spațiu de comunicare deschisă și educație financiară. BNM este parte din arhitectura economică a Republicii Moldova, contribuie la consolidarea monedei naționale și la modernizarea infrastructurii financiare, conectate la nevoile cetățenilor și ale mediului de afaceri”, a spus Anca Dragu.
În cadrul tururilor ghidate, vizitatorii vor vizita sala de expoziții a băncii centrale, unde istoria monetară a Republicii Moldova este prezentată prin semne bănești, monede, documente și repere care reflectă parcursul economic al țării. Expoziția oferă o incursiune în perioada de până la introducerea leului moldovenesc, dar și în transformările care au însoțit formarea identității monetare naționale.
Un spațiu aparte va fi dedicat monedelor comemorative și jubiliare din aur și argint, emise de Banca Națională în serii tematice care valorifică patrimoniul cultural, istoric și științific al Republicii Moldova. Publicul va putea admira emisiuni dedicate personalităților marcante, monumentelor și evenimentelor istorice, tradițiilor populare, științei, inovării și altor simboluri care definesc memoria și continuitatea țării.
Totodată, vizitatorii vor afla cum sunt protejate bancnotele și vor avea posibilitatea să verifice, împreună cu specialiștii BNM, principalele elemente de siguranță ale acestora, utilizând echipamente specializate.
Banca Națională a Moldovei a fost înființată pe data de 4 iunie 1991.
Ministrul Dorin Junghietu va participa la unul dintre cele mai importante forumuri internaționale dedicate geopoliticii, economiei și securității energetice
Încasările la impozitul pe venit din chiria imobilelor, în creștere cu circa 32 la sută în prima jumătate a anului curent
Leul se apreciază față de euro și dolar
Costuri de bază și tarife pentru mai mulți operatori din sectoarele apă și gaze naturale, aprobate de ANRE
Facturile la gaz pentru consumul din iunie vor fi emise în prima parte a lunii august. Energocom trece la propriul sistem de procesare a plăților
Forumul de afaceri Moldova – India, organizat pe 20 iulie, în contextul vizitei la Chișinău a președintei Indiei, Droupadi Murmu
Peste 20 de miliarde de lei, colectate de Serviciul Vamal la buget, în șase luni din anul curent
Modernizarea căii ferate din Republica Moldova, discutată la Tokyo cu oficialii japonezi
Curs valutar anunțat de BNM: euro se ieftinește, iar cotația dolarului crește ușor
Prejudicii de peste un milion de lei și 27 de victime ale escrocheriilor, în doar trei zile
Energocom a început pregătirile pentru sezonul rece 2026–2027 prin rezervarea capacităților de transport al gazelor
Fiscul a colectat aproape 1,6 miliarde de lei într-o săptămână și a dispus restituiri de TVA de peste 154 de milioane de lei
Peste 2.230 de fermieri vor primi compensații pentru accizele la motorină
Granturile ODA au sprijinit 383 de companii în prima jumătate a anului. Investițiile estimate depășesc 268 de milioane de lei
Vasile Tofan anunță prioritățile noului Guvern - integrarea în UE, relansarea economiei și restabilirea încrederii cetățenilor: „Intenționez să-mi duc mandatul până la capăt, nu ne mai permitem experimente și nici să ne împiedicăm de atâtea ori”
VIDEO, DOC // Șefa statului Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan în calitate de candidat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova
LIVE // Președinta Maia Sandu susține un briefing de presă, în urma consultărilor privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru
Republica Moldova marchează Ziua Mondială a Populației
Serviciul Vamal a încasat peste 20,38 de miliarde de lei în primele șase luni ale anului. Radu Vrabie: „Rezultatul confirmă dinamica pozitivă a activității economice și eficiența măsurilor implementate”
Accident grav în raionul Sângerei. Un bărbat a decedat, iar alte două persoane au suferit traumatisme
Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din Republica Moldova. CNAS anunță condițiile
FOTO // Inspectoratul General de Carabinieri a primit 14 automobile de serviciu cu sprijinul UE și al Italiei
Șefa statului Maia Sandu continuă consultările pentru desemnarea candidatului la funcția de premier. Fracțiunea PAS, așteptată la Președinție
Consiliul Politic Național al PAS a aprobat candidatura lui Vasile Tofan la funcția de prim-ministru
Peste o sută de tentative de escrocherie au fost dejucate în ultimele 24 de ore
În atenția mass-media! Șefa statului va susține un briefing de presă mâine, 11 iulie
Vreme răcoroasă și ploi izolate în weekend. Temperaturile nu vor depăși 28 de grade
BTA: Marina Militară a Bulgariei raportează o reducere a numărului de mine marine plutitoare din Marea Neagră
Donald Trump susține că acceptă să discute cu Iranul, dar afirmă din nou că armistițiul e „terminat”
Integrarea europeană și reforma instituțiilor, prioritățile anunțate de Vasile Tofan: „Voi dedica toată energia pentru ca țara să reușească”