Concesionarea Aeroportului Chișinău: Curtea de Apel Svea din Stockholm a respins cererea depusă de Komaksavia Airport Invest Ltd împotriva R. Moldova
Curtea de Apel Svea din Stockholm, Suedia, a respins cererea depusă de Komaksavia Airport Invest Ltd, Republica Cipru, împotriva Republicii Moldova, privind desființarea hotărârii din 3 august 2022 emise de Tribunalul arbitral al Institutului de Arbitraj al Camerei de Comerț din Stockholm. Litigiul a început în urma revendicărilor Komaksavia privind așa-zisa investiție în Avia Invest SRL, fostul concesionar al Aeroportului Internațional Chișinău, transmite MOLDPRES.
„Această hotărâre reprezintă o victorie semnificativă pentru Republica Moldova, demonstrând că statul a acționat în conformitate cu principiile de drept și cu obligațiile sale internaționale”, a subliniat Ministerul Justiției.
În mai 2020, Komaksavia a inițiat un arbitraj împotriva Republicii Moldova, susținând că statul ar fi intervenit ilegal și discriminatoriu în investiția sa. În august 2022, tribunalul arbitral a constatat că Komaksavia nu a realizat o investiție protejată conform Acordului de promovare și protejare reciprocă a investițiilor (dintre guvernele Republicii Cipru și Republicii Moldova) și a respins cererea din lipsă de jurisdicție.
„Komaksavia a contestat ulterior hotărârea tribunalului arbitral la Curtea de Apel Svea, din Suedia, sediul tribunalului arbitral, dar, prin decizia din 14 februarie 2025, instanța a respins cererea și a constatat că transferul părții sociale de 95% în capitolul social al Avia Invest către Komaksavia nu a constituit o investiție protejată, iar Komaksavia nu a demonstrat că a făcut o contribuție și nu și-a asumat un risc economic real. Astfel, tribunalul arbitral a aplicat corect regulile internaționale privind protecția investițiilor”, a precizat Ministerul Justiției.
Curtea de Apel Svea a acceptat integral poziția Republicii Moldova și a obligat Komaksavia să achite toate cheltuielile de judecată ale statului, în valoare de 105.000 de euro și 10.000 de dolari SUA, plus dobândă.
Oportunitățile de aprofundare a relațiilor economice dintre Statele Unite și Republica Moldova, discutate de ministrul Claudiu Năsui cu Ambasadorul Joseph Mark Burkhalter
BNM: rata medie anuală a inflației a avut un trend ascendent în trimestrul III, sub influența factorilor externi
Automatizarea sistemelor antigrindină ar putea reduce numărul angajaților la circa 70 de persoane, afirmă ministrul Agriculturii, Eugeniu Osmochescu
Energia electrică de pe piața europeană și din România ajunge la Centrul Electroenergetic Chișinău prin Linia electrică Vulcănești – Chișinău deja de peste 48 de ore
Prețul motorinei scade sub pragul de 35 de lei
FOTO // Vinurile moldovenești, promovate la expoziția internațională ProWine Shanghai din China
Salariile angajaților din sistemul bugetar vor fi majorate din 1 ianuarie 2027. Victoria Belous: „Este cea mai mare creștere din ultimii ani”
VIDEO // Primăriile amalgamate voluntar vor putea accesa 3,4 miliarde de lei pentru proiecte de infrastructură în perioada 2027–2028
Euro și dolarul, în creștere față de leul moldovenesc
Camera de Comerţ şi Industrie împreună cu Ministerul Agriculturii pregătesc un program de susținere a producătorilor autohtoni
FOTO // Primul bloc locativ renovat energetic, inaugurat la Chișinău. Pierderile de căldură au fost reduse cu 64%
Piața gazelor naturale în ianuarie–septembrie 2026, prezentată într-un raport ANRE
Fiscul avertizează asupra unor mesaje false expediate în numele instituției
Freelancerii au înregistrat venituri de peste 56 de milioane de lei în luna octombrie
GALERIE FOTO // Campania „Generația Pădurii” la Pogănești. Peste 3 000 de hectare vor fi împădurite în această toamnă
FOTO // „Drumul Recifelor”, „Descoperă Edineț” și „Tărâmul Peisajelor Ascunse”. Trei trasee turistice noi, lansate în raionul Edineț
R. Moldova și Cehia își consolidează cooperarea în domeniul asistenței sociale. Reforma RESTART, susținută printr-un nou parteneriat
Ziua Mondială a Diabetului. Peste 136 000 de persoane au beneficiat de medicamente compensate pentru tratarea bolii
Polițiștii vor asigura ordinea publică în perioada organizării alegerilor din UTA Găgăuzia
FOTO // Marea Plantare Națională a început la Pogănești. Circa 1 200 de persoane vor planta 40 de hectare de pădure în lunca Prutului
CEC avertizează asupra unor informații false privind linia telefonică pentru alegătorii din Găgăuzia. Cetățenii, îndemnați să consulte doar sursele oficiale
VIDEO // Contrabandă cu mijloace financiare la Otaci. Două femei au transportat ilegal circa 644 000 de lei și 50 500 de dolari SUA
România își reafirmă sprijinul pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața dezinformării
CEC anunță ziua tăcerii înainte de alegerile din UTA Găgăuzia. Agitația electorală este interzisă
Buneii pot beneficia de concediu pentru îngrijirea nepoților și de indemnizație până la vârsta de 3 ani. CNAS anunță condițiile de acordare a prestației sociale
CNAM a transferat în avans peste un miliard de lei pentru serviciile medicale oferite cetățenilor în luna noiembrie
Reguli noi pentru amplasarea centralelor fotovoltaice și instalațiilor eoliene: modificările efectuate de Ministerul Energiei
UE a stabilit componența echipei care va reprezenta Europa la negocierile privind Ucraina
Poliția din Criuleni investighează un caz de tentativă de omor
Victorie mare pentru „tricolori” în Liga Națiunilor: Moldova a învins Kazahstanul la Chișinău și își consolidază prima șansă la locul secund în grupă