ro

 

Economie
15 Septembrie, 2026 / 10:36
/ 02 Iunie, 2026

Dorin Junghietu, la Baku Energy Week: „Energia verde înseamnă securitate și stabilitate pe termen lung”

Dezvoltarea energiei regenerabile reprezintă nu doar o componentă a tranziției verzi, ci și un element esențial pentru securitatea energetică a Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul celei de-a 31-a ediție a forumului energetic organizat la Baku, Republica Azerbaidjan, eveniment care a reunit reprezentanți ai industriei energetice din 45 de țări, transmite MOLDPRES.

În cadrul sesiunii plenare dedicate cooperării internaționale în domeniul energetic, ministrul a prezentat experiența Republicii Moldova în reducerea dependenței de un singur furnizor extern și în consolidarea securității energetice.

„Într-o perioadă foarte scurtă, Moldova a trecut de la o dependență aproape completă de un singur furnizor extern la un sistem energetic mult mai diversificat, rezilient și orientat spre piața europeană”, a declarat Dorin Junghietu.

Oficialul a evidențiat sincronizarea sistemului electroenergetic al Republicii Moldova cu rețeaua europeană ENTSO-E, diversificarea rutelor de aprovizionare cu gaze naturale și dezvoltarea accelerată a sectorului energiei regenerabile.

Potrivit ministrului, capacitatea instalată din surse regenerabile a crescut de 12 ori în ultimii cinci ani și a depășit pragul de 1 GW. În acest context, autoritățile consideră prioritare investițiile în infrastructura energetică și proiectele regionale de interconectare.

„Experiența ultimilor ani ne-a demonstrat că energia regenerabilă nu înseamnă doar tranziție verde, ci și securitate și stabilitate pe termen lung. Fiecare megawatt produs local contribuie la reziliența energetică a țării”, a subliniat Dorin Junghietu.

În marja evenimentului, ministrul moldovean a avut o întrevedere bilaterală cu prim-viceprim-ministru și ministru al Energiei al Ucrainei, Denis Șmigal. Discuțiile au vizat aprofundarea cooperării energetice dintre Republica Moldova și Ucraina, integrarea piețelor de energie electrică în piața energetică europeană și consolidarea securității energetice regionale.

Părțile au analizat inclusiv posibilitatea extinderii cooperării în cadrul proiectului Coridorului Vertical al gazelor și utilizarea depozitelor subterane de gaze din Ucraina pentru sporirea securității energetice regionale.

Totodată, ministrul Energiei a avut o întrevedere cu ministrul Economiei al Republicii Azerbaidjan, Mikayil Jabbarov, și reprezentanții de nivel înalt ai Companiei Petroliere de Stat a Republicii Azerbaidjan (SOCAR). Discuțiile s-au concentrat pe oportunitățile de cooperare în domeniul aprovizionării cu gaze naturale și produse petroliere, atragerea investițiilor azere în sectorul energetic moldovenesc și dezvoltarea proiectelor regionale de energie verde.

Printre proiectele discutate s-a numărat și Coridorul Verde de Energie Azerbaijan–Georgia–România–Ungaria, destinat transportului energiei electrice produse din surse regenerabile către piața europeană.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Venituri de peste 45 milioane lei înregistrate de antreprenorii independenți în luna august

/ Acum 3 zile

Peste 18 mii de exploatații, verificate de ANSA pentru respectarea cerințelor sanitar-veterinare. Carne transportată fără acte și în condiții neigienice, scoasă din circuit alimentar

/ Acum 3 zile

FOTO // Sistemul de irigare Crocmaz-Căplani-Tudora va asigura apă pentru 2.500 de hectare

/ Acum 3 zile

ANRE: „Nivelul stocurilor de carburanți a fost restabilit, însă prețurile sunt influențate de creșterea bruscă a cotațiilor internaționale”

/ Acum 4 zile

DOC // Planul de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2026-2027 a fost publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 4 zile

Comunitățile din Moldova ar putea accesa mai ușor fonduri europene

/ Acum 4 zile

Euro și dolarul se apreciază ușor la sfârșit de săptămână

/ Acum 4 zile

Ministra Finanțelor, Victoria Belous, explică impactul politicii fiscale asupra domeniului social: „Guvernul are ca prioritate susținerea persoanelor vulnerabile”

/ Acum 4 zile

Plantațiile horticole vor putea fi recunoscute mai devreme ca fiind pe rod, iar Oficiul Horticol ar putea fi eliminat din lege

/ Acum 4 zile

Republica Moldova și Austria își consolidează cooperarea economică: comisia interguvernamentală, reunită la Viena

/ Acum 4 zile

Parlamentul a votat în prima lectură un amplu pachet de modificări fiscale și vamale. Ce prevede proiectul

/ Acum 4 zile

FOTO // Podul peste Răut și pasajul peste calea ferată de pe R6, redeschise circulației la Bălți

/ Acum 4 zile

Linia feroviară Iași–Ungheni va fi reabilitată și electrificată. CFM anunță achiziția serviciilor

/ Acum 4 zile

Calea Ferată din Moldova pregătește noi investiții pentru consolidarea conexiunii feroviare spre Portul Giurgiulești