ro

 

Economie
09 Noiembrie, 2026 / 15:30
/ 29 Iulie, 2025

Dorin Recean: „Drochia este un exemplu clar că Moldova merge pe calea cea corectă – o cale a dezvoltării și modernizării”

Raionul Drochia este exemplul clar că Republica Moldova merge pe calea cea corectă – o cale a dezvoltării și modernizării, pe care trebuie să o continuăm, a declarat, marți, 29 iulie, premierul Dorin Recean, informează MOLDPRES. 

Aflat în vizită de lucru în acest raion, prim-ministrul a menționat că „Guvernul a investit de 3 ori mai mult în dezvoltarea localităților decât în ultimii 10 ani, luați împreună”.

„Acestea ne arată că putem construi un viitor european aici, acasă. Împreună avem grijă de viitorul Moldovei!”, a spus Recean.

Datorită unei colaborări bune cu autoritățile locale și cu sprijinul comunităților, în ultimii ani, doar în cadrul programului „Satul European”, în raionul Drochia se implementează 51 de proiecte, în valoare totală de 170 de milioane de lei:

  • 66 km de apeduct, 4 sonde arteziene, 7 castele de apă, 1 stație de pompare și 4 stații de tratare a apei sunt deja finalizate.
  • 23 milioane de lei au fost investiți în instituțiile medicale din raion: Spitalul Raional Drochia a fost modernizat și dotat cu o stație de oxigen, aparate pentru anestezie și operații, paturi medicale și un generator electric. Secția de Terapie și Geriatrie a fost modernizată. Serviciul de urgență prespitalicească a fost reparat și are 5 ambulanțe noi. 5 cabinete ginecologice au fost deschise în localități rurale. Iar Oficiul Medicilor de Familie din Popeștii de Sus este complet renovat. Centrul de Sănătate Pelinia, raionul Drochia, a fost dotat cu echipamente medicale performante.
  • 7 milioane de lei sunt investiți în modernizarea școlilor și grădinițelor: au fost renovate acoperișurile gimnaziilor din Mîndîc și Șuri, dar și la grădinița din Dominteni. A fost creată o grupă creșă în orașul Drochia. 4 școli și 6 grădinițe au fost dotate cu mobilier, echipamente și materiale didactice. Două școli din orașul Drochia – „Mihai Eminescu” și „B.P. Hașdeu” – vor fi eficientizate energetic. Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” devine Școală Model – una dintre cele 35 selectate la nivel național. Școlile din Popeștii de Sus și Pelinia vor avea blocuri sanitare moderne.
  • Drumuri importante care leagă comunitățile au fost renovate și reparate: drumul Zgurița – Popeștii de Jos.
  • Popeștii de Sus, podul peste Răut, care leagă localitățile de centrul raional. Drumul care unește Țarigrad de Drochia este aproape gata.
  • 13 milioane de lei sunt investiți pentru reparația a 3 porțiuni de drum în cadrul proiectului „Europa este aproape”.
  • 491 de familii din raionul Drochia au valorificat voucherele pentru a cumpăra electrocasnice, iar 7 case individuale și 14 instituții publice au beneficiat de ajutor financiar pentru instalarea tehnologiilor de economisire a energiei sau lucrări de reabilitare energetică a locuințelor.

 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Băuturile spirtoase moldovenești au cucerit 12 medalii la o competiție internațională de la Bruxelles

/ Acum 3 zile

Circa 10 mii de agricultori pot beneficia de rambursarea TVA, dar cereri au depus doar o mie. Autoritățile îndeamnă fermierii să aplice la program

/ Acum 3 zile

Reguli unitare și limite maxime de salarizare pentru directorii din întreprinderile de stat și municipale: APP a inițiat elaborarea proiectului

/ Acum 3 zile

Capacitățile de depozitare a produselor petroliere de pe teritoriul Republicii Moldova vor fi supuse inventarierii

/ Acum 3 zile

Coridorul 8 va fi reabilitat pe o lungime de 33,5 km în raioanele Ungheni și Călărași

/ Acum 3 zile

Guvernul anunță recepționarea a 88 de kilometri de drumuri naționale în primele 100 de zile de activitate

/ Acum 4 zile

FOTO // Produsele vitivinicole moldovenești, promovate la Expoziția Internațională de Import din China

/ Acum 4 zile

O platformă națională va facilita schimbul de date între autoritățile din domeniul transporturilor

/ Acum 4 zile

Republica Moldova negociază accesul produselor de origine animală pe piața din Qatar

/ Acum 4 zile

BNM a majorat rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt

/ Acum 4 zile

Carburanții continuă să se ieftinească: prețul benzinei coboară sub pragul de 31 de lei

/ Acum 4 zile

Energocom a anunțat prețul mediu ponderat al energiei electrice procurate în luna octombrie

/ Acum 4 zile

FOTO // Drumul Hâncești - Lăpușna - M1, reabilitat pe o lungime de 37 de kilometri. Premierul Vasile Tofan: „Construim Moldova la propriu, kilometru cu kilometru”

/ Acum 4 zile

DOC // Reguli mai simple și costuri mai mici pentru antreprenori: proiectul privind noi măsuri de reducere a birocrației, publicat în Monitorul Oficial