ro

 

Economie
17 Septembrie, 2026 / 06:08
/ 12 August, 2026

Energocom a rezervat volumele de energie necesare pentru miercuri: consumatorii sunt îndemnați să economisească

Energocom a rezervat integral volumele necesare pentru acoperirea consumului de electricitate al Republicii Moldova în ziua de miercuri, 12 august, informează MOLDPRES.

Energia electrică este asigurată atât din surse interne, cât și din importuri. Potrivit Energocom, în total, pentru ziua de miercuri, compania a achiziționat 10.297 MWh de energie electrică. Din acest volum, 26,08% provin din surse regenerabile locale și eligibile, 69,43% din contracte bilaterale de import, 3,23% de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri (BRM), iar 1,26% de la centralele electrice de termoficare (CET-uri).

În același timp, Energocom a subliniat că deși necesarul pentru astăzi este acoperit, situația regională rămâne volatilă, iar energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie mai scumpă, în special în orele de vârf.

Republica Moldova face parte din piața regională de energie și depinde de importuri, iar atunci când există un deficit în regiune, influențează și cantitățile de energie pe care le putem procura.

Astfel, consumatorii sunt îndemnați să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Sistemul de Gestionare a Activelor Rutiere al Administraţiei Naţionale a Drumurilor va fi modernizat

/ Acum 1 zi

Amenzi de 890 400 de lei pentru activități ilicite de întreprinzător, în august

/ Acum 1 zi

Euro și dolarul își continuă aprecierea

/ Acum 2 zile

Exporturile au depășit 1,9 miliarde de euro în șapte luni: UE a absorbit 65 la sută din livrări

/ Acum 2 zile

Produsul Intern Brut a constituit 165,8 miliarde de lei în prima jumătate a anului

/ Acum 2 zile

Fiscul a acumulat circa un miliard de lei la buget timp de o săptămână

/ Acum 2 zile

ANRE precizează: consumatorii nu achită prin tarif cheltuieli nejustificate

/ Acum 2 zile

Implementarea Planului de creștere avansează. Guvernul pregătește un nou pachet de proiecte pentru a atrage investiții de 2 miliarde de euro

/ Acum 2 zile

Granturi de peste un milion de euro pentru dezvoltarea ecosistemului de inovare din Republica Moldova, cu susținerea UE

/ Acum 2 zile

Peste 955 de milioane de lei, acumulate de Serviciul Vamal la buget în ultima săptămână

/ Acum 2 zile

Cotații în creștere pentru euro și dolar la început de săptămână

/ Acum 3 zile

Fondul de convergență pentru regiunea transnistreană ar urma să finanțeze infrastructura, educația și serviciile publice

/ Acum 4 zile

Aplicarea regimului fiscal național pentru mărfurile din regiunea transnistreană a intrat într-o nouă etapă

/ Acum 4 zile

Asociaţia Moldova Fruct propune un Registru al Livezii pentru evidență, trasabilitate și siguranța fructelor