FOTO // Lucrările la primul pod la nivel de autostradă între România și R. Moldova avansează: „Anul viitor vom putea circula peste râul Prut”
Lucrările la Podul de Flori peste Prut, primul pod la nivel de autostradă între România și Republica Moldova, avansează conform graficului şi va fi deschis circulaţiei din anul viitor, potrivit lui Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat la Ministerul Transportului și Infrastructurii din România, în cadrul unei vizite de lucru în Republica Moldova și Ucraina, transmite MOLDPRES.
În cadrul șantierului de la Ungheni a început producția tablierului metalic, esențial pentru cele trei deschideri ale podului. Tablierul este realizat de un agent economic din Satu Mare.
„Lucrările pe malul Republicii Moldova includ finalizarea celor două radiere aferente culeii, armarea și cofrarea elevațiilor culeei sunt finalizate, iar turnarea betonului pentru ambele fire de circulație este realizată în proporție de 90%. De asemenea, la pila de pe malul Prutului a fost realizată incinta din palplanșe pentru radier, amplasat la -4 metri față de cota râului, iar capetele piloților au început să fie sparte”, a estimat Scrioşteanu.
În acelaşi timp, potrivit oficialului român, pe malul României cele două radiere aferente culeii sunt finalizate, armarea, cofrarea și turnarea betonului elevațiilor culeei pentru ambele fire de circulație sunt finalizate. Incinta radierului pilei a fost realizată din palplanșe, radierul pentru calea 1 de rulare a fost turnat, iar cel pentru calea 2 are armarea finalizată în proporție de 75%.
Potrivit secretarului de stat, lucrările se desfășoară conform contractului, iar anul viitor circulația va putea fi deschisă pe acest pod. În prima etapă, traficul se va desfășura pe drumurile naționale adiacente, urmând ca, ulterior, prin finanțare europeană prin programul SAFE, să fie realizată autostrada până în Ungheni.
Acest proiect reprezintă un pas concret pentru Autostrada Unirii și pentru dezvoltarea unei legături moderne și sigure între România și Republica Moldova, fiind primul pod construit peste Prut după mai bine de 60 de ani.
Drumul R13 din raionul Florești va fi reparat pe sectoare
Dolarul se ieftinește, iar euro își menține valoarea
Contoarele de energie și gaze ar putea fi verificate mai rar. Ministerul Energiei vrea să reducă facturile consumatorilor
Republica Moldova are necesarul de energie electrică acoperit integral pentru ziua de azi
Firmele agroalimentare din Moldova pot primi vouchere de 800 de euro pentru pregătirea dosarelor de finanțare
Prețul gazelor în Europa a atins cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni
Guvernul discută cu fermierii soluțiile pentru problemele din sectorul cerealier
Republica Moldova are suficiente stocuri de carburanți, iar lipsa motorinei este temporară, anunță Ministerul Energiei
ANRE: 75 de stații din țară raportează lipsă de motorină, iar 27 nu au benzină
FOTO // Peste 165 de hectare din raionul Dondușeni vor putea fi irigate printr-un nou sistem de alimentare cu apă
MOLDOVA#35 – Ce am construit // Vicepremierul Eugeniu Osmochescu: „Am parcurs un drum economic complex. Următoarea etapă este integrarea deplină în economia europeană”
AIPA a autorizat plăți în agricultură de peste 1 miliard de lei în prima jumătate a anului 2026
Serviciul Vamal a încasat peste 875 de milioane de lei în ultima săptămână
Leul începe săptămâna cu apreciere față de euro și dolar
Dolarul se ieftinește, iar cotația euro crește ușor
FOTO // Atac masiv asupra Ucrainei: cel puțin 13 persoane au murit, iar peste 40 au fost rănite
BTA: Bulgaria, reprezentată alături de 25 de culturi la o reuniune școlară din Noua Zeelandă
Agenda evenimentelor, joi, 20 august
Atenție, călători! Trafic intens la postul vamal Leușeni–Albița, pe sensul de ieșire din Republica Moldova
O dronă a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova
Apa Lacului Zurich a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 75 de ani din cauza secetei severe din Elveția
Moldova lansează licitația pentru studiul de fezabilitate al tronsonului autostrăzii A8 Ungheni-Chișinău
Dronele vor fi supuse unor reguli mai stricte în orașe și lângă infrastructura critică din Moldova
Polonia reduce impozitele pe veniturile persoanelor fizice și crește impozitele pentru cele mai mari companii
Registrul transportatorilor rutieri din Moldova va fi conectat la sistemul european
Școlile și grădinițele din Moldova ar putea beneficia de noi investiții în apă și sanitație susţinute de UNICEF
Un nou plan național pentru protejarea de inundaţii a populaţiei și infrastructurii va fi implementat în Republica Moldova
O nouă etapă de înscriere a copiilor în clasa I va avea loc în perioada 20–30 august. Cererile pot fi depuse online
Grupurile de lucru pentru economie s-au întrunit într-o nouă ședință
Moldova preia standardele europene pentru controlul substanțelor chimice periculoase