FOTO // Podul peste Răut și pasajul peste calea ferată de pe R6, redeschise circulației la Bălți
Podul peste râul Răut și pasajul peste calea ferată de pe drumul național R6, în zona sectorului de ocolire a municipiului Bălți, au fost deschise circulației. Cele două obiective au fost reabilitate pentru a asigura continuitatea traseului și condiții mai sigure pentru participanții la trafic, transmite MOLDPRES.
La eveniment au participat vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, directorul general al Administrației Naționale a Drumurilor, Ștefan Popa, reprezentanți ai autorităților publice locale și antreprenorul.
„Redeschidem astăzi circulația pe un sector important al centurii municipiului Bălți. Pentru șoferi înseamnă un drum mai sigur și condiții mai bune de circulație, iar pentru această zonă o conexiune rutieră importantă restabilită”, a declarat Vladimir Bolea.
Directorul general al AND, Ștefan Popa, a menționat că cele două obiective contribuie la asigurarea continuității drumului național R6.
„Podul și pasajul sunt două obiective importante pentru infrastructura rutieră din nordul țării și asigură continuitatea drumului național R6. Acest traseu face legătura între centrul țării, municipiul Bălți și localitățile din nord, iar lucrările executate vor asigura o circulație mai fluentă și sigură pentru toți participanții la trafic”, a declarat Ștefan Popa.
Podul peste râul Răut are o lungime de 42,37 metri, iar pasajul peste calea ferată are 55,48 metri. Ambele obiective au câte trei deschideri, două benzi de circulație și trotuare pe ambele părți.
La podul peste Răut a fost reabilitat sistemul rutier, amenajat sistemul de evacuare a apelor pluviale și construite zonele de racordare cu drumul existent, pe o lungime totală de 100 de metri. Pentru siguranța circulației au fost instalați 84,52 metri liniari de parapet metalic de siguranță și 208 metri liniari de parapet direcțional. De asemenea, au fost aplicate marcaje rutiere și instalate indicatoare.
Valoarea lucrărilor de reparație a podului se ridică la aproximativ 25 de milioane de lei.
În cazul pasajului peste calea ferată, lucrările au inclus reabilitarea sistemului rutier, montarea grinzilor, așternerea îmbrăcămintei rutiere și amenajarea iluminatului stradal exterior. Au fost construite zonele de racordare cu drumul existent și podul adiacent, pe o lungime totală de 400 de metri, reamplasate rețele electrice, construite ziduri de sprijin și amenajat sistemul de evacuare a apelor pluviale.
Totodată, au fost aplicate peste 160 de metri pătrați de marcaj rutier, instalate 26 de indicatoare rutiere și 12 stâlpi de ghidare.
Valoarea contractului pentru reparația pasajului depășește 48 de milioane de lei.
După deschiderea circulației urmează lucrări de amenajare a zonelor adiacente și demontarea drumului temporar de ocolire, construit pentru menținerea circulației și accesului transportului pe durata lucrărilor.
GALERIE FOTO // Ziua Națională a Vinului la 25 de ani. Sărbătoarea vinului moldovenesc, în fotografii din arhiva MOLDPRES
Cod Galben de înghețuri în acest sfârşit de săptămână. Fermierii, îndemnați să-și protejeze culturile
Unitățile de procesare a alimentelor de origine animală vor fi modernizate în cadrul unui program național
Subvenții de 11,28 milioane de lei, autorizate de AIPA în luna septembrie
Vicepremierul Bolea, la Moldova Logistics Forum: „Predictibilitatea este esențială pentru că un transportator alege ruta după cost, timp și siguranță”
DOC // Fermierii pot solicita sprijin cuplat pentru producția de carne. Apelul se deschide pe 22 octombrie
Moldovenii au economisit aproape 15 milioane de euro într-un an, prin transferurile SEPA. Şefa BNM, Anca Dragu: „Încrederea se sprijină pe un sector bancar solid”
FOTO // Dorin Junghietu a prezentat investitorilor obiectivele Strategiei energetice până în 2050: „Energia influențează direct competitivitatea companiilor”
INTERVIU MOLDPRES // Moldexpo, în pragul unei transformări majore. Directoarea Zinaida Popa: „Businessul trebuie să se întâlnească și să creeze conexiuni”
Reguli noi pentru impozitarea dobânzilor, dividendelor și redevențelor, în contextul integrării europene
O nouă comunitate pentru micii antreprenori din turismul rural, lansată în cadrul programului „Busola Eco-Turistică”
Republica Moldova vrea să atragă mai multe mărfuri pe coridorul TRACECA și propune facilități pentru transportatori
ANTA a sancționat cu peste 1,1 milioane de lei operatorii și șoferii care au încălcat normele de transport
Dorin Junghietu: „Gazele din Moldova nu sunt cele mai scumpe din Europa”
BTA: Unul dintre principalii producători de cupru din Bulgaria primește un împrumut de până la 55 de milioane de euro pentru investiții verzi
IGP a recepționat un nou lot de echipamente din partea Misiunii de Parteneriat a UE
Premierul Vasile Tofan și Comisarii europeni Dan Jørgensen, Magnus Brunner și Maria Luís Albuquerque, în discuții despre energie, securitate și reforme economice pentru accelerarea parcursului european
Misiune tehnică a FMI la SFS pentru reformarea și modernizarea administrării fiscale
ARMENPRESS // Armenia și Iran discută cooperarea în domeniul energiei, transporturilor și dezvoltării infrastructurii
FOTO // Experiența Letoniei în dezvoltarea școlilor de artă, prezentată managerilor din Moldova
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu omologul său belgian, Bart De Wever
Activitatea punctului de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe a fost reluată
Ministerul Energiei și Ambasada SUA la Chișinău au lansat grupul de lucru pentru linia electrică Strășeni - Gutinaș
Estonia își consolidează prezența diplomatică în Moldova. Ambasada de la Chișinău va fi inaugurată de miniștrii de externe
Mediatorii din Moldova își vor alege organele de autoadministrare la Adunarea Generală din 13 octombrie
FOTO // Grădinița din Dănceni, modernizată cu sprijinul „Satului European”
Începând cu luna octombrie, facturile la energia electrică vor include date comparative privind consumul
MEC introduce un număr unic pentru comunicarea cu publicul
Licitație deschisă pentru alte 200 de PTI la Chișinău: Căldură reglată automat și facturi mai mici în instituțiile publice
CNAS a finanțat pensiile și alocațiile sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare