Îngheţurile de primăvară pot afecta culturile pomicole de câmp. Specialiştii recomandă mai multe măsuri de prevenire
Îngheţurile de primăvară sunt periculoase mai mult pentru pomicultură
Înghețurile de primăvară prezintă pericol în primul rând pentru pomicultură și mai puțin pentru culturile de câmp. Riscurile sunt minime, mai ales dacă agricultorii respectă tehnologiile și termenele de însămânțare, și numai în cazurile rare, când înghețurile apar foarte târziu, culturile de câmp sunt afectate considerabil, au explicat pentru MOLDPRES surse de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).
„Înghețurile pot crea probleme acolo unde fermierii își asumă riscuri nejustificate și se grăbesc, fără a ține seamă de condițiile climaterice locale. Primăverile în țara noastră sunt imprevizibile și ninsorile abundente din 21-22 aprilie 2017 au demonstrat cu prisosință acest lucru”, potrivit specialiştilor MAIA.
„Perioada de semănat pentru porumb este 25 aprilie – 7 mai. În condițiile când începutul lunii aprilie se arată frumos, cu vreme bună, uneori fermierul se grăbește cu însămânțatul. Or, în această perioadă, niște ninsori sau înghețuri de minus 5 grade Celsius opresc dezvoltarea seminței, care stând în sol umed și rece începe a putrezi. Mare parte din suprafețele compromise în aprilie 2017, rămas în istorie cu ninsori abundente s-a datorat direct nerespectării tehnologiilor”, conform MAIA.
Agricultorii afirmă că cerealele de toamnă practic nu sunt afectate de înghețurile primăvăratice, însă culturile de primăvară cer mai multă atenție.
Fiecare cultură are perioada sa de semănare, în funcție de rezistență. Spre exemplu, mazărea poate ține la temperaturi destul de scăzute, chiar până la minus 8 grade, și poate fi semănată la începutul lunii martie, dar și în „ferestrele” de iarnă. Soia, dimpotrivă, este mai capricioasă și se va semăna între 27 aprilie-10 mai. Perioada de însămânțare pentru floarea-soarelui este 15-25 aprilie, iar pentru sfecla de zahăr – 20 martie-15 aprilie. Producătorii cu experiență, dar mai ales agricultorii profesioniști, cunosc aceste lucruri și nu-și vor asuma riscuri fără temei.
Conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în grupa fenomenelor meteorologice nefavorabile agriculturii, înghețurile și bruma ocupă un loc important. Acestea determină frânarea dezvoltării plantelor și încheierea prematură a ciclului de vegetație, iar în unele cazuri și moartea parțială sau totală a culturilor. Pe teritoriul Republicii Moldova, în aer înghețurile se pot produce în medie până la 21 aprilie, la suprafața solului – până la 6 mai. Pentru raioanele de nord și centrale, cea mai tardivă dată a observării înghețurilor în aer a fost 24 mai (1980), în raioanele de sud – 2 mai (1988). La suprafața solului înghețurile sunt posibile până la sfârșitul primăverii, cum s-a întâmplat în 1955, când a fost înregistrat un îngheț pe 1 iunie.
Măsuri de prevenire și combatere a înghețurilor de primăvară a culturilor pomicole și de câmp
Coborârea temperaturii stratului de aer de la suprafața solului sub 0°C, în perioada de vegetație a culturilor afectează negativ dezvoltarea plantelor şi uneori, încheie prematur ciclul de vegetație, sau chiar duce la moartea plantelor.
Potrivit specialiștilor, înghețurile dăunează pomilor în plină floare, distrugând uneori aproape întreaga recoltă. Cei mai expuși pericolului fiind: caişii, piersicii, vișinii, cireşii, mărul, nucul şi alunul. De asemenea, sunt afectate şi plantaţiile viticole, îndeosebi soiurile timpurii.
Culturile de câmp, sunt afectate într-o proporţie mai mică de îngheţurile tardive de primăvară, având o sensibilitate mai redusă faţă de îngheţ. În marea majoritate a cazurilor, momentele critice din ciclul vegetativ (diferenţierea organelor de reproducere, înflorire, fructificare etc.) se produc în afara perioadelor de îngheţ. Numai în cazurile rare, când înghețurile apar foarte târziu, culturile de câmp sunt afectate într-o proporţie însemnată. Astfel, Ministerul Agriculturii și Industriei Aimentare reiterează necesitatea asigurării riscurilor de producție în agricultură. Reamintim că, statul subvenționează cu 70% din costul primei de asigurare (Legea nr. 183/2020 privind asigurarea subvenționată în agricultură).
Riscuri:
Îngheţurile provoacă daune considerabile recoltei culturilor pomicole în perioada înfloririi. Probabilitatea vătămării de îngheţuri a florilor şi fructelor la cais constituie în medie 15 – 40% din ani, la celelalte culturi pomicole – până la 15% din ani.
Un pericol deosebit pentru viţa de vie prezintă îngheţurile tardive de primăvară după desfacerea mugurilor. Probabilitatea acestor îngheţuri pe teritoriul republicii constituie 10 – 30% ani.
Condiţiile locale, precum relieful, altitudinea și vântul, au un rol deosebit în repartiţia şi intensitatea îngheţurilor.
Îngheţurile tardive de primăvară sunt periculoase îndeosebi pentru culturile iubitoare de căldură şi cele legumicole în fazele timpurii de dezvoltare a lor. Probabilitatea vătămării de îngheţuri a plantelor răsărite de porumb, în dependenţă de termenii de semănat, constituie 5 – 10% din ani. Probabilitatea vătămării plantelor de floarea soarelui şi sfeclei de zahăr, în timpul răsăririi lor, nu este mare şi este posibilă doar în raioanele de nord ale țării.
Plantele abia răsărite a culturilor cerealiere de primăvară sunt foarte rezistente la îngheţ şi suportă
Culturile legumicole: tomatele, ardeii, vinetele, castraveții, etc. sunt cele mai pretenţioase faţă de căldură. Îngheţurile cu intensitatea de 0 – 1°C frig duc la pieirea lor.
Tutunul este foarte vulnerabil la îngheţ de primăvară după răsădirea lui în sol. Îngheţurile cu intensitatea 0 - 1°C frig pot provoca pieirea totală a plantelor.
Măsurile de atenuare şi combatere a îngheţurilor:
Posibilităţile actuale de luptă împotriva îngheţurilor tardive de primăvară şi timpurii de toamnă, pot fi grupate, din punct de vedere al principiului de combatere, în următoarele grupe:
Măsuri practice înainte de plantare sau însămânţare (plantele sensibile la îngheţ sunt cultivate pe pante cu expoziţia sudică sau sud-vestică, care asigură scurgerea cu uşurinţă a aerului rece pe văi);
Măsuri prin care se urmăreşte atenuarea radiaţiei nocturne (fumigaţiile, adăpostirea, perdele vegetale de protecţie);
Măsuri prin care se realizează creşterea temperaturii solului şi a aerului (încălzirea suprafeţei solului prin irigare, încălzirea cu aer cald);
Mijloace mecanice (ventilarea aerului) prin care se împiedică formarea inversiunilor termice în stratul de aer din vecinătatea solului;
Măsuri agrotehnice prin care se influenţează proprietăţile termice ale stratului arabil şi procesele radiative la suprafaţa solului.
Toate aceste metode determină reducerea răcirilor radiative, distrugerea stratului de inversiune termică de la sol, omogenizarea temperaturii aerului în stratul microclimatic şi în consecinţă, menţinerea temperaturii aerului şi pe suprafaţa solului mai mare de 0 0C. Aplicarea acestor măsuri se face în mod diferenţiat, în raport cu condiţiile meteorologice şi locale (relief şi microrelief, soiuri de plante, condiţii tehnice, pante, altitudine), ca şi de costurile materiale posibile.
Recomandări privind lucrările de primăvară în exploatațiile agricole
Culturi de câmp:
- Evaluarea pieței și încheierea contractelor de livrare a producției agricole;
- Evitarea trecerilor exagerate a tehnicii pe câmp;
- Evitarea arăturii de primăvară;
- Minimizarea lucrărilor solului în vederea păstrării rezervelor de apă în sol;
- Alegerea culturilor în dependență de asolament și zona de cultivare (profit, competitivitate);
- Asigurarea cu semințe de calitate, însoțite de Certificat de valoare biologică (raporturi contractuale și varietăți recomandate – Catalogul soiurilor de plante);
- Respectarea termenului optim de însămânțare, respectarea adâncimii însămânțării și a vitezei tehnicii la însămânțare;
- Respectarea normei de însămânțare (în anii secetoși norma se va reduce cu 15-20%);
- Efectuarea analizelor de laborator a solului la elemente nutritive și microelemente, nematozi ș.a.;
- Administrarea corectă a fertilizanților;
- Respectarea măsurilor agrotehnice pe întreaga perioadă de vegetație.
Culturi multianuale:
- Definitivarea urgentă a tăierilor în uscat;
- Tratamente cu preparate cuprice;
- Menținerea unei agrotehnici corespunzătoare în plantație, inclusiv partea fitosanitară;
- Efectuarea corectă a fertilizărilor.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis, pentru perioada 5-9 aprilie 2025, Cod Galben de instabilitate atmosferică.
Potrivit SHS, în zilele de 4 și 5 aprilie sunt prognozate precipitații. În noaptea de duminică, 6 aprilie, vremea se va răci accentuat, ploile transformându-se treptat în lapoviță și chiar ninsoare. Pe 6 aprilie, temperatura medie va scădea cu aproximativ 10 grade.
„În intervalul 7–9 aprilie, în timpul nopții și al dimineții, temperaturile ar putea coborî până la -3 grade Celsius. În aceste condiții, se vor forma depuneri de lapoviță și polei, iar pe drumuri se va produce ghețuș”, indică meteorologii.
În acest context, salvatorii recomandă să fie evitate locurile unde sunt copaci uscaţi sau fire electrice de înaltă tensiune.
În caz de Cod Galben, condiţiile vremii sunt potenţial periculoase, fenomenele meteorologice prognozate sunt obişnuite pentru teritoriul ţării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi socio-economice.
Cor. Lilia Grubîi
O viță-de-vie uriașă va fi creată în PMAN de Ziua Națională a Vinului. Aceasta ar putea fi înregistrată în Cartea Recordurilor Guinness
VIDEO // Ziua Națională a Vinului din acest an va reuni peste 110 producători în centrul Chișinăului. Autoritățile estimează 200 mii de vizitatori
DOC // Legea privind piața criptoactivelor a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare
Un sector al drumului național R3 din raionul Cimișlia va fi reparat în trei luni
FOTO // Drumul G108 din Anenii Noi va fi reabilitat cu investiții de peste 122 de milioane de lei
Bunuri confiscate în valoare de peste 360 de mii de lei, comercializate de Fisc în luna august
Euro și dolarul se apreciază ușor
Un bloc de locuit din Ialoveni va fi reabilitat energetic, cu o investiție de circa 10 milioane de lei: pierderile de căldură vor fi reduse cu 65 la sută
Inspecția sistemelor de încălzire va fi efectuată în baza unor noi reguli
Trenurile CFM ar putea fi dotate cu sisteme de analiză video inteligentă
Republica Moldova își consolidează procesele de monitorizare și gestionare a riscurilor de fraudă
Prețurile la gazele naturale pe bursa europeană continuă să crească. Dorin Junghietu: „Crizele energetice internaționale ne influențează direct”
R. Moldova va avea primul sector de autostradă: Executivul a ratificat Acordul cu România pentru podul peste Prut de la Ungheni
Lucrările de modernizare a sistemelor de alimentare cu energie termică din Chișinău și Bălți vor fi declarate de utilitate publică de interes național
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu șefa Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova
Poliția va asigura ordinea publică în 31 de localități care își sărbătoresc hramul pe 19 septembrie
O femeie de 64 de ani din Chișinău a pierdut peste un milion de lei într-o escrocherie telefonică
FOTO // Circa 25 tone de banane și ceai verde de import, nimicite de ANSA pentru neconformitate
Peste 20 de companii din Republica Moldova își prezintă produsele la Baia Mare, România
Ziua Egalității Salariale: Moldova pregătește noi măsuri pentru reducerea diferenței de remunerare
Profesori și directori de școli din Republica Moldova vor efectua vizite de studiu în România și Estonia pentru schimb de experiență și bune practici
FOTO // Un proiect de 39,7 milioane de lei pentru extinderea alimentării cu apă în raionul Glodeni se apropie de final
Guvernatoarea BNM: Sprijinul BERD este important pentru dezvoltarea sectorului financiar și consolidarea parcursului european
Prim-ministrul Vasile Tofan va participa la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU
AIPA pregătește evaluarea sistemului de management al securității informațiilor pentru conformarea la ISO 27001
Peste 18 mii de tineri au fost admiși în școli profesionale, colegii și centre de excelență: 2700 dintre aceștia au optat pentru învățământul dual
Siegfried Mureşan: „Sunt pregătit să formăm un guvern serios, reformator, pro-european”
Premierul a vizitat Hotelul „Zarea”: „Ne dorim o licitație transparentă și cât mai mulți ofertanți”
VIDEO // Premierul Vasile Tofan, despre procesul de privatizare a hotelului „Zarea”: „Scopul nostru este să generăm cât mai mulți bani la buget, dar și să valorificăm un obiectiv important din centrul Chișinăului”
Noul director AIPA, Radu Musteața, prezentat echipei instituției: „Avem mult de lucru în procesul de aliniere la cerințele Uniunii Europene”