Ministerul Agriculturii anunţă noi măsuri de sprijin pentru fermieri, prin Programul Strategic 2026–2030
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a organizat ieri prima ședință a Comitetului național de monitorizare a punerii în aplicare a Programului Strategic al Politicii Agricole pentru perioada 2026–2030 (PSPA). Noua platformă va urmări modul în care sunt implementate măsurile de sprijin pentru agricultură și dezvoltare rurală și va evalua atingerea obiectivelor stabilite pentru următorii ani, transmite MOLDPRES.
Comitetul este format din 21 de membri, care reprezintă autorități publice centrale, instituții de profil, organizații ale fermierilor și procesatorilor, precum și rețele de dezvoltare rurală. Mandatul acestuia se extinde pe întreaga perioadă de implementare a Programului Strategic.
Printre atribuțiile Comitetului se numără examinarea progreselor în aplicarea PSPA, analizarea propunerilor privind distribuirea și redistribuirea banilor din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR) și formularea de recomandări, propuneri și avize cu caracter consultativ, indică MAIA.
Unul dintre principalele subiecte discutate la prima ședință a fost pregătirea apelurilor de finanțare care urmează să fie lansate în 2026, precum și elaborarea Ghidurilor Solicitantului pentru măsurile prevăzute în Programul Strategic.
Membrii Comitetului au analizat condițiile de accesare a sprijinului financiar, criteriile de eligibilitate și etapele necesare pentru ca noile intervenții să devină operaționale.
Totodată, a fost examinată situația privind gestionarea FNDAMR și modul în care sunt valorificate mijloacele financiare alocate pentru anul 2026. În baza datelor prezentate de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, au fost discutate propuneri de redistribuire a unor fonduri, în funcție de nivelul de valorificare a alocațiilor și de necesarul real de finanțare.
Prin activitatea Comitetului, autoritățile urmăresc ca sprijinul financiar destinat agriculturii să fie direcționat în funcție de necesitățile sectorului, iar implementarea Programului Strategic 2026–2030 să fie monitorizată pe parcursul întregii perioade.
Leul moldovenesc se apreciază ușor față de principalele valute de referință
Republica Moldova participă pentru prima dată la concursul mondial al somelierilor
VIDEO // Centrul Moldexpo îşi propune să devină Moldova Expo Park, un hub regional de business, agrement şi cazare
Linia electrică Strășeni–Gutinaș, în centrul discuțiilor dintre ministrul Energiei și noul ambasador al SUA
Statul alocă 57 de milioane de lei pentru o nouă sesiune EcoVoucher ce va sprijini peste opt mii de familii
Ministrul Energiei dă asigurări: Stocurile de gaze pentru iarnă sunt constituite, iar compensațiile pentru consumatori vor continua
Fermierii pot solicita sprijin financiar pentru investiții în irigații și adaptarea la schimbările climatice
ANTA a depistat zeci de abateri în transportul de mărfuri și persoane
FOTO // Agricultura, o afacere de familie cu planuri de dezvoltare şi investiţii, dusă mai departe din tată în fiu, la Colicăuţi, Briceni
AND a lansat licitația pentru selectarea companiei care va supraveghea reabilitarea drumurilor G33 și G35, finanţată de Banca Mondială
Peste 44.500 de consumatori din Moldova sunt incluși în programul-pilot de instalare a contoarelor inteligente
VIDEO // BERD și UE vor sprijini modernizarea infrastructurii de irigare din Moldova. Eugeniu Osmochescu: „Investițiile vor porni de la necesitățile agricultorilor”
O nouă sesiune a programului EcoVoucher. Peste 8 100 de familii vor primi câte 7 000 de lei pentru a procura electrocasnice noi
Euro și dolarul se apreciază ușor
CEC a aprobat modelele buletinelor de vot pentru alegerile regionale din 15 noiembrie
Copiii și tinerii din diasporă, interesați să învețe limba română: 2000 de cereri depuse
Republica Moldova va include pentru prima dată în raportarea către ONU analiza diferențelor de gen în accesul la resurse agricole
UPDATE // Aparatul de zbor fără pilot a căzut și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni
ANRE propune amânarea până în iulie 2027 a trecerii unor consumatori la piața liberă de energie electrică
Percheziții la Ștefan Vodă. Polițiștii au depistat două arme și 73 de cartușe la domiciliul unui bărbat
FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii
Ministerul Sănătății și OMS își consolidează cooperarea pentru menținerea serviciilor medicale în situații de urgență
FOTO // Un nou post de salvatori și pompieri va deservi locuitorii din Sofia, raionul Drochia, și satele învecinate
ARMENPRESS: Armenia își demonstrează potențialul prin organizarea COP17, afirmă un oficial FAO
FOTO // Cel de-al treilea contingent al Armatei Naționale a fost detașat în operațiunea de menținere a păcii din Bosnia și Herțegovina
Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă
FOTO // Studenții participanți la proiectul Moldova Model United Nations, în vizită la MAE. Vicepremierul Mihai Popșoi i-a încurajat să se implice în parcursul european al țării
FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi
VIDEO // Moldova explorează oportunitățile de import al gazelor lichefiate din SUA
Republica Moldova și FAO vor extinde cooperarea pentru reziliența agriculturii și atragerea investițiilor