Ministrul Eugeniu Osmochescu anunță prioritățile mandatului: „Aderarea la UE și o agricultură inteligentă”
Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, regândirea abordărilor în agricultură și dezvoltarea industriei agroalimentare sunt principalele priorități pe termen scurt ale noului ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. Oficialul a făcut declarațiile după ce, în această dimineață, a depus jurământul de învestire în funcție, transmite MOLDPRES.
Potrivit ministrului, în domeniul agriculturii există cel mai larg volum de acquis comunitar care trebuie transpus în legislația națională.
„Prioritatea zero rămâne aceeași – integrarea în UE. Circa 33% din toate reglementările și directivele europene se află în autoritatea Ministerului Agriculturii. O treime din ceea ce face statul Republica Moldova este al Ministerului Agriculturii”, a declarat Eugeniu Osmochescu.
A doua direcție anunțată de ministru este regândirea abordărilor în agricultură, prin promovarea unei agriculturi inteligente, bazate pe știință și adaptată condițiilor climatice din Republica Moldova.
„Trăim ani de secetă și trebuie să regândim cum abordăm agricultura. Este vorba despre irigație, agricultură inteligentă, dar este vorba și despre o abordare a atitudinii noastre comune, împreună cu fermierii și cu toți agricultorii”, a spus Eugeniu Osmochescu.
Ministrul a menționat și necesitatea unei abordări mai eficiente a sistemului de subvenționare, astfel încât banii publici alocați agricultorilor să genereze efecte cât mai mari pentru sector și pentru economia națională.
Cea de-a treia prioritate vizează dezvoltarea industriei agroalimentare, pe care Osmochescu o consideră o componentă esențială a economiei Republicii Moldova.
„Dezvoltarea industriei agroalimentare este parte componentă a Republicii Moldova și a economiei noastre. Este unul din cele trei componente care asigură creșterea Republicii Moldova. În 2025 a fost agricultura, împreună cu sectorul TIC și producția industrială”, a declarat ministrul.
Eugeniu Osmochescu a subliniat că cele trei direcții – integrarea europeană, transformarea agriculturii și dezvoltarea industriei agroalimentare – reprezintă priorități care trebuie abordate inclusiv pe termen scurt.
Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare a depus astăzi jurământul de învestire în funcție alături de Claudiu Năsui care a preluat portofoliul la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
- VIDEO // Noii miniștri Claudiu Năsui și Eugeniu Osmochescu au depus jurământul de învestire
- Premierul Vasile Tofan, mesaj pentru Năsui și Osmochescu: „Au mandate dificile, dar foarte importante”
Prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că Guvernul va susține reformele promovate de cei doi miniștri în cadrul obiectivului de a construi o economie mai puternică și un stat care funcționează mai bine pentru oameni. Premierul a subliniat că abordarea Guvernului este una orientată spre rezultate, iar resursele publice trebuie utilizate astfel încât să producă un impact cât mai mare.
Osmochescu a deținut până în prezent funcția de viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Dolarul se scumpește, iar euro se ieftinește. Cursul stabilit de BNM pentru joi
FOTO // Experiența Austriei în gestionarea ariilor protejate și restaurarea habitatelor, studiată de specialişti din Moldova
Prim-ministrul Vasile Tofan invită companiile europene să investească în Republica Moldova
Companii din Republica Moldova își promovează fructele la Fruit Attraction 2026, la Madrid
Guvernul a aprobat Regulamentul resursei informaționale „Trezoreria”
Guvernul propune cote minime pentru achiziția publică de vehicule nepoluante
Moldova va avea un nou cadru pentru gestionarea mobilității urbane. Orașele vor trebui să planifice mai riguros transportul, parcările și spațiul public
Moldova are aproape 243 MWh de capacități de stocare a energiei. Investitorii au depus oferte pentru 305 MWh în proiecte noi
SFS confirmă autenticitatea notificărilor privind taxa pentru drumuri: aproape 85 de mii de contribuabili le-au primit
Euro și dolarul se depreciază
Ziua Națională a Vinului 2026, ediție record: 114 vinării și peste 116 mii de degustări
Expoziţiile MOLDAGROTECH & FARMER 2026 vor reuni peste 400 de participanți la Moldexpo
Primarii din Cahul au solicitat Ministerului Finanţelor clarificări privind noul sistem de salarizare
Republica Moldova a câștigat litigiul arbitral internațional inițiat de Rotalin Gas Trading
VIDEO // Stația de captare a apei de la Leova funcționează în regim normal. Ministrul Gheorghe Hajder: „Autoritățile sunt pregătite să intervină suplimentar, dacă situația o va impune”
Cetățenii vor beneficia de compensații la energie și în acest sezon rece. Autoritățile examinează posibilitatea extinderii numărului de gospodării eligibile
Concert de gală la Chișinău, festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” ajunge la final
VIDEO // R. Moldova ar putea importa gaze naturale din Ucraina. Subiectul va fi discutat de premierul Vasile Tofan în cadrul unei vizite la Kiev
Accident grav la Râșcani. Un bărbat a decedat, iar o femeie a suferit traumatisme
VIDEO // Premierul Vasile Tofan: „R. Moldova trebuie să investească în securitatea țării și să fortifice capacitățile Armatei Naționale, în pofida resurselor bugetare limitate”
O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian național și a explodat în raionul Anenii Noi
Aparatele electrice de încălzit trebuie achiziționate doar din magazine specializate. Cumpărătorii, îndemnați să verifice certificatele de conformitate și garanție
Fermentarea vinului poate provoca intoxicații. Recomandările salvatorilor pentru evitarea riscurilor
Locuitorii capitalei sunt invitați la târguri cu produse autohtone de sezon
VIDEO // Șefa statului, Maia Sandu: „Prioritatea R. Moldova în domeniul apărării este îmbunătățirea protecției antiaeriene”
Accidentul mortal din raionul Orhei. Polițiștii au reținut cel de-al doilea șofer
Echipa Națională de Robotică este câștigătoarea campionatului FIRST Global Challenge 2026 din Republica Coreea
Programul EcoVoucher. Peste 3 300 de familii au înlocuit electrocasnicele vechi cu echipamente eficiente energetic
VIDEO // Președinta Maia Sandu: „Agenda noastră internă presupune pregătirea R. Moldova pentru semnarea tratatului de aderare la UE către sfârșitul anului 2028”
R. Moldova marchează Ziua mondială a sănătății mintale. Specialiștii evidențiază importanța prevenirii și a facilitării accesului la servicii